Modernizarea bisericii

sfintireBiserica Ortodoxă Română a elaborat normele pentru sființirea autoturismelor. Se regăsesc într-o documentație mai amplă care cuprinde și slujbele care trebuie prestate în cazul dezvelirii unui monument, la sfârșitul unui an școlar, la începerea unei lucrări cu caracter obștesc și la bunecuvântarea stupilor.

Toate acestea sunt dovada eforturilor de modernizare ale Bisericii.

Dacă mă întrebați pe mine e dovada clară că au mai găsit niște surse de stors bani…

 Să simplificăm discuția! Vom vorbi astăzi despre sfințirea autoturismelor…

Sfințirea se făcea și înainte, dar Preaslăviții au constatat că vorbele și acțiunea nu se potrivea cu scopul final. Tarifele, din fericire, erau cele corecte. Adică între 200 și 500 de lei. Bănuiesc că exista o formulă complexă care lua în calcul capacitatea cilindrică, valoarea mașinii, averea proproetarului și bineînțeles suma de care avea nevoie preotul…

Deci mă gândesc că toate mașinile care au avut parte de slujba greșită vor fi rechemate in vederea remedierii acestei probleme. NU?

Nu pot decât să mă bucur că mulți români vor avea mașinile binecuvântate. E bine pentru toată lumea… sau aproape pentru toată lumea… Sper că înțelegeți la ce mă refer…

Și pentru că apreciez direcția în care se îndreaptă această organizație, eram curios:

slujbele pentru sfințirea telefonului și computerului când apar și cât costă?

Voi ce ați avea de sfințit?

poza e de aici

 

13 comentarii la „Modernizarea bisericii”

  1. Nu stiu daca are vreo legatura dar, in urma cu niste ani, am dus la sfintit doua dintre masinile mele. Cu prima, un bun bun prieten a accidentat mortal o femeie. Cu a doua am dat eu peste un (o) pui de tigan care mi-a sarit in fata, la cativa metri, din spatele unui soclu de beton; nu aveam viteza, am apucat sa calc frana si, din fericire, tigancusa doar a cazut in cur, o zgarietura si o sperietura, atat, fara alte complicatii in afara de cele simple gen politie, recoltare de probe biologice, dosar penal preventiv etc. De atunci nu mi-am mai dus masinile la sfintit. Poate ca Dumnezeu nu vrea sa dam atata importanta unor bunuri de genul asta sau poate e deranjat ca este invocat in legatura cu chestii atat de banale. Sau? Nu stiu motivul dar am convingerea ca nu e bine sa-ti sfintesti masina. Despre BOR, in sine, ce sa zic? Foarte tare: este cea mai mare si singura societate comerciala din Romania care, prin lege, nu depune declaratii fiscale si este exceptata de la plata vreunor obligatii fiscale. Ma declar invidios!

    1. Nu te supara pe mine, dar asta deja e paranoie. Acelasi lucru era si daca nefericitele incidente se intamplau daca masinile nu erau sfintite.

      Se numeste coincidenta. Eu personal nu stiu concret care e rolul sfintirii, stiu doar ca e o traditie. Sfintesti masina, casa, fantana…

  2. Cred ca BOR si RAR colaboreaza pentru elaborarea unor scheme de calcuare a tarifului…si vajnica Politie Rutiera va verifica existenta chitantei aferente, langa taxa de drum, asigurare. Un lucru temeinic facut. Parerea mea 🙂

  3. Eu dupa sfintirea masinii am intrat cu ea direct in usa de la garaj. Bine, aveam vreo 12 ani, dar totuși. Cred ca tata a fost prea credincios la faza aia din moment ce mi-a dat mașina pe mana

  4. O sfintire de iPad cat e?
    E scump, dincolo e mai ieftin. Poate de acum incolo vor merge oamenii sa caute oferte pe la biserici. Black Friday la slujbe de sfintire :))

Dă-i un răspuns lui Un baiatAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.