Plouă.
Mocănește. Urât. Rece.
Apa se așează, neauzită, pe acoperișul căsuței bătrânești și se prelinge, parșivă prin găurile din acoperiș.
Bătrânul stă la biroul lui, vechi, din lemn de trandafir și privește pierdut pe fereastră.
Picăturile de ploaie se adună, zgomotos, în ligheanele de plastic și oalele așezate peste tot pe podea.
Apa se prelinge pe pereți. Peste tablourile vechi, peste pozele lor din tinerețe, peste vitrina cu porțelanuri de Curtea de Argeș…
În tocul ușii, soția lui, mică, gârbovită de ani, albită de griji și necazuri plânge încet, ștergându-și ușor lacrimile cu colțul șorțului…
Bătrânul, auzind suspinele ei se întoarce. Îi dau și lui lacrimile. Doar într-un ochi. Pentru că celalalt ochi nu ia parte, niciodată la activitățile comune. E mai distant, așa…
– N-am ce să fac… pur și simplu nu am… încearcă el să explice.
– Cioloș, ăsta… oftează… nu a redus birocrația. Și e atât de greu să obținem autorizația de reparație a acoperișului… Atât de greu… Aproape imposibil…
Femeia, se oprește din plâns, lasă ochii în pământ, apoi, cu o voce tremurândă, zice:
– Da tu, Traiane, de ce nu ai schimbat acoperișul când ai fost primar al capitalei. Sau cand ai fost ministru? Sau în cei 8 ani cât ai fost președinte? De ce Traiane? De ce?… explodează în plâns!
Traian, uitându-se pe geam. Oftează. Își șterge ochiul care lăcrimase cu podul palmei. Lasă capul în pământ… Trage aer în piept și zice, hotărât:
-Pentru că am fost ocupat cu problemele țării! Pentru că am fost în slujba cetățenilor! Nu am avut niciodată timp pentru mine! Sau pentru tine. Sau pentru fetele noastre! M-am sacrificat pentru țara asta! Pentru români! De aia!
Maria, izbucnește într-un plâns convulsiv și fuge, lipăind prin apa care băltea pe parchetul masiv de fag, pus înainte de revoluție…
picăturile de apă plescăie zgomotos în vasele așezate pe podea…
.
Mda. Băsescu e indignat că nu-și poate repara acoperișul pentru că îi trebuie prea multe aprobări și pentru asta Cioloș e de vină. Teatru absurd.
Tu-ti pierzi vremea pe la hala in loc sa scrii… stiu ca nu tine de foame si nici nu plateste facturile…dar totusi, se pierde mult talent.
„Slow claps”
nu cred ca ai dreptate. da mno. multam 🙂
Astept episodul doi cu batranul din Teleorman care nu poate ajunge la copiii de la Bucuresti, ca nu are autostrazi… Tot din cauza lu Ciolos, mai Bombonico mai…
Până la replica:”Da, tu Traiane… ”, aproape că mi s-au unezit ochii… dup’aia, nu știu, parcă m-a cuprins așa o bucurie…
Se poate numi Karma?….in această situație rânjitoare in colțul gurii 🙂