Ion

Erau 2 surori. Carmen și Retjrirfbela. Adică nu știu cum o chema pe cealaltă.

Stăteau la noi în bloc,  sub mine. Cu un etaj mai jos, ca să fiu politicos…

Carmen era în clasa a XII-a. Sor-sa avea vreo 12 anișori. Stăteau singure acolo. Părinții lor aveau o vilă la marginea orașului și ca să nu le aducă în fiecare zi la școală, preferau să le lase să stea în apartamentul de pe strada gării. Tatăl lor făcea bijniță cu piese de dacie, pahare de cristal și lenjerii de pat în Ungaria. Era unul dintre ”afaceriștii” cunoscuți în oraș. Era plin de bani. Avea tot timpul la el 200-300 de dolari în caz că pica vreo afacere profitabilă! Da știu că zâmbești ironic. Mama avea 74 de dolari pensie după 45 de ani de învățământ… The Nineties…

Pe Carmen am cunoscut-o cu mult timp înainte de a o cunoaște fizic. Adică înainte să o cunosc, să o văd în carne și oase, aveam o părere fermă despre ea. Știam că-i place să facă sex și să urle. Bine, acum că mă gândesc retroactiv, așa l-am cunoscut și pe prietenul ei. Ăla nu scotea nici un sunet, dar știam că există pentru că o auzeam pe nebună strigând. Practic erau niște fono-cunoștințe.  Audio… și seismico… Că o mai și trăznea de pereți uneori…

Prietenul lui Carmen, Ion,  lucra la CFR. Îl vedeam toată ziua la costum și cravată. Era ceva naș. Controlor. Nu cunosc gradele…  Dormea la Carmen. ”Dormea”  e un eufemism de înaltă clasă. Că nu dormea deloc. Nici noi, că erau pereții subțiri. Și Carmen genera constant un torent de răcnete, urlete, chemări/trimiteri și invocări ale unor personaje divine, mult peste cei 125 de decibeli pe care îi poate produce un Boeing la decolare.

După ce terminau cu partidele de sex urma o perioadă, scurtă, de liniște, bănuiesc că aveau nevoie de hidratare, apoi, inevitabil se certau. Și se băteau. Bine, pluralul e forțat. Ion o bătea, la fel de temeinic, pe fată. Adică cred că o bătea, că strigătele și urletele erau nițel diferite…  Nu înțeleg de unde mai avea energie, dar, mă rog, nu despre asta-i discuția. Știu că sună teribil, dar atunci, era ceva obișnuit. Banal. Să nu mă judeci pentru rândurile astea… :))

Acum, nu știu care dintre cele două activități prestate de duetul Carmen + Ion erau mai dăunătoare organismului fetei, cert e că donșoara avea, destul de des ochii albaștri. De jur-împrejur, cum ar veni.

Nu vreau să-ți povestesc despre cum au evoluat lucrurile, pentru că e ajun de Paște, n-am mâncat nimic astăzi și numa șunci și ouă fierte văd în fața ochilor, practic mă grăbesc,  dar la un moment dat părinții fetei au intervenit, brusc și dureros, interzicând această relație toxică.

Au urmat zile și nopți suspine, lacrimi și rugăminți fierbinți. Fata nu mai învăța cum trebuie, nu mai mergea la școală, slăbise… Dorul și dragostea o consumau…

Apoi ca printr-o minune, forțat oarecum de insistențele mamei din dotare, de Crăciun, tatăl fetei a acceptat o întâlnire, familială, ca să-l cunoască pe băiat și să povestească așa ca între bărbați cum stau lucrurile. Carmen l-a pregătit pe Ion, al meu, la costum, parfumat, părul dat cu gel, bărbierit. Ca un viitor ginere. S-au deplasat la vila de la marginea urbei, doamna mama lui Carmen a primit un buchet de garoafe, domnul tata lui Carmen a primit și el, de la tânăr, o sticlă de coniac Dorobanți, s-au pupat, s-au complimentat, s-au așezat la masă. Bunicii fetei erau și ei de față, toată lumea era numa zâmbete și voie bună. S-a pus masa în sufragerie, cu tacâmurile alea bune și cu setul ăla de porțelanuri chinezești. Toate bune și frumoase.

Atmosfera idilică nu a durat mult. Practic până când  Ion, a băut vreo 2 pahare de alcool în plus și s-a gândit că ar fi cazul să le arate el cine o să conducă haita în viitorul apropiat și i-a luat pe toți la bătaie. Da pe toți, fără discriminare.  Practic a devenit cu ajutorul alcoolului din Ion pozitiv  un Ion negativ! Chimie 100%. Nu știm de la ce început distracția, dar având în vedere antecedentele, nu cred că a fost ceva important. V-am mai spus că o bătea pe fată când era liniște. Bănuiesc că nu avea nevoie de un motiv sau de o discuție premergătoare…

