Mihăiță era cel mai tare tip din clasa noastră. Pentru că avea video.
Îl cumpărase tac-su (video-ul , nu pe Mihăiță) cu vreo 60.000 de lei. Asta în condițiile în care un apartament de 4 camere, 2 băi, garaj, 2 balcoane și o bucată din uscătorie costa 45.000 de lei. Dap. o Dacie nouă după care așteptai 5 ani, era 70.000 lei.
Bine, avea omul de unde. Era șef la Peco. ȘEF! Un fel de Iisus local… în fine…
În Vișeu, pe vremea aia erau vreo 20 de aparate cu totul. ,
Secretarul de partid, primarul, câțiva doctori, vreo 2 bișnițari și un popă. Da. Un popă. Erau și pe vremea aia. Și erau la fel ca acum. Dar asta-i altă discuție.
Filmele erau destul de puține. Cele mai multe cu bătăi, împușcături, karate. Câteva de dragoste. Unul religios. Ăla cu Iisus. Și câteva zeci de filme porno. Da. Erau și pe vremea noastră…
Buun.
Eu, printr-un miracol dumnezeiesc, eram cel mai bun prieten al lui Mihăiță. Al doilea miracol făcea ca mama mea să ajungă doar la ora 7 seara, acasă. Vine și miracolul numărul 3: tata era plecat de luni până sâmbătă. O copilărie plină de miracole, practic aveam toată după amiaza liberă. Nu mă stresa nimeni…
Cum gătam școala, mergeam direct la Mihăiță acasă unde aveam 3 ore să facem ce vrem noi. Asta până veneau părinții lui. Ar fi aiurea să vă spun că învățam… sau ceva… nu?
Ce putea face? Ne uitam ca niște cretini la video. În fiecare zi! 3 ore!
Apoi a doua zi la școală povesteam colegilor (care nu erau atât de norocoși…) filmele. Făceam o ședință și-i puneam la curent cu ce mai face Bruce Lee, Chuck Norris, Linda Karatista, Cynthia Rothrock, Arnold, Stalone și mai spre revoluție așa Van Damme.
Era un fenomen social. Aveam vreo 5-6 cetățeni care abia așteptau pauza mare ca să afle ce filme am mai văzut.
Povesteam amândoi, Mihăiță pentru că avea video și era dreptul lui. Eu eram prietenul lui cel mai bun, văzusem filmele, așa că mă băgam și eu în seamă pe acolo. Ca să fiu sincer, eram mai tare la efecte speciale. Și la demostrații cu lovituri de karate. Și la sunetele alea care se produceau când Maestrul lovea aerul cu pumnul… Când zic ”povesteam” nu doar povesteam… era și un live cu bătăile din film…
well…
după o vreme, am cam terminat filmele. Că nu erau prea multe. Practic într-o zi când povesteam cum Bruce Lee îl bătea pe unu, un cetățean din public zice:
– Păi filmul ăsta l-ai mai povestit…
– Cum? zic?
– Da. Bruce Lee îl bate pe ăsta apoi sare de pe clădire în parcare și se bate cu ăla cu ghere de metal. Și îl zgârie pe burtă.
am stat un pic, așa, în tăcere…. era grav ce se întâmplase… Pentru cei care citiți aceste rânduri, să povestești de 2 ori același film pe vremea noastră, era ca și cum nu ai avea erecție în seara în care o convingi pe iubirea vieții tale să te lase să-i șifonezi cearșafurile!
șiiii i-am zis:
– nu! Asta e partea a doua. În care se bate cu fratele lu ăla de l-a omorât în prima parte.
-Aha! zice școlarul!
Și am început să inventez un film. Băiatul bun, fata, băiatul rău. Banditul care o omoară pe mama băiatului bun. Și îl bate grav pe fratele lui. Băiatu se duce în munți la maestru. Se antrenează. Și se bate cu un tigru! Legat la ochi! Și cu o mână legată la spate. Omoară tigrul cu lovitura secretă învățată de la maestru! Apoi maestrul moare, omorât de Bandit! Băiatu face dragoste cu iubita lui. Într-o cascadă. Ei i se văd țâțele de câteva ori…
– Avea tâțe faine? întreabă Ionel, cel mai mic ochelarist din clasă?
mă opresc din povestit. Toți spectatorii erau ochi și urechi. Unul stătea, înlemnit cu gura deschisă, înainte să muște dintr-un sandwish. Fac o pauza ca să cresc dramatismul…
– Cele mai tari țâțe! Am pus pauză și ne-am uitat atent. Că Mihăiță poate opri imaginea când vrea el!
mulțimea fremăta! Mihăiță scoate frumos pieptul înainte…
revenim!
Bătaia finală, Bruce lee bate vreo 3000 de lăncieri, prinde o săgeată între palme, parează o lovitură de sabie cu antebrațul lui superdefinit, trece prin pereți, sare din fugă pe un bloc de 20 de etaje. Din astea…
Îl prinde pe bandit și-l bate. Legat la ochi. Și cu o mână la spate că se tăiase într-o sabie.
Cetățenii erau distruși. Practic le curgea scuipat din gură. Erau total captivați de povestea mea.
Și, o bag pe cea mai tare:
– Și Bruce Lee, pac, cu lovitura secretă îi scoate inima la Bandit.
Stau cu palma întinsă. O inimă imaginară pulsa plină de sânge acolo…
Un țipăt de oroare amestecat cu admirație și șoc emoțional înfioară audiența…
Mă uit atent în jur. Cetățenii erau, practic, la picioarele mele… Eram zeul lor!
Și Mihăiță, așa fără nici un avertisment zice:
– I-a scos inima fără să-l atingă!
Școlarii își întorc capurile, la unison, cu o mișcare rapidă, care sună exact ca loviturile Maestrului, către Mihăiță.
– Cum… fără să-l atingă? întreabă Ionel căruia din cauza bătăliei finale i se aburiseră ochelarii…
Mihăiță, care își dorise să fie el în centrul atenției, roșise puțin… Stătea interzis incapabil să găsească o explicație care să sune cât de cât logic…
Sar și eu în ajutorul lui…
– Da! Așa era lovitura secretă! Le smulgea inima de la distanță! Așa l-a învățat Maestrul!
– Păi de ce nu ne-ai spus până acuma? întreaba băgăciosul ăla de Ionel…
Pentru că la bătaia cu tigrul nu se vede… Că era tigrul deasupra. Da când se bate cu anditul se vede clar… NU?
Mă uit la Mihăiță.
– Da! Se vede clar! confirmă Mihăiță.
mulțimea răsuflă ușurată. Finalul e salvat. Ne retragem în glorie… Sună.
.
no. mi-am amintit de povestea asta când au dat-o ăștia de la SRI cu cele 3.000.000 de cartele reâncărcabile din România care au ajuns la teroriști. Trebuie să aibă și ei un Mihăiță al lor acolo…
Șerif, trebuie să faci și un vlog cu povestea asta! Neapărat!
Pingback: mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 13)