creierul meu mă uraste?

A.S. ante scriptum…  nu știu dacă există chestia asta, dar dacă o luăm logic, pentru că există un ”post scriptum” mie mi se pare normal să existe!

dacă nu s-a mai gândit nimeni la chestia asta…  să-l folosiți sănătoși !

revenind, antescriptum la ce urmează, nu vă impacientați, citiți textul până la capăt. sunt bine, mulțam. 

mi se șoptește că există PreScriptum… nu-i bun că se prescurtează tot P.S. așa că rămâne cum am stabilit!

Articolul începe aici!

bănuiesc că era seară. nu știu exact unde mă aflam și nici cât era ceasul. lumina să sfădea cu întunericul și bezna cumva era mai tare… de aici și ideea că era seară…  La un moment dat apare un cetățean cu o țeavă de fier. Nu zice nimic, și să apucă să mă caute pe la rinichi.

Dau să-l impresionez cu niște vorbe întrebătoare spre nervoase în timp ce fac niște mișcări capoeiroase (de copoeira, adică) el nimic, continuă munca de frăgezire a organismului pe care îl posed.

Smulg un par dintr-un gard și uit pentru moment de educația creștină, așa că pornim un duel de zile mari. Din neant apare un câine imens, negru care vine și se înfinge fix în pulpa piciorului drept. Redirecționez arma lemnoasă spre animal, și-i aplic o serie de lovituri succesive care ar fi omorât un rinocer campion la atletism.

Ăla, adică javra nimic. Rămâne ferm pe poziții! Băiatu’ cu țeava lui își vedea de treabă în continuare. N-am ce face. Părăsesc locul de joacă în viteză!

Potaia, în continuare atașată de membrul meu.

Sar de la etaj, mă scutur de câine, fug spre o benzinărie. Acolo 3 țigani prăjeau un animal. Când să le explic că nu e bine cu focul și benzina, nebunul ăla cu țeava vine de nicăieri și mă lovește în cap. Pic, semiconștient, cât să-mi dau seama că țiganii imi furau banii din buzunar. Și telefonul. Un angajat de la benzinărie, îmbrăcat frumos, cu chipiu, stătea în spatele lor și îi tot îndemna să mă caute și-n buzunarul de la spate. Ei profesioniști, nu-l ascultau. Oricum nu aveam nimic în buzunarul de la spate.

Apoi a început să ningă și s-a făcut frig. Eram în teniși. Îmi curgeau mucii și mă durea piciorul.

O dubă plină de jandarmi oprește cu un scârțâit cretin.  Zic în gând. ”Gata nene! M-am scos!” Ridic mâna să le semnalizez unde mă aflu. Ei, mă observă, fac o mică ședință apoi ne iau pe toți la bătaie. Și pe mine, și pe țigani și pe ăla cu țeava. Unul dintre jandarmi avea o undiță cu care prinsese câinele ăla mare și rău. Care, chiar  atârnat acolo, tot spre mine dădea să sară!

Nu mai rețin alte detalii, dar la un moment dat cineva m-a călcat pe mână și mi-a spart ceasul. Chiar eram bucuros că nu mi-l furaseră țiganii.

Apoi, în debandada generală a venit un cetățean mic și gras care urla că i-am rupt o scândură din gard și i-au fugit câinii de acasă. Și să îi dau bani pe câini! Nu aveam bani. A zis să-i dau telefonul. Nu aveam. A făcut o criză de nervi, că el nu pleacă de acolo dacă nu-i dau ceva. I-am dat ceasul, spart. L-am liniștit.

apoi m-am trezit.  îmi amorțise piciorul pe care nu-l mișcasem toată noaptea pentru că  visasem că mă mușcase potaia…

mi-au trebuit vreo 10 minute să reinițializez sistemul și să înțeleg ce se întâmplă…

Și cum stăteam eu așa  încercând sa-mi revin după visul mirobolant, nu pot să nu mă gândesc:

dacă visele sunt niște chestii pe creierul tău le inventează când se plictisește, eu cu ce căcat i-am greșit? HA?

Nu puteam să  visez unicorni, femei goale și limuzine? Sau că am câștigat la loto? Sau că nu mai cresc comisioanele la ING?

Adică ceva drăguț. Că stau 4 ore pe malul unui râu. Sau că mă plimb prin Germania… Ceva…

Sau o fi vreun semn că creierul meu mă urăște?