Pe vremea răposatului (pentru citittorii mai tineri – ăia cinci vă știți voi care sunteți – vorbim de Ceaușescu) repartițiile la terminarea unei facultăți se făceau în funcție de notele de la absolvire. Cu cât erai mai sus pe listă aveai mai multe opțiuni. Cred că vă imaginați ce notă trebuia să ai ca să ajungi în Maramureș, în Vișeu de Jos. Oricum o întorci, nu prea poți să crezi că studentul cu pricina era unul silitor. Mai trebuie să știți că nu prea aveai altă opțiune. Adică erai obligat să prestezi unde aveai repartiția. Pentru că aveai datoria asta față de statul care te-a ținut la școală. Dar asta e altă discuție…
Cunoașteți cu toții ierarhia satelor românești cu popa, șeful de post și învățătorul care ocupă primele 3 locuri în topul importanței în societate. No bun! În Maramureș nu-i așa. Nu-i ca-n Moromeții sau ca în Humulești. Acolo e fix altfel. În Vișeu de Jos, în anii 90 cel mai tare din tot satu’ era : … veterinarul!
Nu v-ați așteptat la asta… Dar așa era pentru că oamenii aveau multe animale. Foarte multe… Al doilea în materie de coolness era primarul. apoi popa…
Și povestea noastră începe cu sosirea în localitate a doctorului Emil. Prin repartiție de la București… Tânăr veterinar trimis la dracu’n praznic, unde întoarce uliul, la Vișeu de Jos. Primarul, rezolvase ca dom’ veterinar să stea cu chirie la două babe care aveau casa aproape de cabinet. Cabinetul Veterinar. Babele (și nu repet cuvântul acesta ca și cum ar fi ceva rău) erau două surori de vreo 70 de ani fiecare. Văduve amândouă. Și care la bătrânețe se hotărâseră să locuiască împreună și să dea în chirie una din case. Pentru că fiind surori primiseră o bucată de pământ de la părinți pe care o împărțiseră și fiecare își construise o casă.
Tanti Florica și Tanti Ileana. Își petreceau mare parte a timpului stând pe băncuța din fața porții și bârfind lumea care trecea pe uliță. Exact asta făceau și în ziua în care doctorul Emil a poposit în umila lor casă. Umilă la figurat, adică nu avea decât un etaj… L-au primit ardelenește. Adică l-au cazat, au făcut o ciorbiță bună, dreasă cu un pic de smântână de casă și cu o mămăliguță pe cartofi… Un păhărel de țuică… Două… Trei… Până omul nostru a prins curaj și a devenit mai comunicativ cu babele noastre.
Am uitat să vă spun că doctorul ajunsese în sat exact în ziua de Înălțarea Domnului. Ce nu v-am spus dar sunt sigur că știți e că oamenii în zona aceasta, la țară, sunt foarte religioși. Și merg toți la biserică. Babele noastre nu s-au dus că trebuiau să îl aștepte pe Emil. Dar după ce l-au omenit, l-au invitat să stea afară pe banca din fața porții să vadă lumea care vine de la biserică. Zis și făcut. Nu aveai alte opțiuni. Televizor nu, radio nu, ziare nu. Ce să faci. Stai cu babele. Încerci să cunoști lumea, obiceiurile… Așa că au ieșit babele cu doctorul la poartă.
Oamenii care veneau de la biserică le salutau pe femei cu „Hristos S-a înălțat”. Așa e obiceiul și chiar veneau de la slujbă. Ele răspundeau cu „Adevărat S-a înălțat”. Apoi îl salutau și pe bucureșteanul nostru… Doctorul nostru mai dădea și el câte un „bună ziua” timid… Și babele noastre, văzându-l că nu știe cum stă treaba au început să-l învețe cum se răspunde la salut.
– La noi în sat, zice tanti Florica, numa’ muierile (femeile) răspund cu „Adevărat S-a înălțat”. Bărbații trebe să zică: „Drept în sus”…
– Da, se grăbi să întărească tanti Ileana, și trebuie să vă ridicați în picioare și să ridicați mânurile (mâinile) în sus, ca și cum ați sări un pic. Așa să vă luați avânt din spate…Da’ numa când ziceți …. în suuus!. Apoi îi arătă o mișcare care semăna cu un salt în lungime de pe loc…
Și cum la biserică fuseseră vreo 300 de oameni, Emil al meu, a sărit de pe bancă de câteva sute de ori strigând entuziast: „Drept în suuuus!”… Oamenii îl priveau uimiți și se duceau mai departe făcându-și cruce… Emil sărea din ce în ce mai bine, iar Florica și Ileana îl priveau cu lacrimi în ochi… Lacrimi de fericire zic eu… Îl mai mustrau câteodată… Ba că nu a ridicat mâinile la timp, ba că a zis prea încet…
Și așa l-au cunoscut sătenii pe doctorul nostru… Ce pot să vă mai spun e că a durat destul de mult până Emil a aflat cum trebuia să răspundă la salut… Adică cu un simplu „Adevărat S-a înălțat”. Fără mișcările care ar fi pornit un val uman pe orice stadion din lume…
Florica și Ileana, două babe nebune…
.
.
Poza e de pe reportervirtual.ro
Rad cu lacrimi.:)) Parca le vad pe cele doua babe stand pe o bancuta de la intrarea pe Valea Vinului.
babe bolunde :)) tu’iele sorele, l-au prostit pe bietul Emil :))
:)))))))))))) te pui cu babele de la noi :)))))))))))))) ele n-or fi simtit tuica, da’ omu’ bietu’ s-a pierdut tot tot :))))))
Mă doare burta…