Acu o vreme…
Ședință mare de sfârșit de an. Multinațională. Directori generali, directori naționali, directori de vânzări, directori de zonă, agenți de vânzări seniori, agenții de vânzări juniori, asistenți de agenți de vânzări. Tot poporul filialei românești a companiei… Practic lipsea secretara și Rozi neni, femeia de serviciu.
Analize. Grafice. Prezentări. Planuri neîndeplinite.
Discuțiile se purtau pe un ton ridicat. Dojenitor așa. Ca de la director la agent care nu-și făcuse planul.
Nervii pluteau în aer de puteai să-i tai cu unghiera…
Publicul era cuprins de o tristețe generală. O fi fost sentimentului de neîmplinire… lipsa bonusurilor pe care le cheltuiseră deja în gând… eh… sau poate faptul că nici unul dintre ei nu-și dorea să fie acolo…
Ușa scârțâi timid. Directorul care era la rând să-i facă una cu pământul pe subalterni se opri, uimit, lăsând agățată-n aer mâna cu care împărțea fulgere asupra muritorilor.
O liniște stranie cuprinse sala de ședințe.
Era Fery. Agentul din nordul țării. Care întârziase vreo 2 ore… Și care se vedea clar că e mahmur…
Ciufulit. Nebărbierit. Neglijent. Puțin șifonat.
Well, prietene, în condiții normale Fery ar fi fost concediat. Nici un director de națională nu ar fi tolerat incidentul. Să apari la ședința de sfârșit de an, mai târziu cu 2 ore, îmboțit cum era Fery al meu. Și la propriu și la figurat.
Spun în condiții normale. Pentru că acestea nu erau niște condiții normale.
Și știi de ce?
Pentru că Fery al meu, purta o haină scumpă, de un roșu orbitor, brodată sexy cu logo-ul companiei, exact ca hainele pe care directorii naționali le primiseră cu câteva zile în urmă.
Liniștea era la fel de stranie.
Directorul care, repet, tăvălea vânzătorii prin noroiul economiei de piață, păși ușor ca o pisică până lângă ușă. Se aplecă, subtil spre Fery și puțin incomodat de mirosul de spirtoase pe care ungurul meu îl emana, șopti:
– De unde ai jeaca asta?!
– Am primit-o cu un curier săptămâna trecută. De la Centru…
apoi ca să-și întărească spusele, râgâi finuț…
– …pardon…
– Bine. du-te și stai jos. Povestim după ședință.
Ședința a continuat în aceeași notă pesimistă. Doar că nimănui nu-i mai păsa. Toți erau intrigați de ce Fery primise o haină de director național de la Centru. De ce? De ce el? Oare urmau ceva schimbări printre șefi? Să-l facă pe Fery director? Ce strategie o fi asta? Sute, mii de întrebări fără răspuns…
Nu te mai rețin. Fery a fost singurul angajat al companiei care și-a primit bonusul. Deși avea cele mai mici vânzări dintre toți cetățenii care lucrau la companie. Bine, Rozi neni nu participa…
.
Cu 30 de zile în urmă.
Vine Fery la noi la birou. Cu o poză printată după un print screen. Zice:
– Vreau o haină din asta!
și îmi arată un cetățean îmbrăcat într-o geacă scumpă, de un roșu aprins, cu numele unei companii brodat, sexy, pe textilă.
– Bine, șerif. Fix așa?
– Ighen, zice unguru. Cu tot cu broderie!
Tot cu laserul ați tăiat-o, tradițional? Laser o ieșit, frate. :))
Prea faina, povestea.You made my day!
Nice, trece timpul mai repede asteptand la rand la pasapoarte :))
:)) Haina face pe om!
Șerif! Ăsta-i direct advertorial! 🙂