Cum face un bărbat adevărat cafea:

La ora 7 eram treaz și ”nebîntuit de piroteală” cum zicea marele nostru editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf Petre Ispirescu. Treaz lumină!

În bucătărie. Unde nu prea, ca să fiu sincer, stau. Trec, vizitez zona, dar nu rămân. Nu-s prea pasionat de fenomen. Adică știu să gătesc, că m-am căsătorit târziu (asta e tradiție de familie) dar mi se pare că-mi irosesc viața stând 30 de minute lângă cuptor să se prăjească cartofii.

Să fac cafeaua. Noi facem cafeaua la presă franceză. Așa-i zice, dar ea e de fapt chinezească. Nfine, nu că ar conta. E bună, merge. Și cafeaua are multă cofeină. Care, practic, e scopul pentru care o consumăm. Nu e vreo mare șmecherie. Pui 3 măsuri de cafea măcinată în presă. Are presa o sculă specială de pus cafea. Măsură-i zicem.

Apă fierbinte. O lași 5 minute așea apoi o presezi. Simplu. Gata cafeaua. Nu, nu stau lângă ea, că o fac înainte să mă duc la baie. Pun alea acolo, mă duc, fac chestii, revin, presez, cafea. Simplu.

În bucătărie. Dau drumul la fierbător. Mă duc să iau cafeaua, deschid borcanul, că noi avem borcan din ăla special de menține uleiurile și chestiile volatile în cafea. În el doar lingura specială cu care măsor cafeaua. Singurică… Mă duc în dulap să iau o pungă de cafea. Că avem, suntem organizați. Cafeaua în vid. Iau un cuțit tai punga, care scăpată de vidul cosmic se desface grandios și curge nițel pe dinafară. Nițel mai mult. Muuult. Pe blatul de bucătărie și pe jos. Mno. Asta e. Deschid borcanul torn cafeaua în borcan, arunc punga de cafea în gunoi. Gunoiul plin. Înainte să închid ușa, punga cade pe jos și din mizeria aia de ambalaj pe care l-am scuturat-o vreo 3 minute curge o tonă de cafea. Efectiv sângerează cafea, Pe jos. Mno. Asta e. O ridic cu grijă să nu mai curgă cafea din ea. Nu reușesc. Curge cafea…

Mă duc cu borcanul cu cafea la presa franceză. Care e chinezească. Da așa o știe lumea.

Dau să pun cafeaua în presă. Presa plină de cafea de ieri. Cumva, cineva, nu zic cine, da noi suntem o familie pluricetățenească cu 2 membri, a lăsat zațul în presă. Ai înțeles… Asta e, sâmbătă dimineață, nu mă cert cu nimeni, viața în familie, liniște, pace, trebuie să facem și concesii. Desfac presa, dau să arunc zațul, dar îmi amintesc că zațul e bun la flori și noi fix ce ne-am luat un ghiveci cu busuioc că în perioada asta mâncăm mai mediteranean, așa ca să fim mai sănătoși să muncim mai mult și să plătim mai multe taxe la stat. Degeaba. Iau o lingură, încerc să răzuiesc zațul din presă. Era nițel uscat. Nici un stres, știut ce e de făcut, pun niște apă. Dau drumul la apă, apa bucuroasă că are cu cine să schimbe impresii așa de dimineață țâșnește zglobiu în presă, face un rotocol drăguț și se revarsă peste chiuvetă și blatul de bucătărie. Împreună cu zațul care până acum un minut nu voia să iasă din presă. Nici bătut cu lingura. Blatul am uitat să vă spun e alb artic, și se vede pe el și dacă pășește o musculiță de oțet. Fi-r-ar mă-sa a dracu a lu ălă de l-a inventat și a lu ăla de mi l-a arătat în catalog. Nfine. Dezastru. Nu mai pun zaț la busuioc, ca nu mai am de unde. Adică am de unde, da îmi trebuie vreo oră să-l adun…

