Lucruri facute cu capul. Capul…

Aveam cea mai stradă din urbe. Fac o paranteză: ( ”cea mai stradă” nu e o greșeală. așa se scrie, dacă vrei să te înțeleagă o samă de oameni. și o să vă dați seama că ne adresăm unor alt fel de cetățeni… care sperăm or să ne înțeleagă…)

Mai fac o paranteză: (clasamentul e pur subiectiv. Dar, pentru că stau acolo, mi se pare normal să exagerez puțin). ia. am mai făcut o paranteză… devin tot mai bun la chestia asta…

Șiiiii

Revin. Cea mai stradă. În clasamentul băieților care fac curse, noaptea prin oraș, ”pistă”. Adică LUX. Plus că e foarte lungă. Are niște curbe largi. Și e departe de rutele pe care patrulează gaia. (potera, jăndarmii, curcanii etc)

Toate condițiile pentru niște curse. Nu numai de mașini. La noi și motocicliștii sunt foarte orgolioși. Ba, deși nu vreau să transform articolul într-o glumiță, vă jur că într-0 seară am văzut niște cetățeni care se întreceau, pe viață și pe moarte, pe niște scutere.

Șiiiii

De obicei începeau în weekend. Vinerea. Seara. De pe la 11. Pentru că sunt niște păcătoși, fac chestia asta doar în post. Bine, s-ar putea să fie și din cauză că în sezonul nunților, strada e blocată de mii de mașini.

Câte doi, frumos. Organizați, Motoare turate, urlete, claxoane, mai un accident, mai o bătaie. N-ai cum să te plictisești…

Șiiiii

Acum 2 luni au venit niște băieți și au săpat un șant. Lung cât toată strada. Adică vreo 3 kilometri… Au băgat o țeavă, au acoperit, au asfaltat, strâmb, peticit, așa cum se face în țărișoară. În ziua în care au terminat, aceeași firmă a săpat încă un șanț, paralel cu primul, dar la 20 de cm distanță. Au băgat o altă țeavă, au astupat, apoi au asfaltat, jegos, penibil, cum se face în țărișoară. Acum  sparg cealaltă parte a străzii, nu știu ce bagă și de ce, dar acum sapă un șanț de 2 m. Trebuie să remarc viteza cu care sparg și astupă. Și dacă tot suntem la remarci, trebuie să menționăm asfaltul pe care îl toarnă-n urmă! N-ați văzut așa ceva. Jur!  Selenar!

Șiiiii

Acestea fiind spuse, gata cu cursele. Practic suntem condamnați la plictis, mai ales în spătămânile de post. Că dacă sunt nunți, nu ne plictisim. N-ai cum. Plecarea, dimineața a celor 400 de șoferi, beți orbi,  e un spectacol de neratat. Dar în post… Aveam și noi un spectacol. Nu-l mai avem.

Deși, duminică seara, când veneam spre casă, ne-au depășit, în viteză 2 jeepuri. Viteză e o metaforă, că o mașină normală, ca a mea, nu poate merge cu mai mult de 10km/oră pe străduța reasfaltată. Sau asfaltată de 3 ori în 2 luni. Că se dejdină. (regionalism moroșenesc – se desface în bucăți)

Și cum stăteam eu așa, privind prin norul de praf pe care-l ridicau cele două mașini de teren, m-am bucurat un pic. Pentru că era o șansă să readucem enterteinmentul în viețile noastre sterpe. Poate vin băieții ăștia cu mașini de teren să facă curse la noi pe stradă! Ce fain ar fi! Nu?

Apoi mi-am dat seama, că la cum sunt drumurile în orășelul nostru iubit, curse din astea, cu mașini de teren se pot face oriunde. Nu doar la noi pe strada…

Și, vă jur, sunt un pic trist acum…

Postul ăsta nu e despre cum o firmă de construcții face o lucrare de 3 ori pe aceeași stradă, ca să ia bani de 3 ori, pentru niște lucrări făcute execrabil.  Și nici despre polițiștii  care nu-și fac treaba. Sper că nu ați înțeles asta.

 

4 comentarii la „Lucruri facute cu capul. Capul…”

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw