Da. Ati citit bine. Mi-e dor de miros. Mi-e dor să miros un măr proaspăt cules din copac. Nespălat și netratat. Mi-e dor de mirosul unei căpșuni proaspăt culese din grădină. Și pe care înainte să o mânânci o ștergi de mâneca bluzei puțin. Și apoi muști din fructul cărnos și sucul îți curge pe mâini. Și mâinile îți miros a căpșuni. Mi-e dor de mirosul oamenilor din jurul meu. Nu mă refer la mirosurile stânjenitoare. Mă refer aici la mirosul corpului unui om. Miros care feromonic vorbind te definește ca și animal. Orice om cu combinația precisă de mirosuri cu propria amprenta olfactivă. Un amestec de chimicale care anunță lumea starea ta, numele tău. Un fel de messanger la nivel molecular. I am available. I am busy.
Problema mea e că ne-am pierdut abilitatea asta. Am evoluat lăsând în urmă un reper al existenței noastre. Și ne trezim uneori mirosind un prosop care are un miros cunoscut. Oare așa miroase soția mea? Sau e un detergent?… M-e dor de tinerețe atunci când intram în baia aburită după duș și mă izbea mirosul ei. Nu mi-e dor de ea. O am lângă mine. Mi-e dor de senzațiile pe care le simțeam când mă copleșea mirosul ei. Mi-e dor de chimia din creierul meu declanșată de adunătura aceea de feromoni care însemnau ea. Mi-e dor să îmi afund nasul în perna ei și să trag adânc aer în piept. Aer îmbibat cu mirosul ei. Mi-e dor să o văd îmbrăcată cu o cămașă de-a mea, care va păstra mirosul ei pentru puțin timp. Mi-e dor să-i miros mâinile când stăm ghemuiți la televizor.
Mi-e dor de prosoapele spălate de mama care nu miroseau a nimic. Era mirosul de curat. Așa ar trebui să miroasă un prosop curat. A nimic.
Mi-e dor de cearșafurile scorțoase ale bunicii apretate cu amidon care nu miroseau a nimic. Erau albe și tari. Dar miroseau a nimic. Așa cum orice lucru curat ar trebui să miroasă.
Și noi ar trebui să mirosim a oameni. Nu a transpirație, motorină sau praf. Ar trebui să mirosim a oameni. Bolnavi sau sănătoși. Copii, tineri, bătrâni. Ar trebui să reâncepem să ne recunoaștem după miros și să reânodăm legăturile chimice dintre noi. Că până la urmă dragostea nu e decât o chimie. O chimie declanșată de emoții și mirosuri… Dragostea de oameni, mere nespălate și căpșuni suculente.
Cand ai timp cauta si citeste asta:
http://www.librariabucuresti.com/Carti-Parfumul-0-2121-0-.htm
Simturile noastre olfactive au paralizat cand orasul a inceput sa acopere si mirosul ierbii proaspete primavara si mirosul ploii vara, mirosul fructelor sau a mustului facut la tara in curtea bunicului, mirosul cozonacilor proaspat scosi din cuptor si mirosul de acasa pe care il recunosti vrei-nu vrei.
Multumesc pentru ce ai scris mai sus. Mi-ai adus aminte. De tot.