Trebuia să o fac de mai mult timp. Dar ne-am complăcut în situația asta și acum nu avem altceva de făcut decât să acceptăm situația. E foarte, foarte greu… Am mai avut tentative, dar după 2-3 zile mă întorceam resemnat că nu sunt suficient de puternic ca să pot face pasul acesta. Majoritatea prietenilor sunt de partea mea, și e vizibi deja că au înțeles ce se întâmplă. Am fost uimit de reacția lor la început pentru că mulți dintre ei îmi reproșau că sunt prea ușor influențabil și că ar trebui să îmi văd de treabă. Păi chiar asta fac. Îmi văd de treabă. NU trebuie să trageți concluzii pripite. Nu aveți dreptul moral să mă judecați, așa cum la o adică nici eu nu prea ar trebui să vă dau explicații. E o decizie personală, am întors povestea asta pe toate părțile și nu mai am nici o alternativă care să mulțumească pe toată lumea. Trebuie să fim tari acum, o să urmeze o perioadă mai grea dar întrun final veți vedea că am avut dreptate.
Am să încerc să ne mai vizităm dar cât se poate de rar. Nu vreau să redeschid niște răni, de aceea voi fi cât mai discret. Prietenii pe care ni i-am făcut împreună ar trebui să mă urmeze, pentru că așa ar fi normal. În definitiv pe mine m-au cunoscut prima oară. Nu sună a laudă, dacă asta vă trece prin cap acum. Da, prietenii sunt ai mei. Datorită mie ne vizitau aproape zilnic. Pentru mine, pentru poveștile și glumițele mele veneau. Și , mă repet, ar trebui să mă urmeze. Sunt conștient că am de a face cu o anumită inerție și că până la urmă toți cei care acum mă citiți mă veți urma.
Am luat absolut tot ce aveam acolo. Absolut tot. Au mai rămas doar niște mărunțișuri, aruncate prin colțuri. Numai ele mai amintesc de forfota și veselia care erau odată. Acum e o liniște sinistră. Pustiu…
E greu . Foarte greu…
Și tema asta pe care am ales-o e destul de ciudată. Și are o groază de setări pe care nu le cunosc… Foarte greu…
Da prieteni. Vorbeam despre vechiul meu blog de pe wordpress. De care m-am despărțit definitiv. Și irevocabil…