S-a lăsat cu mobilier dejghinat, farfurii sparte și niște lingurițe de argint lipsă. Și cu o vitrină plină de porțelanuri celebre făcute țăndări. Este vorba despre cunoscutele ”Pescar” , ”Bețiv cu sticlă”, Fată cu Ulcior” și setul de 4 îngerași în diverse poziții, porțelanuri cumpărate de la  niște angajați din fabrica de porțelanuri din Alba Iulia care lucrase numai pentru familia lui Ceaușescu… Adică erau neprețuite și de neînlocuit. Tatăl clanului a ieșit cu nasul spart și ochii învinețiți, mama s-a ales cu o freză avangardistă, adică fără un smoc de păr pe partea stângă și Carmen, tradițional, a primit 2-3 perechi de palme până a leșinat. Și au dus-o la Urgență. Da, crăciun tradițional în familie…

Există și o parte bună a poveștii. Știu că nu crezi că este posibil. Cum era fata, nițel zdruncinată, la urgențe, un doctor mai dibaci și-a dat seama că e însărcinată. Asta ar trebui să fie o veste bună, nu? Adică tu ca tată, după ce vine prietenul fetei tale,  în casa ta, te bate, îi smulge părul neveste-tii, îți sparge vitrina cu porțelanuri și îți fură 4 lingurițe de argint, îți bate copilul de ți-l leșină, ce poți afla, mai frumos, decât că fata ta, care e la liceu o să nască în curând? Ce?

Pentru o perioadă, Ion a fost exclus din activitățile sociale ale familiei. Mai venea prin fața blocului, o mai striga pe Carmen… Futil… Fetele erau în siguranță, departe de acțiunile ceferiștilor violenți…

Viitoarea mamă creștea văzând cu ochii, renunțase la școală, că pe vremea aia, acest comportament cu sex și adolescente gravide nu era permis și suferea intens după Ion al ei. Asta  din spusele pocăitelor de la 4 (aveam 2 vecine care erau pocăite, așa se prezentau, ”pocăitele de la 4) care mai țineau legătura cu viitoarea mămică.

Dar, printr-o altă minune, de această dată pascală, cumva, părinții fetei acceptă să mai aibă o discuție cu Ion. Repet, eram în ajunul Paștelui. Dovada clară că de sărbători suntem mai buni. Și mai înțelegători. Și mai iertători greșiților nostri. Da, știu, expresia asta nu are nici logică și nici nu e corectă gramatical, dar e din biblie și dacă e în biblie e corectă și poate fi folosită oricând.

Oricum.

Carmen a șezut vreo 2 zile, la telefon cu tânărul viitor tătic și au pus la cale, în cele mai mici detalii întâlnirea.  Omul și-a luat un costum nou, pantofi noi, cămășuță albă, crăvățică lată, albastră (să o poată folosi și la servici) s-a ferchezuit și s-a prezentat, regulamentar la vila de reședință a familiei.

Nu vă mint, la început lucrurile nu au fost cum trebuie. Exista, în aerul de munte, o oarecare răceală îmbinată cu o jenă și cu un pic de supărare pe deasupra… Dar treptat, atmosfera s-a destins, oamenii s-au relaxat și mai ales datorită interdicției la alcool impusă de Carmen, și-a dezvăluit și Ion fața umană. Mai o glumiță, mai un banc, cei doi tineri ședeau într-un colț al camerei, ținându-se tandru de mână, Carmen radia de bucurie, mama își aranja cu un tic nervos părul care-i lipsea de pe o parte a capului, tatăl evita să strâmbe din nas ca să nu-și trezească amintiri neplăcute… Apoi s-au pus pe masă  niște aperitive făcute cu VojCrem adusă din Ungaria și s-a gustat câte un păhărel, doar un păhărel de Borotz Palinka. Apoi s-au servit diverse delicatese cu denumiri în maghiară care mie îmi scapă la acest moment. Și toate decurgeau normal. S-a discutat despre nuntă, despre apartamentul de pe gării care urma să le rămână lor, despre cum ar fi drăguț să nu o mai bată pe fată o perioadă, măcar până naște, eh, discuții normale la masa de paște…

Apoi s-a trecut la chestii serioase. de exemplu cum ar fi bine ca Ion să meargă și el în Ungaria, la bijniț, să învețe și el despre ce e vorba, care sunt procedurile, cum treci vama, cum ascunzi sticlele de alcool, unde bagi bijuteriile… Adică să-l pregătească pe om pentru viitor, pentru ca într-o zi să preia el conducerea afacerilor familiei.

Moment în care Ion i-a întrerupt politicos și i-a anunțat că el e de acord cu toate chestiile, doar că ar avea nevoie de un mic împrumut, un avans de fapt, de 1500 de mărci , pentru că pierduse la poker niște bani și niște băieți îl căutau să-i rupă picioarele. Acest anunț nu a fost foarte bine primit de public, poate și pentru că nu serviseră încă supa… Așa cum te-ai aștepta, spiritele s-au încins și cetățenii au început să se sfădească. Dar pe uscat, că Ion era consemnat de la consum de alcool. În schimb tatăl fetei, care nu era la embargo, dar era plin de nervi s-a servit, la greu,  cu Pălinkă din aia puturoasă și parșivă de piersici și s-a matolit grav.

