Doi șobolani într-un depozit de cereale. Nu deranjează pe nimeni. Fermierului nu îi pasă. Mânâncă puțin și dacă ar trebui să îi distrugi ar costa mai mult decât cantitatea de grâu pierdută. Dar pentru că șobolanii nu stau mult pe gânduri în câteva luni ai în depozitul de cereale mii de șobolani. E bine, călduț, hrană din belșug și nu există inamici. Dar miile de șobolani mânâncă prea mult și acum fiermierul trebuie să ia măsuri pentru că riscă să rămână fără hrană, el și familia lui. Și pentru că pierderile sunt foarte mari și cresc exponențial fermierul tebuie să omoare șobolanii. Repede. E o alegere foarte simplă pentru că dacă nu distrugi șobolanii, familia ta care a muncit să cultive și să adune grâul va fi cea distrusă și mai ales pentru că acum costul de a distruge șobolanii este mult mai mic decât distrugerile pe care ei le cauzează. Șobolanii nu pot să aprecieze că înmulțindu-de peste măsură vor sfârși prin a fi exterminați. Sau vor rămâne fără hrană și se vor mânca între ei.
Am introdus în România, din greșeală consider eu, o specie foarte periculoasă. Politicienii.
Care la început erau modești și consumau foarte puțin. Nu deranjau pe nimeni. Dar pentru că le-am permis și nu credeam că pot fi dăunători s-au înmulțit peste măsură. Și fiecare exemplar care apare este mai flămând și mai feroce decât cei dinaintea lui. O diferență majoră față de șobolani e că politicienii noștrii nu se satură. Mânâncă neîncetat pentru că nu au funcția aceea biologică care îți spune că ești sătul. Apetitul lor crește proporțional cu cantitatea de hrană consumată. Hrana lor este din ce în ce mai puțină, iar ei se înmulțesc peste măsură, continuând să înfulece din ce în ce mai mult.
Acum, noi cei care muncim din greu să umplem hambarul avem o problemă foarte mare. Politicienii noștrii îl golesc mai repede decât putem noi să îl umplem. Și pentru noi un hambar gol poate însemna că vom muri de foame.
Noi cei care facem grâul din care se hrănesc politicienii avem și noi nevoie să mâncăm. Mâncăm puțin și rar. Dar trebuie să mâncăm pentru că dacă nu mâncăm ori nu vom mai cultiva grâu să îl strângem în hambare, ori vom ține grâul doar pentru noi ferit de ochii șobolanilor…
Ce vreau eu să spun acum e că șobolanilor noștrii de politicieni le lipsește gena care ar trebui să le asigure supaviețuirea speciei. Adică vor continua să mânânce până se va termina și ultimul bob de grâu. Și apoi? Grăsimea acumulată nu le va ajunge mult timp la stilul lor de viață…
Pe mine cel mai mult mă miră faptul că se poate. Aruncați o privire în jur. La celelalte hambare de grâu. Toate au șobolani lor. Doar că acești șobolani au învățat că trebuie să mânânce puțin. Și să nu se înmulțească peste măsură. Dacă cumva apare un șobolan care are apetitul mai mare, șobolanii bătrâni și înțelepți au grijă să îl pună la punct. Ca nu cumva fermierii să se supere și să îi omoare pe toți. Acuma trebuie să recunosc că și fermierii din jur sunt mult mai atenți și mai determinați să își apere grâul. Indiferent că sunt francezi sau germani sau engleji.
hm, foarte ilustrativ ! 😀