Ca să câștigi un premiu Nobel pentru pace trebuie să îndeplinești câteva condiții. Una e să nu fii G. W. Bush. Există și o prescurtare a termenului. (Nobel Prize for Not Being George W. Bush – NPFNBGWB). E de bine și să fii de culoare. Adică fără nici un fel de discriminare, tind să cred că apartenența la o minoritate a devenit acum un avantaj. Foarte mare. Am să dezbat pe larg chestia asta în următorul articol. Să revenim! O altă condiție e să ai un discurs bine scris. Nu contează că nu e al tău și nici nu contează că promiți lucruri care nu se vor întâmpla niciodată, ce contează cel mai mult e că sună foarte bine. Poate ați ascultat propoziția cu „vom reface America cărămidă cu cărămidă, în dulcele stil american!”. Nu s-au pus tare multe cărămizi una peste alta de atunci…
Remarcă un deontolog că este omul care a reușit să îndulcească relațiile americii cu restul lumii. Din punctul meu de vedere schimbarea de atitudine a americii în relația cu restul lumii trebuia să o ia pe altă cărare pentru că s-a gătat cașcavalul. Adică nu mai sunt bani de aruncat pe gârlă. Și dacă nu ai bani e momentul să cauți niște aliați.
A renunțat la scutul antirachetă din Polonia și au primit un ropot de aplauze din Rusia. Dar asta pentru că nu mai au bani de aruncat pe arme inutile.
Și a detensionat relațiile cu Islamul. Cum? A afirmat la o conferință: Eu personal consider că nu există un război america – islam! Și gata. A detensionat situația…
Și a mai anunțat că aduce încă 40.000 de soldați în Afganistan.
În rest avem o căruță de promisiuni. Și despre america (care nu ne interesează) și despre pacea mondială. Care ne interesează în mod direct. Ce mi se pare mie e că există o diferență foarte mare între promisiuni și fapte.
Dar e clar că e primul Nobel pentru cele mai frumoase promisiuni despre pace!
Pingback: Încă un Nobel pentru România. La literatură SF! Pentru Geoană! « Gaben.ro