Am fost atât de aproape…

  1. Mâncam un iaurt. Unul din acela cu culturi vii de bifidus esensis. Sau regularis. Nu-s sigur.

Nu că ar avea vreo importanță. Adică, pentru cercetători s-ar putea să aibă…

Și cum nu eram atent, un strop din licoarea minunată mi-a aterizat, așa cum aterizează majoritatea chestiilor pe care le mănânc, pe blugii proaspăt spălați.

Ei, acum povestea devine interesantă…

Combinația dintre sarea de natriu a acidului alchil-aril sulfonic din detergentul de rufe cu clorura de alchil trimetil amoniu, din balsamul cu care îmi răsfață nevasta nădragii împreună cu glicerofalticul din colorantul pentru blugi și acizii grași saturați din iaurțel au produs o reacție în lanț care au generat o mutație genetică la bifidus esensis. Sau regularis. Nu-s sigur…

Așa că bacteriile au devenit mai ”deștepte”. Și li s-a accelerat viteza de reproducere. Apoi au început să gândească. Și să comunice. S-au organizat mai întâi în cete. Apoi au creat mici așezări.

A apărut diviziunea muncii. Au apărut bacterii constructor. Bacterii soldat. Bacterii arhitect. Și bineînțeles bacterii prostituate. De fapt, cred că astea au apărut printre primele.  Și au apărut cetăți fortificate, pentru a se putea apăra de celelalte bacterii. Că mai izbucnea câte un război din când în când.

Apoi, o cultură de bacterii, prin cultură și educație, dar și mânată de ură și dispreț față de celelalte culturi bacteriene, au creat un imperiu. Cu o armată puternică și cu drumuri pavate. Și cu spectacole. Un fel de circ, cum ar veni la noi. Și fix când acest imperiu ocupa aproape jumătate din picătura de iaurt, a apărut, miraculos o bacterie care făcea minuni. Mai multe decât restul bacteriilor care făceau diverse minuni…

De exemplu mergea pe lapte. Pe zer, că nu e lapte în iaurt. Și a înviat o altă bacterie care murise. Și pe o altă bacterie care avea o paralizie la membrana citoplastică a vindecat-o tot ca prin minune. Și la un ospăț a transformat zerul în lapte.

Dar printr-o trădare mișelească, bacteria care făcea minuni a fost capturată și omorâtă.

Apoi a fost îngropată într-o peșteră din muntele de amidon.

Restul bacteriilor sărace din imperiu mai sperau într-o minune.

.

Apoi am observat picătura de iaurt de pe blugi și m-am șters cu un șervețel. Oxigenul din aer în combinație cu acidul lactic din iaurt și celuloza din șervețel au generat o reacție în lanț care a distrus complet bacteriile bifidus esensis care trăiau acolo. Sau regularis, că le tot încurc…

7 comentarii la „Am fost atât de aproape…”

  1. Concluzia: tu esti Zeul Dumne.Stiam io ca „ezicsta” da nu aveam dovada.Sau…. daca nu-ti place Dumne ne putem referi la matale ca la : Marele Serif.

  2. Cine are urechi de auzit să audă! Amin! 😅😅😅😅😅 Fix asa sta treaba! Dar ceva preoți moaște, nimic prin lumea asta a bacteriilor?

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw