Ce sunt și cum se interpretează ”semnalale de înștiințare în caz de alarmă”

Știu că nu ai nici o idee ce sunt și cum se interpretează ”semnalele de înștiințare în caz de alarmă”. Nici nu ai cum, în cel mai bun caz ar fi trebuit să le înveți, așa cum le-am învățat și eu, la școală. Pentru că pe vremuri, la școală se făceau tot felul de chestii, din astea. Nu sunam alarme, da ne învățau chestii. De exemplu eu am făcut parte dintr-o patrulă de circulație. Dar tu, poate la ora la care ar fi trebuit să înveți chestii de genul ăsta, fumai o țigare cu băieții. Sau jucai un fotbal. Sau poate doar ședeai și nu făceai nimic…

Așa că m-am hotărât să te iluminez. Sper că-mi permiți :))

Există în țărișoară sunt mai multe tipuri de alarmă.

Alarma aeriană: instalația sună de 15 ori. Câte 4 secunde. Ca să începem într-o notă pozitivă, cred cu putere că cel/cei care au conceput aceste reguli au fost duși bine de tot cu pluta. 15 ori?

Bun. Deci sună alarma de 15 ori. Asta durează un minut și ceva. Și înseamnă că suntem atacați de avioane. Nu ne ajută cu nimic că știm, pentru că practic nu avem unde să ne ascundem. Și dacă avem, nu știm unde. Adică, eu personal, habar n-am unde să mă duc dacă ne atacă niște avioane. Tu știi?

Acum dacă stau bine și cuget, de ce ne-ar ataca cineva, pe noi cu avioane?

Alarma chimică: 5 sunete de 16 secunde fiecare, întrerupte, mojicește de pauze de 10 secunde. Asta au zis să fie un pic mai lungă. Știi, mă gândesc că puteau face o alarmă care să sune de 3 ori. scurt. Dar, nu! Tre să stai 2 minute ca să fii sigur că e e ceva care te omoară în aer. Bun, exact ca și în cazul alarmei aeriene, nu ne ajută cu nimic că știm. Poate doar la nivel filozofic. Murim știind ce ne omoară. Chestie care e de neprețuit…

Alarma de calamitate naturală. Aici de exemplu ar putea să fie și faptul că a ieșit PSD-ul la alegeri. Cred… Dar în general e folosită pentru inundații/alunecări de pământ/avalanșe… chestii din astea drăguțe. Avem o suită de 3 sunete de 32 de secunde (32 de fkjsdfing secunde!!! nu 30, nu 40! 32!) cu pauze de 15 secunde între ele. Din nou. Jur că-s făcute la mișto. Jur! Și la fel ca la celelalte, ce facem? fugim din oraș? mergem spre munți?

Încetarea alarmei. Sunet continuu timp de 2 minute. Ăsta mi se pare cel mai potrivit. Hai să liniștim cetățenii! Trage și tu de mânerul ăla!

bun. ca să fie clar, poate să sune alarma aia zi/noapte, în rafale, continuu, în serii de 32 de secunde și pauze de 15 secunde, pe 3 tonuri sau monotonal. Nimeni nu știe absolut nimic Și nici nu o să reacționeze nimeni. ! Poate era bine să se întâmple o informare mai întâi. Să știe cetățenii ce și cum… Nu?

Bine, știu că nu interesează pe nimeni ce fac cetățenii. Băieții ăștia au hotărât să vadă dacă nu s-au furat motoarele din alarme. Că asta ar fi mult mai probabil, având în vedere țărișoara în care coabităm…

Deci urmărim un exercițiu inutil, consumator de resurse și penibiluț. Ca majoritatea acțiunilor pe care cetățenii care ne conduc le prestează zilnic. Tristuleț.

Bine, trebuie să recunosc, ceva tot s-a întâmplat. S-au speriat babele că ne atacă rușii…

 

Poza e de aici

5 comentarii la „Ce sunt și cum se interpretează ”semnalale de înștiințare în caz de alarmă””

  1. Dar de ce ne batem capul cu alarmele astea? Calamitate naturala? Apoi vezi ca vine puhoiul si tu astepti alarma.
    Atac aerian? Asa si? Am unde ma ascunde? Ce fac? Poti fugi cumva 10 km in 15 secunde cat sa nu te prinda flama?
    Atac chimic? Asa si? Ce fac? Scot ciorapul si il arunc inspre avion? Masti, filtre din parti. A da stiu, ma transform in planta si in 30 de ani ma modific genetic si supravietuiesc ca in ucraina.
    PS: alarmele astea nu se aud la o distanta mai mare de 200 de metri. Pe vremea lui ceasca se auzeau ca nu aveai zgomot de fundal. Singurele zgomote erau cele de tractor, vaci, si gemetele mariei din lanul de porumb sau de prin vreo capita de fan cand era impregnata cu semintele lui ionel.

    1. Ba se aud ele la mai bine de 200 de metri.Problema e ca nu stim ce naiba facem cand le auzim.Vara trecuta a fost ceva exercitiu la urbea mea.M-am panicat ca naiba iar astia pe langa mine faceau mistouri.Pare-se ca ne vom duce asa cum ne si traim vietile:facand caterinca.Lasa ca or avea mai mult loc fratii japonezi.Ca astia stiu ce sa faca.

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.