Deci. La noi în bloc, stau mai mulți oameni. V-am făcut din vorbe, nu-i așa? Nu v-ați așteptat la asta!
Oamenii de la noi din bloc au vârste diferite. Și asta e tare. Nu ca prima. dar pe aproape…
Dar avem 4 tineri de vreo 25 e ani. Care spre deosebire de alți tineri de vârsta lor, din această țară, au ca și singură pasiune mașinile. Nu tu o carte, nu tu un teatru, nu tu o școală ca și majoritatea proștilor. Ei cu mașinile. Nu m-am prins încă cum stă treaba și a cui sunt mașinile (că sunt două). Pentru că fiecare din ei se plimbă pe rând cu câte o mașină, dar după o regulă total aleatorie. Am încercat să fac o formulă care să mă poată ajuta să determin care dintre ei, ce mașină conduce într-o anumită zi. Nu mi-a ieșit nicidecum. Sunt tot mai înclinat să cred că dimineața se adună la o cafea și trag bețișoare. Care trage cel mai scurt băț ia BMW-ul. Al doilea băt ca lungime ia Mazda. (că e un BMW și o Mazdă). Restul trag aer adânc în piept.
Mazda e ceva mai sportivă. Nu știu de care, nu mă interesează și nu o să mă intereseze niciodată. Nu dau doi lei găuriți pe mașinile sportive. Nu mă interesează câți cai are, în câte secunde face suta, și cât îs de late cauciucurile. Rahat cu apă rece. Trebuie să fii mai mult decât nebun să îți iei mașină sport în România anului 2010. La ce gropi avem în asfalt, n-ai tată nici o șansă să utilizezi bolidu’ la adevărata valoare. Că dacă dai 15.000 pe o mașină de 8 ani cu 250 de cai sub capotă și te depășesc căruțele pe drumurile europene ale tărișoarei , nu ești de rahat?
BMW-ul în schimb e o poezie de mașină. Combi, ceva din seria 5. Destul de nouă. Și destul de îngrijită.
Albă. Ca și Mazda. Nu se pune? Păi dacă ești manelist nu e normal să îți iei mașină albă?
Oai, că am uitat să vă zic că sunt maneliști? Am uitat… Nu zic că sunt maneliști ca și cum ar fi ceva rău. Că nu e! Și ei sunt oameni. Din păcate…
Până acum în fiecare seară de pe la ora 21.00 (nouă seara pentru țărani și pentru polițiști acul mic e la cifra 9 acul mare e la cifra 12. Dacă aveți ceas electronic ori e 09.00 pm ori e 21.00 cu semnul împărțirii care clipește din când în când…) băieții din textul de mai sus se adunau în fața blocului, porneau una din mașini dădeau jos geamurile și ascultau manele până noaptea târziu. Nu ne deranjau. Tare. Nu am putut să fac scandal pentru că noi când ne-am mutat acolo ei aveau deja încetățenit acest obicei. Și cine eram noi să schimbăm obiceiuri străvechi, așa din prima zi…
Nu erau nesimțiți. Nu dădeau muzica foarte tare. Și manelele erau de bun simț. Nu din alea cu prostii. Erau din alea cu dragoste, mercedesuri, bani și bineînțeles dușmani.
După o vreme ne-am obișnuit atât de tare cu fenomenul că nu-i mai auzeam. Veneau musafiri la noi și ne spuneau că se aud manele de afară. Noi nu le mai auzeam…
Te obișnuiești la un moment dat… Apropos de asta, trebuie să vă povestesc despre o întâmplare cu un prieten de-al meu. Care stă în București, foarte aproape de aeroport. Și cum era un zgomot infernal, omul meu nu a reușit să doarmă vreo 6 luni decât 2-3 ore pe noapte… Se ruga să fie ceață ca să se anuleze zborurile. Dar după vreo 2 ani, nu dormea el când era ceață. Că era prea liniște… Înțelegeți? Așa am pățit și noi. Nu mai auzeam muzica care se revărsa din mașinile din parcarea blocului…
Până ieri… O zi ca oricare alta. Exceptând seara… Când nu s-a mai auzit muzica. Am simțit pe loc că este ceva în neregulă. 21.05 nimic. 21.10 nimic. La 21.15 mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat. Și am deschis geamul de la bucătărie ca să văd ce și cum. Mașinile erau ambele în parcare. Băieții toți patru în picioare lângă mașini. De ce nu era muzică? Pentru că în BMW erau două fete! Prietenele lor, bănuiesc. Care ascultau muzică și se uitau la un videoclip pe dvd-ul din dotarea mașinii. Băieții, bineînțeles, că vorbeau despre mașini. La un moment dat, una din fete a deschis ușa și a întrebat ceva. N-am auzit ce, pentru că urletul lui Guță a țâșnit violent din mașină, umplând parcarea de acorduri. Sau dezacorduri.
La care s-a auzit o voce masculină, baritonală,
Făh! Joacă-te un pic cu empetreiu’! Lasă-mă că povestesc ceva important aicia!
Fata a închis ușa și a rămas în mașină.
Acuma eu cred că am înțeles ce se întâmpla acolo.
Mașinile cu muzica dată tare erau de fapt o capcană pentru fetițe. Le adunau exact cum aduni fluturii la un bec. De aia stăteau ei în fiecare seară, până se înopta. Puneau capcane!
Și după ce le prind le țin acolo prizoniere. Tot cu manele. Poate că nici nu le trebuie apă și mâncare… e destul că merge empetreiu’! Mă uit dimineață să văd dacă e vreo fată în mașină…
.
.
V-am țucat!
Pai cu dormitul in galagie si eu am patit la fel. Cand eram mic si ma duceam la bunica-mea, trebuia sa dau drumul la pendula ca nu puteam dormi de liniste. Si era o pendula de pe vremea lui Franz Josef.
Cam asa patesc si eu cand merg acasa la parinti. Cum locuiesc vis-a-vis de o parcare, noapte de noapte aud muzica. Am uitat sa specific ca parcarea e a spitalului? In fine…