dă dinamo gol. cetățeanul care a dat gol strigă dă doi pumni în aer, rocky style, apoi cabrat ca un arc de dormeză, urlă ”să vă fut în gurăăăăă!” băieții din tribuna dinamovistă, cu fețele congestionate de lipsa de oxigen, rag ”muie…
Categorie: personal
Am venit la Sighișoara ca să vedem Festivalul Medieval. Așa cum probabil ai fost informat, n-a mai avut loc. Festivalul, adică. Rezervasem și plătisem deja hotelul, + că aveam o întâlnire importantă cu niște cetățeni care vând niște chestii, deci…
Isis revendică orice atentat de pe planetă. Indiferent cine și de ce omoară niște oameni, isis declară că martirul (adică cetățeanul care a înfăptuit grozăvia) este membru al organizației și a acționat la ordinul lor. Nu știu dacă ați fost…
găsesc de la o vreme o plăcere imensă în a-mi priva creierul de drogurile cu care era obișnuit. Adică am renunțat, brusc la țigări. Apoi la zahăr. Acum evit grăsimile și chestiile foarte sărate. Și, repet, am o…
Știi, bănuiesc ce-i lipsește… și ca să fiu sincer cu tine, chiar nu ăsta a fost primul titlu al articolului de față… mă gândeam să scriu despre un moț de pe… en fin… Se schimbă stema României. Dap. Toată lumea…
Hampic. Așa-l cheamă pe câinele care stă la scara noastră. Ok… nu știu cum îl cheamă, așa-i zic eu… E o prescurtare de la” hai un pic”. N-ar trebui să te mire… în fond și la urma urmei suntem singurii cetățeni…
Acu o vreme… Ședință mare de sfârșit de an. Multinațională. Directori generali, directori naționali, directori de vânzări, directori de zonă, agenți de vânzări seniori, agenții de vânzări juniori, asistenți de agenți de vânzări. Tot poporul filialei românești a companiei… Practic lipsea…
urmează câteva dintre chestiile pe care nu credeam că le voi scrie curând… Stăteam pe o bancă. Într-o stație de autobuz Mâncam în sincron *2 plăcinte**, din alea uleioase, de stație de autobuz. Din alea foarte gustoase. cu telemea și…
Relația mea cu facebook îi fix ca relația lui Ionuc-borfașu cu ungurii. Borfaș pentru că vindea haine… Mno. Ionuc merge de 25 de ani în Ungaria după bulendre. Cămpără de 25 de ani rufe de la unguri, da nu știe o boabă…
Știți că femeia (angelina cum ar veni – îmi permit să-i zic așa pentru că e mai lejeră discuția) și-a scos ambii sâni pentru a avita un cancer. Apoi s-a operat și și-a scos și ovarele. Are (sau așa știa ea)…
