Mi le făcea bunica. Care, săraca se chinuia să facă cât mai multe chestii interesante dintr-un ou. Practic, din două. Că la noi, la țară copii primeau două. Ouă 🙂 Bărbații primeau 3. Deci. se iau 2 ouă și se…
Etichetă: gaben.ro
Venisem de 2 luni în Baia Mare. Nu știam pe nimeni. Mergeam la școală. Veneam acasă. Învățam ca un dement. Și munceam noaptea ca să-mi fac bicicleta. O mizerie de Pegas pe care tata o cumpărase, folosită, de la un…
prima parte e aici… Era 5 dimineața. Țin minte pentru că fix ce îmi zicea mama: -Ce cretin bate, Doamne iartă-mă, în geamul tău la 5 dimineața?! Mama, pentru că ea, care dormea la 3 camere mai încolo, auzise cretinul…
Într-o bună zi, în urbea minunată în care am văzut lumina neoanelor din sala de nașteri, cineva, nu știm exact cine, a adus un spray paralizant. Nu știm de ce. Pur și simplu. Da. Un spray mic, cu capac negru, cu…
M-au tot întrebat cetățenii, cum facem, eu și cu nevastă-mea, de ne înțelegem atât de bine, ne pupăm, ne ținem de mână toată ziua, ca și cum am fi niște tineri îndrăgostiți… Și le-am spus și lor ce am să…
O să scriu popă. În articolul de mai jos. Pentru că așa sunt obișnuit, crescut fiind la țară. Așa ziceau părinții mei: ”Iar a venit popa după bani…”. Plus că mi se pare nițel mai lipsit de respect decât să-i…
Peste 20 de ani, cetățenii planetei or să vadă becuri. Am vrut să zic martori, dar din povestirea SF cu care mă gândeam să te fascinez în a doua zi a anului, riscam să te duc spre un film de…
”Da, știu. Sună aiurea să scrii unui an. Dar pun pariu ca ai făcut chestii mai cretine la viața ta. De exemplu citești articolul ăsta. Așa că mai bine ne vedem, fiecare, de treabă…” Măi 2017. Nu știu ce…
În capitala unui județ de munte, în zilele noastre. Zoe Trahanache era directoare de spital. N-avusese treabă cu politica. Până acum. Fiul ei, Zaharia Trahanache, fost primar al localității se afla în arest la domiciliu. Pentru luare de mită. Pentru…
Înainte să purcezi la savurarea minunatei descrieri, te previn că s-ar putea să găsești aici chestii pe care, poate, nu voiai să le afli. Mai vreau să știi că ceea ce vei citi aici e doar o părere, părerea mea, de…
