M-am acrit. Pentru cei care măcar o secundă s-au gândit la gust, plecați de pe blogul meu! Mă refeream la acreala specifică unei anumite vârste. Nu jignim pe nimeni aici. Doar că încerc să nu mă gândesc la cum eram acum 10 ani. Uauuu… Pardon, mi-a scăpat… Nu mă deranja dacă „scăpam” pe jos o hârtie… Sau dacă mâncam semințe, mai lipeam guma de spatele scaunului la film, ne uitam noaptea la filme cu home cinema-ul dat la maxim fără nici un fel de stres pentru vecinii care dimineața mergeau la muncă, mai înjuram pe stradă, mai organizam câte un chef miercurea seara, toate acestea fără nici un fel de problemă… Era să scriu remușcare dar mie personal nu îmi place cuvântul. Cum re – mușcare? ok… altă discuție.
Nu mai fac din astea. De ce? Nu am nici cea mai mică idee! Nu am urmat nici un fel de cursuri de educație cetățenească, nu am citit nici o carte nu am văzut nici un film pe această temă. Singura chestie care mă deosebește de cel care eram acum 10 ani, e vârsta. Am mai mult cu 10 ani. Nu sună nașpa. Nu ne plângem aici, nu e o criză cauzată de faptul că am ajuns la o vârstă…
Ce e mai interesant e că m ajuns să fiu indignat de aceste gesturi. Chiar am ajuns să strig la un copil care aruncase o hârtie pe stradă. Și deși mă grăbeam am stat lângă el până a ridicat-o și a pus-o în coș. Și așa cum stăteam eu lângă el i-am surprins privirea care striga” Mortii mătii de moșneag… Ce vrei de la mine?”. I-am explicat pruncului că era datoria noastră să păstrăm orașul curat… Bla bla bla. Așa a sunat explicația mea. Exact așa a recepționat-o și minorul. Și a plecat liniștit mai departe. Pariu că vreo 2 săptămâni o să arunce intenționat ambalajele de la gumă și de la cipsuri pe jos. Cu ură! Așa ca să îmi facă mie în ciudă! Și deși știe că nu am să îl văd o să dea cu hârtia aia de pământ și o să mormăie printre dinții de lapte „Dau hârtii pe jos! Na! Ce poți să faci? Moș decrepit!” Acuma nu sunt foarte sigur că știe cuvântul „decrepit” dar o să folosească un sinonim. sunt sigur. Eu l-am scris pentru că trebuie să menținem un anumit nivel al discuției aici…
Deci. Care genă sau circumvoluțiune are rolul de a declanșa o asemenea reacție la vederea unei hârtii care nu a ajuns în coș. Am stat și m-am gândit foarte serios la treaba asta.
Și am ajuns la următoarea concluzie: Ne acrim ca și berea. Știți cum e o bere care a fost deschisă acum 2 zile și din care iei din greșeală o gură zdravănă? Fix ca și baba de la 3 care urla toată ziua la noi că dădeam cu mingea în peretele blocului… Cei care v-ați gândit că am mușcat din baba aia de îi știu gustul vă rog să plecați de pe blogul meu.
Cu vârsta bacteriile alea care au dat de oxigen se înmulțesc, acrind și mai mult sticla de bere. Și inevitabil ne transformăm în niște bătrâni acrii…
Nu e total pusă la punct teoria. Dar mai muncim la ea…
De ciudă mă duc să duc gunoiul și îl arunc lângă container. Și până mă întorc dau drumu la muzică la maxim…. Așa în formă de protest. Să vadă tinerii de la noi din bloc că nu ne-am acrit încă…
Sau dacă suntem mai mulți facem o gherilă a noastră… ăștia mai acrișori…
Mi-ai adus aminte de o chestie care mi s-a intimplat in America acum vreo 12 ani .Mergeam cu masina in spate stateau copiii si mincau bomboane si hirtiile le aruncau pe geam eu nu am observat.M-a oprit o masina de politie cum vezi in filme si politistul dupa ce mi-a explicat ce am facut mi-a oferit 2 variante .Una platesc amenda si a doua cobor din masina si adun hirtiile. Ghici pe care am ales-o si fara sa comentez ca la noi.