”ia 2 cola, pâine, 4 kent scurt, 2 pateu. vin am luat”
sms de la Andrei. Vineri la ora 18.00
Asta însemna că nu merge liftul. Adică nu mai ieșeam din casă până luni, iar vinul era semn clar că vine cineva la noi.
M-am conformat. Am urcat proviziile la etajul 10, cu 2 mici opriri pentru a permite oxigenului să ajungă la creier… am folosit aceste momente pentru a mulțumi celor care defectaseră liftul. Printre dinți… Scrâșnind…
Acțiunea se petrecea în ianuarie… spre sfîrșit…
Așa cum era de așteptat, garsoniera era plină. Manuela cu încă o căprioară și un cetățean de vreo 40 de ani, puțin chel. Ion. Și puțin pilit. Ceva patron de pensiune de pe lângă Sighet care venise să își cumpere o mașină de la Andrei. V-am spus că Andrei vindea mașini? Venise cu el de la muncă… Ah! Era căsătorit și nici nu avea vreo treabă cu ”căprioarele”.Trebuie să vă povestesc treaba cu căprioarele … să-mi amintiți…
Revin: Garsoniera 5 persoane cu tot cu subsemnatul.
Noapte deja, doar era iarnă. Călduț. Bine. Aer 15% – fum 85%. Doar nu era să deschidem vreun geam… Să iasă căldura…
Jucam cruce, echipe mixte. Ion făcea cărțile. Noi, băieții făceam glume proaste, fetele zâmbeau politicos, Ion râdea cretin până rămânea fără aer… apoi râdea horcăind… apoi râdea fără sunet… se înroșea… apoi se oprea… stătea câteva clipe împietrit de ne gândeam că are vreo venă pușcată pe creier… și apoi respira zgomotos… O plăcere… Nu înțelegeam ce caută acolo… Pur și simplu nu înțelegeam… Recunosc că în unele momente mă gândeam că noaptea o să se termine într-un mod fericit… Ca multe alte seri din garsoniera noastră… :)) sper că înțelegeți… Doar că el nu se potrivea în poveste…
Dar șirul gândurilor necurate fu întrerupt de o zguduitură puternică. Ne-am oprit din râs… Zguduitura se repetă, dându-ne posibilitatea să înțelegem că cineva lovea cu putere în ușă…
Andrei țâșnește sprinten ca un săritor la trambulină și deschide:
O formă relativ umană de vreo 2 metri înălțime și 1,5 metri lățime se putea desluși în bezna scării… Fără să aștepte nici o invitație, arătarea păși în garsonieră… Becul de pe hol păli, lumina fiind aspirată de pielea neagră a parpalacului care avea mărimea unui cort de armată… La unison toate persoanele din garsonieră icniră de spaimă. O față spartă complet , plină de cicatrici care aveau la rândul lor cicatrici, ni se arătă ochilor…
Aerul se limpezi dintr-o dată. Brusc. Fumul se condensase și se ascunsese undeva în cameră… De frică.
Era atât de liniște încât auzeai cum rugina rodea un calorifer…
– 400. 15 zile. 10 la sută dobândă! da?
– da! răspunse Andrei. Singurul care putea vorbi… Sper că ați înțeles că noi, ceilalți priveam scena înlemniți…
O mână tatuată, și plină de ghiuluri mari apăru dintre faldurile hainei de piele ținând niște bacnote colorate.. Scena se petrecea cu încetinitorul… Chiar am avut timp să mă gândesc că pielea ar fi trebuit să scârțîie … dar îi era frică….
Andrei luă banii, Frankenstein se răsuci pe călcâie și dispăru în bezna de pe scara blocului… Becul clipi bucuros și începu să genereze mai multă lumină.
– Gata! Merem tutu! – glăsui Andrei. Vorbea cu Ion. Ion care era 87 % bat orb.
– Merem, cum nu! glăsui cetățeanul în timp ce încerca să se ridice topăind ca un balerin rus…
– Uuunndeeeee mergeți? Încerc și eu să îmi amintesc care sunt modalitățile de a produce niște sunete umane…
– Plec la sky în Austria. Mă duce Ion până la Cluj și de acolo iau avionul. E plătit deja tot, îmi trebuiau niște bani de cheltuială…
– Ion e muci, zic…
– Cine-i muci, băh?! se indignează al meu… moment în care îi pică țigara din gură… Pe care o prinde lejer cu palma pe pulover, scoțând o jerbă de scântei după care bagă din nou țigara în gură… Ruptă și stinsă… Cine bah?! Eu?
nu mă cert. N-are rost. cel mi greu lucru pe planetă e să-l convingi pe un om care e beat că e beat. Am experiență…
Da. au plecat. Cu mașina nouă pe care omul și-o cumpărase în acea zi… Și au plecat și căprioarele. Cred că erau un pic prea speriate de întâlnirea cu cămătarul… Nici eu nu eram în apele mele… recunosc…
O seară proastă pentru mine… dacă înțelegeți… câteva clipe gândisem niște chestii referitoare le cele 2 june… Doar câteva clipe… Doar știți că sunt un băiat responsabil. Și cumpătat…
Vă povestesc săptămâna viitoare cum a fost întoarcerea. Spectacol…
Asa eram si eu la „varsta cea fericita”… Hihihihihihihi