Cred că spun/scriu/vorbesc pentru a 5-a oară despre cabana asta. Și asta pentru că ne-am simțit foarte bine acolo. Chiar foarte bine. Bineînțeles că asta se datorează și oamenilor faini care ne-au însoțit. Sau ne-au așteptat acolo… Sau chiar s-or trezit cu noi pe cap…
Încep cu marele clasic Groparu! Și cu tatăl lui. Și cu mama lui. Care în grup s-au îngrijit să ne simtem bine. Eu și cu soția din dotare.
Locația. Cabana Moților sau dacă preferați facebook-ul: Cabana Moților.
Despre care am doar 2 cuvinte Gor geus. Fix în creeru munților unde întorc ulii și vulturii, la o înălțime amețitoare (1250 de metri) și postată strategic fix în mijlocul salbei de hidrocentrale de pe Someșuri, salbă despre care am învățat la geografie! Cei care am învățat. Prima chestie e că nici nu am știut că toate lacurile și hidrocentralele astea îs atât de aproape…
După atâta praf, mono și di oxid de carbon, zgomot și stres, cabana asta e refugiul suprem. Vă mai zic despre bucătăria mirobolantă, despre camerele foarte frumoase cu mobilier din lemn masiv și fără televizor (chestie care mie mi se pare bestial de faină), de bunul gust, de amabilitatea și priceperea personalului? N-are rost! Nu am găsit nici măcar un singur lucru despre care să pot zice că m-a deranjat pe parcursul celor zile pe care le-am petrecut acolo. Și lucrul care pentru mine definește un stabiliment de genul acesta, toaletele. Care sunt extraordinat de frumos făcute. De ce vă scriu de toalete? Pentru că după cum arată o toaletă poți să evaluezi grija proprietarului pentru clienții lui…
Am mâncat, am beut, am participat la focul de tabără, ne-am plimbat cu mașina/pe jos, ne-am/am pozat tot ce puteam în jurul nostru, tăte or fost la marele fix. Și ca să nu existe dubii, postul de față nu e plătit. Nu am primit absolut nimic gratis. Absolut nimic. Ba… Mint … 2 pahare de sirop… Așa că vă recomand chestiile astea fără să am vreun beneficiu.
Oamenii. Ne-am întâlnit sau reîntâlnit cu foarte mulți faini. Adică Ștefan Teișan, creierul pletos din spatele întregii mișcări blogheristico/bahice. Sau Ștefan Murgeanu, care e cam pe mintea mea când vine vorba de povești, alcool și mâncare… Sau artistul de geniu Monet cu Alma, ilariantul Vlad (care e un mare meseriaș 🙂 ) împreună cu jumătatea frumoasă Victoria, Sigina și Lorand, Psaico și Teodora, Bogdan – vegetarianu – Beșliu și poate că mai sunt și alții care mie acum îmi scapă. Și care nu o să se supere, pentru că le-am spus că nu o să le rețin numele din prima… Sau a doua…
Vă recomand cu căldură să mergeți (măcar o dată) acolo… Dacă nu vă place, să îmi ziceți mie Gaben. punct ro.
deci va urasc foarte tare
asta ca sa stiti de ce nu dau io prima bere cand ne vedem data viitoare :))
Chinezu, liniște în sală :)) oi da eu mă prima bere când vi în Cluj. Curând mă, curând! Că de la tine îl știu pe Gaben care-i om de omenie!