Într-o bună zi, în urbea minunată în care am văzut lumina neoanelor din sala de nașteri, cineva, nu știm exact cine, a adus un spray paralizant. Nu știm de ce. Pur și simplu. Da. Un spray mic, cu capac negru, cu niște texte absolut ilizibile și cu un ”1000” scris mare în față. Nu se știa nimic despre el, decât că era paralizant. Costa 100 de mărci. Adică enorm de mult. Ce paraliza sau pe cât timp, erau niște necunoscute. Important era că paraliza.
În 24 de ore, toți cetățenii între 8 și 83 de ani care puteau să se articuleze sunete, adică fix aceeași cetățeni care populează acum facebookul, au aflat de noua armă, venită direct de la armata americană.
Așa cum se întâmplă în astfel de cazuri, fiecare poveste era mai inflorită și mai groaznică decât cealaltă. Practic, de la paralizează un om pentru 3 minute s-a ajuns la pune la pământ 10 infractori cu cuțite și bâte și până nu-i duci la spital sunt mai neajutorați decât niște bebeluși.
Toată lumea își dorea unul. Era iPhone-ul 7 al anilor 90…
Așa că începu un comerț ilicit de spray-uri paralizante, fără precedent în micul orășel de munte. Dar care nu dură foarte mult, pentru că la mai puțin de 3 luni apăru un nou model. ”10.000” Nu știa nimeni ce însemnau cei 10.000. dar clar era de 10 ori mai mult decât ”1000”. Toți posesorii de ”1000” își vândură cu 50 de mărci șprayurile nefolosite, mai puseră 50 de mărci și achiziționară modelul nou. ”10.000” .
Apoi, după alte 3 luni pe piață apăru, ca o lovitură de trăsnet spray-ul ”100.000”. Cetățenii erau extaziați! Atât de puternic! Incredibil! ”1000” se vându la 25 de mărci. ”10.000” ajunsese să coste 50 de mărci și modelul nou ”100.000” care e clar de 10 ori mai puternic decât precedentul costa doar 100 de mărci.
Povestea continuă până în momentul în care pe piață apăru atotputernicul și de toate paralizantul ”1.000.000.000.000” adică o mie de miliarde, dacă vă ia cu leșin când numărați multe zerouri. Nu mai trebuie să vă spun că deja, fiecare cetățean din urbe avea în buzunar un spray. Și cred că înțelegeți că unii cetățeni, mai glumeți, mai dădeau câte un jet prin discotecă sau pe la cinema. Știu cazuri când, niște băieți care nu învățaseră pentru teză, au rezolvat simplu problema golind în pauză un spray în clasa… Eh. Amintiri…
Povestea 1. Mătușa Ileana lu’ Bagău
Marian era un adolescent rebel, ca toți adolescenții, cu tată medic și mamă casnică, și exact ca și ceilalți tineri de vârsta lui avea un spray. Pentru autoapărare. Sau pentru că era la modă să ai. Era un conversation starter. Putea să-i spună unei gagici: ”nu mă bucur că te văd, am un SPRAY PARALIZANT DE O MIE DE MILIARDE ÎN BUZUNAR… ” mno. v-am zis că tac-su era medic…
Buun… Deci adolescent cu spray. Pe care tânărul nostru îl lăsa pe noptieră când se întorcea în zori la domiciliul de reședință. Și pe care părintele care pleca în aceeași perioadă la muncă nu se puteau să nu-l observe…
Așa că tac-su, un cetățean preocupat de viitorul fiului lui studie obiectul apoi întrebă, curios:
-Măi Marian. Da ce beteșig spray îi ăsta?
-Deodorant de dat sub braț, tăticule. Deodorant… răspunse Marian, mahmur… uimit și el de viteza cu care inventase această minciună. L-am primit de la prietena mea…
Tatăl mulțumit de răspuns, luă minunea, o băgă în buzunar, luă un palton pe organism și plecă, agale spre servici, la volanul unei bestii de 1300 de centimetri cubi…
Ajuns omul la cabinet, se face comod, scoate sprayul din buzunar, dă două jeturi sub brațul stâng, schimbă mâna, dă două jeturi sub brațul drept, își ia halatul și intră hotărât în sala de așteptare. Stă vreo câteva secunde și începe să plângă. Da plâns, nene, nu joacă. Cu muci, cu urlete, cu mișcare scenică… Asistentele care trebăluiau prin zonă bănuiră ce-i mai rău. Că a murit cineva. Adică ce ai putea să crezi, când vezi un om de 50 de ani plângând în hohote. Dar mirarea nu ținu mult. În câteva clipe valul de tristețe, lacrimi și muci cuprinse întreg cabinetul. Și asistentele și pacienții care stăteau aliniați cuminți lângă perete. Un cor de bocituri și horcăituri umplu încăperea. Activitatea cabinetului era paralizată total, nimeni neînțelegând ce se petrece… Toți cetățenii se dădeau de ceasul morții ca într-un peisaj postapocaliptic. Cu o singură excepție.
Mătușa Ileana lu Bagău. O babă de 85 de ani, 1,4 metri înălțime, având coloana fix în formă de seceră, îmbrăcată toată în negru, că doar era văduvă și posesoarea unor ochelari cu lentilă groasă (era să zic gluma aia cu borcanele de murături) care ședea comod, pe fundul din dotare în vârful patului de consultații. Și își bălăngănea picioarele, urmărind interesată tot spectacolul care se desfășura în cabinet.
Una dintre asistente, fugi la chivetă într-o încercare disperată de a clăti cu apă organele afectate de boala misterioasă. Mătușa Ileana strigă, cu o voce groasă, total nepotrivită organismului nefiresc de mic:
– Nu da cu apă doamnă draga! Că se umflă mai tare!
Și ca prin farmec, se făcu liniște. Toată lumea se opri din lăcrimat, gemut, urlat, mucit și frecat la ochi ca să o asculte pe Mătușa Ileana, singura persoană din cameră care părea că știe despre ce-i vorba…
Femeia, observând că are atenția mulțimii, roti un deget în aer și glăsui academic:
-O dat cineva cu șprei din ăla paralizant, domnucă. Nu te freca la ochi și nu da cu apă, că a hi mai rău. Tătă te umflii. Dacă stai un pic, trece. Îi numa un fel de piper. Grăi femeia, bălăngănindu-și în continuare picioarele…
-Da tu de unde știi din astea, măi femeie?! întrebă horcăind doctorul.
-Apoi domnu doctor io-s obișnuită. Că nepotu-miu, Sandu, când be, noaptea, își dă cu șprei din ăsta în paharul de horincă, că se antrenează să meargă în legiunea străină. Așa i-o zis văr-su Ion că se călește…
-Da pe tine de ce nu te ustură? mai întrebă doctorul, roșu la față ca un rac
-Apoi domnule, de tri luni se antrenează. M-am obișnuit…
Chiar, ce amintiri, cine avea un spray de ăsta era cel mai tare din parcare. …parcă avea 5 jeturi ,alea cu 3 erau de modă veche! 😀😁😂😂😂
Asteptam cu nerabdare si povestea 2!
Serif, genius, buna duma 😉
Si o ajuns pina la urma matusa Ileana a lu Bagau in Legiunea straina au ba ? Ca parca am auzitu ca or facut ceva trebi prin Mali.
vremuri apuse….. din fericire…. sau din pacate….. depinde din ce parte vezi….
sa razi cu horcaituri… nu alta 🙂 ms frumos