Lumina trecea prin jaluzele groase aruncând umbre portocalii pe podeaua din lemn de tek. Obiectele aurite din cameră reflectau, în liniște, lumina slabă pe pereții acoperiți cu cel mai scump tapet posibil. Covorul pufos din fața șemineului încremenise ca o pisică zburlită.
Un ceas porni să sune. O melodie suavă parcă din altă lume umplu camera făcându-și loc cu greu printre sutele de pernițe de mătase.
EL stătea înghesuit într-un colț al patului, înfofolit cu cearșafurile din satin negru… Nu mai dormea de mult. Știa că o să vină această zi și mai ales această oră. Nu avea cum să mai amâne momentul acesta. Cu o mișcare foarte înceată, opri ceasul…
Reflexia feței lui în rama de aur a ceasului îl sperie definitiv. Era palid și sub ochi îi apăruse niște cearcăne imense…
Doamne dumnezeule! Ce o să facă? Ce o să le spună?
Sigur. O să le spună că … verde! Da verde mentă și gri. Verde mentă exact ca și verdele mentă al mentei din vaza de pe măsuța Ludovic al XVI-lea. Asta e ! Cum de nu s-a gândit mai devreme. Verde mentă! Excelent! E mult mai bine decât anul trecut!
Luă telefonul și formă numărul. Trebuia să îi anunțe. Verde mentă și gri!
Cu telefonul lipit de ureche sări ștrengărește din pat. Destul de ștrengărește încât să dea cu degetele de la picior de marginea ascuțită a șemineului…
Durerea explodă ca o grenadă strivind candelabrul de cristal. Urlă animalic privind cu ochii injectați spre tavanul pictat. Își cuprinse piciorul cu ambele mâini și începu să țopăie prin cameră. Telefonul se izbi puternic de lemnul negru al podelei…
Am să demolez șemineul ăsta nenorocit! Îl transform în praf… Deși marmura neagră de Carara era singura care se potrivea în dormitorul lui…
NU! Îl fac fărâme. Praf. Și îl arunc în mare…
Se așeză cu grijă pe marginea patului ținând degetul mic de la picior ridicat la verticală… Nu curge sânge? Cum? Ar trebui să fie litri de sânge la cât de tare a durut… Roșu! Sânge!
Luă telefonul de pe podea. O voce suavă repeta întruna:
– Alo, alo, alo…, alo..
– Da!. EU sunt! Culoarea anului e roșu! Și negru!
– Vă mulțumim maestre…
Nu se catadixi să răspundă. El, marele designer vestimentar avea acum altă prioritate. Șemineul trebuia demolat…
6 miliarde de oameni aveau să afle mâine culorile anului viitor. Roșu și negru!
Dacă El nu s-ar fi lovit la picior, o planetă întreagă ar fi purtat verde. Mentă. și gri!
V-am explicat fenomenul științific care stabilește ce culori vor avea hainele la anu”.