Remarketing în real life

Când am executat lucrările grandioase pentru #casaGaben, ca urmare a găuririi unor pereți și antamare a unor meseriași care aveau foarte puțin respect pentru ordine și organizare în șantier, am rămas cu o grămadă mare de (cum îi zice în termeni tehnici) moloz.

Moloz pe care l-am depozitat (nu eu, meșterii din dotare) în podul minunatei noastre hale, fix lângă apartamentul minunat.

Ca orice om gospodar, așa cum mă știți, am căutat niște cetățeni care să ne scape de molozul cu pricina. Am întrebat în stânga și-n dreapta și am aflat de la paznicul de la Turnul Parașutiștilor, că fratele băiatului care paște vacile pe câmp are o căruță și se ocupă de dus gunoaie la groapa de gunoi a urbei în care, cu onor, am ales să nu locuim.

Bun. Dau semnal să vină cetățeanu, după 2 zile, apare al meu, la bustu gol, cu o pereche de ochelari de soare stil RayBen Aviator. Măsoară grămada din priviri, se dă doi pași în spate și zice:

-170 de lei.

Io uimit de precizia sumei întreb:

De ce 170?

-70 de lei bonul să duc gunoiul la groapă, 100 de lei la băiatu!

-Bun! zic. Apucă-te de treabă.

-Gata șefu iț ă dil! zice al meu pocnind din degete. Dar am nevoie de 70 de lei avans.

Știu că nu-i bine să dai avans la asemenea lucrări, da am calculat în cap că are nevoie de bonul de gunoi, care se plătea în avans. Așa că nu comentez, bag mâna-n jeb, dau banu.

-Ar mai fi o mică problemă, zice al meu… Îmi trebuie și lopată.

Mno. Ce să fac. Dau și o lopată…

S-apucă al meu de lucru. Încarcă o căruță și se duce.

Se duce de tot. Nu-l mai văd. Nici pe el, nici lopata. Ba mai descoper că așa, la plecare ne-a luat și niște țevi de fer… Poate l-or fi încurcat… Nfine… mno… Pățăști…

Vorbesc cu paznicul, să vorbescă cu văcarul să vorbească cu căruțașu că dacă nu-mi aduce lopata și țevile înapoi mă duc la poliție… Mai trec vreo 4 zile, într-o dimineață, apare prietena domnului căruțaș, cu lopata pe umăr, mi-o lasă lângă ușă și ne anunță că țevile le-o furat cineva din căruță, drept urmare nu mai sunt.

Îmi regândesc strategia, găsesc o firmă specializată, plătesc, vin ăia, ridică molozul, rezolv.

Ieri, după vreo 8 luni de la întâmplarea cu pricina, sună cineva la ușă.

Deschid. Prietenul meu, la bustul gol, cu ochelari de soare Rayben Aviator (replica) pe înfățișare, ședea înfipt în fața ușii.

Mă uit la el, el se uită la mine, șede un pic, se scarpină elegant în fund și-mi zice:

-Mai aveți de dus gunoiul ăla?

așa

și aș vrea să vă întreb, în termeni de marketing, cum se numește mișcarea asta?

 

7 comentarii la „Remarketing în real life”

  1. Dar câte căruțe cu moloz ai avut? Nu știu tarifele din domeniu, dar mi se pare suspect de ieftin!

  2. Se numeste up sale.
    Io ii ziceam ca da, dar n-am lopata. Si cand venea cu una ii ziceam ca nu mai am gunoi :).

Dă-i un răspuns lui gaben.roAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.