Să zicem Șoamu. Pentru că ai nevoie de un nume. Așa e mai credibilă povestea.
E un nume ales la întâmplare.
Ok, nu la întâmplare – la întâmplare… E un sâmbure de adevăr aici…
Șoamu este un băiat bun. Liniștit. Are o relație stabilă.
Cu alcoolul. Cu care (ca orice moroșan/ungur care se respectă) se mai ceartă din când în când. Apoi se-mpacă.
Și, exact ca și într-un cuplu, împăcările-s ca-n basme. Durează 3 -4 zile…
Mno. Povestea noastră se-n tâmplă fix în una din perioadele de împăcare dintre Șoamu și tovarășa lui de viață – horinka. Facem o mică paranteză aici (). Tovarășul lui de viață e alcoolul dar nu puteam să scriu asta. pentru că sună gay. Și vedeți și voi ce efervescență-i în țărișoară cu problema asta…
Șoamu, spre deosebire de cei 70 % din cetățenii orașului PE CARE îi doare-n cur de vot, e un cetățean responsabil.
El merge la vot. Beat/mahmur. Dar merge la vot! Spre deosebire de alți cetățeni… cred că am mai spus asta…
well… altă discuție…
buun.
să trecem la faptele minunate pentru care ne-am adunat pe blogul meu…
O zi frumoasă de primăvară/vară/toamnă târzie că dracu mai știe ce anotimpuri trăim…
Prietenul nostru, Șoamu se îndrepta cu o combinație de pași legănați/sprințari/târșiți spre secția de votare.
Care era fix în liceul – cimitir al tinereților lui! (Blaga).
Ajuns în fața intrării, scoate telefonul cu android (detaliu important) și execută regulamentar 3-4 selfiuri cu plăcuța secției de votare. Bețiv-bețiv da un selfie tot băgăm… Niște mici ajusări la freză/poziție/zâmbet…
ȚSCHUPFH! ȚSCHUPFH! ȚSCHUPFH! da. fix ăsta e sunetul pe care-l scoate androidul când face poze!
Atras de zgomot, ca muștele la … miere, un polițist sferic apare-n fugă, urlând!
– Alo! Băiatu! Nu ai voie să faci poze! Ce facem aicia!! Alo! STAI!!!
Șoamu, cu un mic delay, cauzat de combinația alcool/soare/mahmureală, se oprește cu mâna în aer și se întoarce nedumerit spre polițistul corpolent care mima o fugă (să nu vă gândiți la muzică – da știu că nu v-ați gândit…).
Organul se opri la 30 de cm de infractor, infractor care rămăsese cu telefonul în aer…
– N-ai voie! Să… f… aci … p… oze!! Domnu…!
Pauzele provin din faptul că creierul polițistului nu mai primea oxigen, tot oxigenul fiind folosit de mușchii care puseseră-n mișcare matahala pe distanța de 10 metri dintre poarta și ușa secției de votare…
Nici creierul lui Șoamu nu se lăsă mai prejos și pentru că nu avea nici o soluție pe moment, declanșă programul de paralizie parțială! Clipi, mai mult pentru a-i da de înțeles polițistului că nu a murit. Ochii de un gri petrol murdar, asortați cu niște venișoare plesnite de oboseală, se zbăteau nereușind să indentifice natura pericolului iminent…
Polițistul sprijindu-se cu o mânuță pe genunchiuț, mai respiră de vreo câteva ori, adânc, apoi, pentru că nu mai existau consumatori suplimentari de oxigen, începu să turuie ceva articole de lege care interziceau și amendau și pedepseau folosirea mijloacelor de înregistrare audio-video lângă, peste, sub și în secțiile de votare.
Șoamu, strivit sub potopul de informații, legi și amenzi, hotărî că e momentul să reacționeze. Așa că dintr-o mișcare scurtă, blocă telefonul și-l strecură în buzunarul de la spate al blugilor…
– Scuze… n-am știut… Adică am vrut să fac și eu un selfii din ăla… Să pun pe feisbuc. Atât…
Polițistul, fericit că reușise să sădească spaima și frica în trupul infractorului, zâmbi malefic…
– Hai că te ert de data asta… Da, dacă te mai prind, te ard! ÎNȚELES?!
