Exemplu de logică – nu zic partidul, te prinzi tu…

În criză, când economia avea nevoie de un impuls, niște băieți au considerat că e oportun să bage  o taxă pe combustibil. Care a făcut ca tot ce se mai putea scumpi în țărișoară, să se scumpească.

Și, așa cum era de așteptat a făcut ca marii consumatori, adică firmele de transport internațional să cumpere carburanți din străinătățuri. Efectul? Prețuri mai mari, consum mai mic, încasări mai mici la buget.

După o vreme, o doamnă care conduce o firmă din asta care vinde carburanți a făcut un calcul și a arătat că de fapt, accizele încasate de statul român sunt mult mai mici decât înainte de introducerea taxelor. Cumva logic.

Buun…

Acu, devine interesant.

Aceeași nepricepuți admit că taxa e o prostie și că face mai mult rău decât bine și dispun scoaterea ei.

Benzinăriile salută demersul, dar nu scad prețurile. Că de ce le-ar scădea. Nu?

Statul, adică băieții ăștia pricepuți, șed un pic, se scarpină în cap și ce crezi că le trece prin cap?

Să reintroducă taxa!

Adică, dacă tot nu merge, de ce să încaseze benzinăriile mai mult? Păi nu?

În loc să forțeze benzinăriile să scadă prețurile și implicit să crească consumul și să permită economiei să respire, băieții ăștia care ne conduc au decis că mai bine iau ei banii aia în plus. Puțini, așa cum sunt ei. Păi nu?

Bine, scenariul e fix ca cel de la pâine. Dacă vă mai amintiți. Scăderea tva-ului la pâine nu a avut nici un efect. Adică la raft. Că în piață a avut. Cel puțin Mercedes a vândut mai multe limuzine. Producătorilor de pâine…

Așa am impresia că suntem conduși de niște oameni care nu se pricep…

 

poza e de aici. nu cred că e a lor, dar, mno…

 

2 comentarii la „Exemplu de logică – nu zic partidul, te prinzi tu…”

  1. Asa este omul politic, cand este jos iti mananca din palma ca un porumbel, dar cand este sus ti se cacă in cap.

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.