Și când se certau ei mai abitir, bunica fetei, care asistase, tăcută și demnă la toată discuția, a leșinat intempestiv. Nu știm de ce. Pur și simplu. Panică generală, urlete de disperare, agitație. Ion, treaz, cu experiența atâtor bătăi, răfuieli și scandaluri, își dă seama că ăsta e momentul lui de glorie. Punctul maxim!  Urlă o dată impunător și face liniște. Calm, hotărât, decisiv aruncă ordine în stânga și în dreapta : degajează cetățenii din zonă să aibă aer baba, trimite mama să sune la urgență. Îl pune pe tată să ude suferinda cu apă pe față și tandru îndepărtează femeia gravidă din zona calamitată. Cei doi se privesc plini de afecțiune și dragoste în ochi, scena se desfășoară cu încetinitorul, în timp ce în jurul lor oameni panicați fug în toate direcțiile…

Câteva secunde mai târziu tatăl fetei, beat orb, cade ca la patinaj artistic pe gresie, împrăștiind apa într-un spectacol de lumină și culoare în sufrageria vilei…  un mic curcubeu, timid, pascal, sclipește efemer… ireal…

Vine mama de la telefon ca să-i anunțe că nu sunt salvări. După ce livrează mesajul se apucă să-l repună pe membrele inferioare pe tatăl răvășit de alcool și de întâlnirea cu gresia scumpă, lucioasă cu model în relief, de cesarom…

Octogenara în continuare la podea.

Ion puncteză decisiv! O duce el pe bunică la spital.

Nu e toată lumea de acord, dar nu mai este timp de pierdut! Zis și făcut!

Se ia bătrâna se pune în mașină, se pupă și se privește cu multă dragoste preț de 5 secunde  fata gravidă și se pleacă în trombă spre spital.

Vila era pe un deal. Așa cum v-am mai spus, la margine de oraș… Drumul era pavat cu piatră cubică. Afară ploua..

Cauciucurile erau puțin nepotrivite. Adică erau perfect drepte. Linse. Sau lise… n-am știut niciodată…

Omul se grăbea, normal. Nu? Doar, a bătrână zăcea, inconștientă, pe bancheta din spate…

Ei, dragii moșului, fix în ultima curbă, după ce a trecut de grădina zoologică a orașului, ghinionul și neșansa au făcut ca mașina să derapeze, s-a învârtit de vreo 2-3 ori pe carosabil apoi, s-a înfipt decisiv într-un stâlp de telegraf. Așa se numesc. Deși ei erau pentru telefoane… Cert e că erau groși. Și solizi. Făcuți să reziste.

Dacia bătrână și cu 2 stele la testele ENCAP s-a înfășurat, languros, drăgăstos în jurul stâlpului. Motorul mașinii, speriat a părăsit rostogolindu-se zglobiu, scena. Bunica a decis, în inconștiența ei, să vină pe scaunul din față. Sărind peste banchetă…

Apoi s-a făcut liniște. Nu era nimeni în jur…

După 20 de minute, telefonul sună la vila din poveste. Era bunica. Se trezise din leșin. Înviase, practic, de paște. În mașină. Ion lipsea. Domnii de la care suna ziceau să îl văzuseră fugind cu 2 valize pe care le luase din portbagajul daciei sparte. Nu mai înțelegea nimeni nimic.

Ion fugise cu marfa care trebuia dusă în Ungaria. Și care era pregătită, strategic în portbagajul mașinii… O perioadă au crezut că s-a speriat de la accident și s-a hotărât să ascundă marfa ca să nu o confiște poliția. Chestie care suna oarecum logic. După vreo 2 ore, pentru că nu au mai avut nici o veste de la el, plus că au aflat că furase și lănțișorul cu cruciuliță de aur de la gâtul bătrânei au început să se gândească că e ceva în neregulă…

Ion nu a mai fost vazut niciodată…

Practic, povestea acestui Ion se termină mult mai bine decât povestea Ionului lui Rebreanu… adică pe Ionul ăsta nu l-a omorât nimeni. Cred… Că nu am mai auzit nicodată de el… plecase în Ungaria cu marfă…  Știu sigur asta că l-au căutat niște băieți, mai făcuți așa, pe la noi pe la bloc…

Și mă gândeam acum, cum s-o fi simțind Carmen și familia ei când se apropie  sfintele sărbători de Paște?

hm?

Sărbători cât mai românești să aveți…

 

 

 

 

 

 

6 comentarii la „Ion”

  1. Kutya fosso cu VojCrem, talentul de povestitor al lui Ion Creanga in comparatie cu talentul tau…. Sarbatori mandre si nealcose va doresc

  2. Pingback: Emoții la deschidere… – Gaben.ro

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw