Bunica se sprijinise de sobă ca să se aplece și să ridice de jos o achie de lemn. Tot ținându-se de sobă se aplecă puțin și aruncă așchia în lada de lemne. Se îndreptă încet și răsuflă ușurată ca și cum și-ar fi luat o greutate de pe suflet. Păși încet târând piciarele acoperite cu șosete groase de lână. Eu stăteam lipit de sobă pe un scăunel mic de lemn, scăunel pentru care concuram cu Bombonel-motanul bunicii. Era călduț acolo lângă sobă.
– Bunico pot să te întreb ceva?
– Da dragu bunicii.
– De ce mergi așa de greu
– Că mă dor șalele dragu bunicii.
– Da ce-s șalele bunică.
– Spatele dragu bunicii, spatele… Sau cum spune ailaltă bunică a ta, crucile…
– Da de ce te doare spatele, bunică?
– Fiin’că am stat cu spatele dezgolit dragu bunicii, și de aia îți tot spun și ție să nu stai cu spatele dezgolit să nu ajungi ca mine.
Speriat mă lipeam cu spatele de soba caldă oripilat de perspectiva de a ajunge să merg atât de greu la bătrânețe.
Revenind în zilele noastre
Mă întorceam de la muncă astăzi și chiar mă uitam la tecerea de pietoni la un grup de 6-7 fete cu geci scurte și cu spatele și burta goală. Instinctiv m-am uitat la termometrul de la bordul mașinii. 4 grade Celsius. Stăteam zgribulit în mașină cu geaca încheiată pînă sus, cu încălzirea de la scaun dată la maxim și priveam grupul de fete care sfidau orice fel regulă.
Și m-a trăsnit! Păi peste 30 de ani cel mai bun business ar fi să îți faci o fabrică de scaune cu rotile. Că la atâtea bunici care în tinerețe au stat cu spatele gol… Nu?