Strâng nițel. Cât să nu zică iuby-buby că nu mi-am dat silința, dupa care reiau îndeletnicirea. Da mă mut nițel mai încolo pe blatul de bucătărie. Mai departe de chiuvetă că zona era plină de zaț, da nu prea departe, că în cealaltă parte desfăcusem punga vidată și era plin de cafea pe jos. Iau borcanul de cafea, plin ochi și dau să pun cafea în presă, Well, știți că v-am zis că în borcan era un fel de lingură, o măsură specială ? Măsura e și acum în borcan. Sub cafea…

Știi că-s un caracter puternic și nu mă las doborât de evenimentele potrivnice. Iau o farfurie. Torn cafeaua în farfurie, scot măsura din cafea, o scutur bine de cafea, care se împrăștie în cantități neglijabile pe blat. O să curăț imediat. Pun 3 măsuri de cafea în presă, dau să pun apă, văd că fierbătorul se oprise deja. Concluzionez că apa e rece, că așa funcționează mecanica fluidelor. Pornesc din nou fierbătorul și ca să încheiem ciclul zic să pun cafeaua înapoi în borcan. Nu pun cu măsura aia, că durează prea mult, și mă știți că io-s cu organizarea timpului de lucru… Iau farfuria cu o mișcare precisă și fermă, o înclin deasupra borcanului, cafeaua rezisă, înclin și mai tare farfuria, cafeaua rezistă, scutur nițel farfuria, cafeaua pornește la vale, da nu într-un firicel organizat cum mă așteptam eu. Nu! Toată cafeaua care era pe farfurie, păstrând forma farfuriei se repede spre borcan, și se împarte în 3 râulețe. De cafea. Unul în mijloc care curge așa cum ne-am fi aștepta în borcan și alți 2 afluenți care se revarsă pitoresc pe blatul de bucătărie și pe jos. Perfect!

Bucătăria arăta de parcă explodase o bombă. Asta e, zic. O să aspir după ce-mi beau cafeaua. Așa, să nu uit de apă. Mă uit la fiebător, ăla nimic. Scot vasul, nu avea apă. Căcat, e ziua ghinioanelor. Furtuna perfectă. Toate mizeriile s-au întâmplat astăzi. Cafeaua gata, apa gata, presa cu zaț în ea! toate ghinioanele posibile! Mno…

Respir. De 4 ori scurt, de 3 ori repede apoi țin aer în piept de 6 ori, ca să mă calmez, ca așa am auzit că fac intelectualii. Nu funcționează. Bag niște înjurături din astea faine, de Maramureș, care au efect imediat, îmi scade pulsul, îmi dispare roșeata din obraji și mai ales, miraculos, îmi reduce nițel presiunea de pe vezica care aștepta de 10 minute să ne îndreptăm spre baie. Plus că de la incantații se trezește și jumătatea conjugală.

Pun apă, dau drumul la fierbător și pornesc spre baie să fac pace și cu sistemul urinar. Dau să aprind lumina în baie, nu pornește. S-o fi ars becul, zic, că doar dacă e sa ai ghinion, apoi ai nene…

Nu era ars becul. Era pană de curent.

Am plecat de acasă. Jur.

M-am plimbat vreo 10 minute să-mi revin apoi m-am dus la un magazin de aici din sat și am luat 7 cafele din alea gata făcute. 7! Pe toate pe care le aveau… Râdea cu gura până la urechi vânzătoarea de acolo când m-o văzut cu cârca de cafele… Cred că i-am triplat vânzările… Așa. Am revenit relaxat, calm și înarmat cu 7 cafele la domiciliul conjugal…

Relax. Ședeam, cu soția din dotare, pe canapea, ne sorbeam licoarea magică din sticluțele alea de plastic și ne uitam prin casă exact cum se uită cetățenii în grădina de zarzavaturi după ce o trecut grindina… N-avea ce să se mai întâmple. Răul fusese învins. Un răsărit superb inunda casa într-o lumină caldă, binecuvântată.

Și așa, dintr-o dată, fără nici un avertisment, mă întreabă a mea, galeș:

-7 cafele ai luat?

-Da, zic. Pe toate!

-Mda, răspunde minunata, apoi aruncă semicircular o privire prin casa devastată, plină cu cafea și zaț, scăldată în lumina superbă a răsăritului, și drăgostos, cum numa ea știe, zice: au expirat acum 3 săptămâni…