Lumeee! S-a reunit Hi-Q. Evenimentul monden al toamnei. Fără nici un răutăcism. Am cumpărat și eu un album de-al lor în tinerețe. Adică sunt în targhet. Deci îmi permit să comentez. Mie mi s-ar părea mai simplu să-și zică „Hi-q and the girls”. Că au schimbat o samă de femei în formația asta. Iarăși nu zic nimic de rău. Nou venita în formație e chiar Dana Nălbaru. Care din umilele mele cunoștințe, e chiar prima voce din trupă. Deci asta e o veste bună, pentru că s-a încheiat un ciclu. Ar fi foarte drăguț să o ia de la capăt cu toate fetele cu care au mai colaborat… Nu? Melodia de debut în noua formulă se numește, cum se putea altfel, „încă o dată”.
Ce vreau eu să povestim , e că după umila mea părere, orice formație care supraviețuiește vreo câțiva ani, ajunge să facă muzică bună. Nu mă refer neapărat la HI-Q. Sunt foarte multe exemple. Foarte multe. Și pentru că nu vreau să îmi deschid sufletul chiar așa de ușor în fața voastră, nu vă zic la care mă gândesc.
Ca un corolar al teoriei mele, ia să aruncăm o privire la trupele care performează de vreo 30-40 de ani. Piesele lor sunt rafinate, sunt elaborate, sau mai simplu: sunt exact ce îți dorești să auzi de la band-ul tău preferat. Au ajuns în acești ani să își cunoască foarte bine publicul și să le ofere muzica pe care o doresc. Suna un pic cam de lemn exprimarea, dar pentru că e o teoremă… merge …
Am definit ce era de definit. Acum vine o întrebare:
Cum era muzica românească dacă mai rămâneau Azur, Albatros și Generic încă vreo 20 de ani în bocanci…? Cum eram noi maneliști cu toții acuma și cum ne-am fi dus cu zecile de mii la concerte pe stadioane… Cum am fi umblat noi cu sacouri albastre cu paiete și cu pălărioară alba de jmecher… EEE ce vremuri ar fi fost… Să auzi tu o meloddie frumoasă, indiană , în club la Fratelli sau pe Mtv…