Roșu, roșu, roșu, negru, roșu, negru, negru… Horst nota cu grijă într-un carnețel cu coperțile jerpelite serii lungi formate din aceste două culori. Se oprea din când în când și rodea nervos capătul pixului Flaro, în timp ce recitea cu atenție șirurile de cuvinte aranjate ordonat pe hârtie. Eram în trenul care mergea spre București și întâmplarea făcuse să fi ajuns în același vagon de dormit. Eu mergeam să dau examen la facultate. El, Horst, mergea să pună 30 de vize de Germania. Și să joace poker. La aparate. Asta făcea acum. Își nota exact cum o să joace. Am aflat mai târziu că se instala în fața aparatului și juca până rămânea fără bani, adică câte 2 zile și 2 nopți. Dar juca exact combinațiile notate în carnețel. Ceilalți asociați (adică unu care se ocupa de clienți și cel care se machia ca să intre în ambasadă) știau cum stă treaba și nu prea aveau ce face.
Toată aventura a durat mai mult de 1 an. Și a fost o fabricuță de bani. Cum s-a terminat? Din cauza eficacității germane! Adică după o vreme a venit un student care cumva aflase și el de sistemul acesta de vize. Și era și etnic! German! Și avea un staumbaum original, primit de la biserica. Avea toate actele! Originale! Doar că angajații ambasadei germane aveau peste 300 de acte ”originale” aduse de prietenul nostru Horst de la mai multe biserici care aveau cu totul și totul alt model. Adică aveau alt tip de formular. Aici a apărut problema. Pentru că angajații ambasadei au chemat poliția să aresteze infractorul. Pentru că ei erau 100% convinși că actele aduse de Horst erau originale și actul adus de bietul student, etnic german, cinstit și onest era fals! Omul a fost arestat și a stat vreo 2 zile la pușcărie, până s-a dovedit că actele lui erau originale. Și că cele aduse de celelalte persoane erau false. Și așa i-au arestat pe Horst și compania. Poliția le-a confiscat toți banii pe care îi aveau (mai puțin Horst care era falit), le-a tras o bătaie bună și i-au eliberat. Pentru că nu aduseseră nici un fel de prejudiciu statului român. Și falsurile au fost folosite la ambasada Germaniei…
Frumos povestit. Pacat ca asa se intampla in majoritatea cazurilor. Si anume banii (relativ) usor castigati se risipesc mai repede decat reusesc femeile sa-i cheltuiasca intr-un mall 😉
eeee. nu erau moluri atunci… doar mcdonalds-ul din unirii
Eu ma refeream intr-un sens mai larg. Adica baietii descurcareti care castiga intr-o luna cat mine intr-un an sau poate chiar mai mult, se grabesc sa-si sparga agoniseala prin cazino-uri, cluburi de noapte sau prin străinătăţuri. Sa nu mai amintesc de faptul ca, daca observa ca le merge bine „afacerea”, se relaxeaza si fac mai multe greseli, fiind astfel mai usor de prins (in urma procesului ramanand in cel mai bun caz faliti, daca nu datori vanduti). Cred ca functioneaza si in cazul lor acea faimoasa lege a echilibrului universal.
Pingback: Horst si ambasada Germaniei (1)