Era un om mic, negricios. Nu spun că ar fi fost țigan. Sau rrom. N-ar fi contat. Purta o camașă albă, elegantă, cu butoni aurii. Și un sacou negru gros. Conducea lipit de volan, cu coatele ridicate la nivelul umerilor… Și se agita încontinuu…
-Nu sunteți din București! zice, dintr-o dată.
– Nu, nu sunt… dar de unde știți?
– După accent. Sigur sunteți din Moldova.
– Nu prietene. Sunt din nord. Din Maramureș.
– Ah! Eram sigur! Ce v-am zis eu?
Ce să-i zici?
– Aveți o pălinkă bună acolo…
– Mda… Hagi… Nadia… bolborosesc eu.Deja povestea asta cu pălinka devine plictisitoare…
– Poftim? Se întoarce la mine, în timp ce mașina gonea nebunește pe străzi. N-am auzit ce-ați zis.
– N-am zis nimic! răspund rapid, mai mult din dorința de a-l vedea întors la volan…
Trec vreo 20 de secunde, apoi se întoarce din nou spre mine și țipă nervos:
– Toți fură, domle! Toți! Ar trebui împușcați! Vadim e singura soluție!
– Soluție la ce? întreb… ca în secunda următoare să regret profund… ah… dacă aș fi tăcut…
– La hoția și jaful din țara asta! Toți fură domle. Cum nu ești atent, unul vrea să îți fure banii, locul de muncă, femeia, benzina…
Ia o curbă la o viteză un pic prea mare…Cauciucurile scârțîie timid…
– Numai unu ca Vadim ne mai poate salva! Să împuște toți hoții…
Frânează brusc și se întoarce din nou spre mine:
– Ați ajuns! Oprește aparatul cu o mișcare de spadasin…
– Cât face? întreb și eu ca să mă aflu în treabă, deși văd suma afișată: 15,50 ron…
– 18 lei! îmi răspunde cetățeanul privindu-mă direct în ochi…
Nu spun nimic. Chiar au tarife foarte mici… Și poate că omul muncește din greu… Și-a pus și el un mic ciubuc acolo… Scot două hârtii de 10 lei. I le întind. Le ia și le bagă în buzunarul de la piept al sacoului. Mă privește din nou, candid:
– Vai! Mulțumesc frumos! Nu trebuia… Mulțumesc!
Rămân interzis. Nici nu știu ce să-i spun… Dar, profesionist, omul meu, deschide portiera și coboară repede, ca să nu-mi dea timp să reacționez:
– Să vă ajut la bagaje!
Eh… lasă că măcar e politicos, mă gândesc… Mă dau jos din mașină și mă duc spre portbagajul deschis. El stătea acolo. Observă din nou nedumerirea din ochii mei, scoate telefonul din buzunar:
– Am să vă rog să vă luați valiza și să închideți portbagajul… Mă sună soția…
Fain ajutor la bagaje… Ridic valiza, închid portbagajul… Taxiul pleacă în noapte…
Bine că mai trăiești
Astea sunt oameni din zona aia a tării , nu vreau sa supar pe nimeni dar din pacate…..
De la un prieten am link-ul, marfa!
La faze de astea ma ujit la ei fix pana imi ridica bagajele si mi le aseaza jos. Iti spun sigur ca dupa vreo 30 de secunde se prind ca asta au uitat. Bine am si 2 metri si poate par mai fioros. zic si eu 🙂
No offence, please! 🙂 O să fac o încercare timidă …… s-a întâmplat în București?
„Nu sunteți din București!” = FRAIER