Puteam să devin supererou… puteam…

credit poza – gaben.ro -photography, videography, blog,vlog, podcast

Ceea ce vedeți în imaginea de mai sus, (stânga sau dreapta, depinde de pe ce dispozitiv citiți acest minunat text) este panoul nostru de curent. E galben, țin să precizez asta. Panou e termenul generic, că e ditamai dulapul, dă mă gândesc că dacă ziceam ăsta e ”șifonierul nostru de curent” s-ar putea să nu fiu foarte bine înțeles.

Io l-am făcut, proiectat, echipat, montat și restul. E o minunăție a tehnicii, conținând stabilizatoare de tensiune de putere mare, protecții la supracurent și supratensiune, plus 6 circuite separate de protecție diferențială la electrocutare. Comandă de la distanță cu aplicație de mobil. Circuite de 12 v pentru camere cu sursă neîntreruptibilă și sistemul de supraveghere/alarmă. Adică, nene ce să mai… Mercedes!

După cum ușor se poate observa în poza mai sus menționată, are executat pe părțile vizibile un model inspirat din folclorul românesc cu mici cruciulițe care formează litere și alte elemente decorative. Cruciulițele sunt de rit ortodox și ne protejează de impulsuri și vârfuri nedorite de curent, totodată simbolizând tradiția milenară a dacilor liberi creștini ortodocși. Instalația este echipată cu un led albastru care o face vizibilă în condiții de iluminare insuficientă. Noaptea cum ar veni, când se ia curentul…

Așa. Ieri noapte a picat o siguranță. Poveste lungă, nu vă plictisesc, o păstrez pe altă dată… Mă duc să remediez situația, deschid panoul… Și în lumina aia albastră observ cu groază că niște păianjeni și-au făcut Disneyland în tabloul meu electric.

Bun. Tre să recunosc că așa, stând în lumina aia (albastră) și privind păianjenii ăia care se distrau printre cabluri și siguranțe, mă gândeam că tre să bag mâna printre ei și să-mi pornesc curentul. Și exista posibilitatea să mă muște/înțepe un păianjen. Ce or fi făcând ei când îi deranjează cineva …

Și nu poți să nu te gândești: dacă mă transform în supererou… Câte responsabilități, probleme, dileme, fotografi, fane, nopți nedormite, salvat de oameni și animale, bătăi cu tot felul de eroi negativi…

Așa că am luat o șurubelniță și am pornit curentul.

Eu am și rău de înălțime…

Un comentariu la „Puteam să devin supererou… puteam…”

  1. Farmecul tău constă în faptul că iei întâmplări banale și le povestești într-un așa fel, de spui la sfârșit ”oau.. ce chestie”! Transformi plictisitorul în entertaiment!

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.