– Înțeles șefu… înțeles…
Trecem peste niște minute care ar lungi această poveste inutil. Știu că ești la muncă și citești pe ascuns. Nu o mai lungim…
Șoamu, în cabina de vot, cu buletinele de vot într-o mână și cu ștampila mustind de cerneală albastră în cealaltă…
Cabină care avea prevăzută doar o poliță îngustă de 10 centimetri pentru exercitarea democrației…
Și cum se chinuia el să-și găsească poziția potrivită pentru validarea candidaților, în liniștea secției de votare răsună, puternic un sunet:
ȚSCHUPFH!
apoi, după câteva secunde, din nou
ȚSCHUPFH!
ȚSCHUPFH!
Nu vă mai fierb. telefonul lui Șoamu (cred că era corect telefonul Șoamului…) făcea poze din buzunar. Nu se blocase cum trebe, sau ceva… deh… android… 🙂
Speriat, cetățeanul, mută toate hârtiile și ștampila în mâna stângă, apoi cu dreaptă extrage telefonul din buzunar.
ȚSCHUPFH! aparatul declanșă, din nou!
… CHUPFH!
…PFH!
ecoul lovi necruțător pereții zugrăviți proaspăt…
– Căcat de telefon! Șoamu se chinuia, sprijinind telefonul de ficat (care știm cu toții că era puțin mărit) să blocheze telefonul. Acum, privind la rece, știm că a greșit. Pentru că de fiecare dată când atingea ecranul, telefonul, mai făcea o poză!
ȚSCHUPFH!
ȚSCHUPFH!
Dintr-o dată, perdeluța minusculă care proteja intimitatea alegătorilor fu smulsă cu putere. O ață roșie, sfârtecată, pluti ireal, coborând încet spre podeaua de ciment cu mozaic… toți cetățenii o urmăriră, atent cu privirea…
În fața cabinei de vot se înghesuiau vreo 3 doamne, șefe, adjuncte și locțiitoare ale șefei secției de votare, polițistul care fugise din nou și care acum nu mai avea aer deloc plus niște cetățeni care erau și ei pe acolo. Toți la fel de indignați!
Șoamu, stătea cu telefonul sprijinit de organism și cu buletinele de vot mototolite-n mâna stângă…
Acum, oricum ați privi, ceva nu e în regulă la scena asta…
ȚSCHUPFH – încercă și telefonul lui Șoamu să se bage-n seamă…
Apoi urmă o pauză ciudată, de vreo 5 secunde.
Șoamu privi, speriat, cum toți cetățenii (mai puțin polițistul care fugise ”într-un suflet”) trag aer în piept pentru a-l acoperi de vorbe grele, urlete, amenințări și răgete. Potopul era pe cale să se dezlănțuie!
Și în fracțiunea de secundă dintre cele două momente trebuia făcut ceva.
Da!
Ceva care să-l scape de probleme!
Da!
Trebuia să scape de obiectul crimei! Pozele din secția de votare trebuiau să dispară!
Așa că își luă avânt și … dădu cu toată forța de care era capabil cu telefonul de beton!
ȚSCH… încercă și telefonul o poză din cădere…
Bucățele de sticlă, plastic, aluminiu și aur (da, e aur în telefoane, nu știai?) traversară, ireal de frumos, o rază de soare care răzbătea prin geamurile clasei… Acest spectacol întârzie pentru încă 2 secunde corul cerberilor care păzeau democrația. Spun că l-a întârziat. Nu l-a oprit. Dimpotrivă… Mulțimea, șocată de decesul aparatului, izbucni într-un cor de urlete animalice.
Șoamu, avu un nou moment de luciditate și pentru că trebuia să ia din nou o decizie radicală, fix asta făcu!
Împinse cetățenii la o parte și o luă la fugă. Zglobiu.
Singurul care se gândi să-l urmărească, era, fix, ai ghicit, polițistul sferic…
MNO: dosar penal. 500 de lei amendă. plus un telefon. al dracu de scumpă democrația…
Finut umorul. Devii incet incet scriitor. Destul de bun as zice. Nu-s expert, insa sunt consumator de treburi din astea. Mi-a placut mult… Spor!
„Știu că ești la muncă și citești pe ascuns” – cat adevar :))
Mare adevăr :))
”Facem o mică paranteză aici ().”
Hahahahahahahahahaha !
Aș urmări sketch-ul ăsta pe Youtube!
A iesit primarul pe care-l dorea?