Nu eu 🙂
M-am simțit dator să-ți dau o explicație, pentru că mă gândeam că o să pleci. sau că o să te dezamăgesc…
+
Povestea începe acum câțiva ani. Era o zi ca oricare alta, sau cel puțin așa începuse…
Liniște, calm, toți cetățenii își vedeau de treabă. Eram la hală. Munceam ceva, invenții…
Aud un urlet, de fiară rănită la testicule. Bănuiesc că și fiarele au testicule, că doar nu se înmulțesc prin diviziune.. cred … și bănuiesc, de asemenea, că testiculele de fiară sunt la fel de sensibile ca și omoloagele lor umane.
Ies, în viteză din hală, gândiindu-mă la ce poate fi mai rău.
Bogdan, un angajat de-al nostru, ședea în mijlocul halei, în genunchi, ceva gen Fifa 2006, lăsat lejer pe spate, strângând telefonul în brațe și urla spre tavan. Șed un pic, să înțeleg fenomenul.
Aveam următoarele variante: e bolnav, s-a lovit sau a luat-o razna…
Elimin vizual unele din variantele de mai sus, așa că simt nevoia să lămuresc situația:
-Prietene, zic, cu calm și cu tact. De ce ragi ca un animal?
-AM CÂȘTIGAT UN APARTAMENT!!! zbiară al meu lăsându-se mai tare pe spate…
Mno. știam că cetățeanul se înscrisese la ceva concurs cu sms-uri la un radio caruia nu-i voi rosti numele. Toată planeta știa. Că numa despre asta vorbea de 3 săptămâni. Încerc să mă gândesc ce ar trebui să fac… dar omul rage din nou:
-AM CÂȘTIGAT UN APARTAMENT!!!
Se ridică și începe să fugă în cerc, mimând zborul unui avion…
Las cetățeanul să se exteriorizeze, să mai ardă din calorii și mă uit în jur, pentru că mi se părea puțin prea pustie zona. Aveam 13 angajați în hală. Și coincidența dracului, nu era nici unul acolo… Văd cu coada ochiului, cetățenii, stivuiți pe 3 rânduri, cum spionau scena de după ușa sălii de mese…
Bogdan, se aruncă încă o dată în genunchi, din fugă, Ronaldo-gen. Genunchii refuză patinajul pe beton, așa că al meu se blochează la înălțime medie, corpul refuză oprirea neanunțată, rezultă că vine fain de tot și-l izbește pe al meu cu fața de beton. Bineînțeles că cetățeanul încearcă să amortizeze căderea, dar se sprijină, neinspirat cu mâna în care ține telefonul. Telefonul, și el surprins de întâlnirea cu cimentul, crapă grațios. Tăt.
Mno.
Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, al meu se ridică, ca un hopa mitică, înainte să putem noi reacționa, plin de sânge, cu telefonul spart și cu pantalonii rupți în genunchi și începe să urle din nou!
-AM CÂȘTIGAT UN APARTAMENT!!!
mai face vreo 2 ture apoi mă vede și își aduce aminte că e la muncă și că io-s cumva șeful lui.
-Șefu! Am câștigat un apartament! Trage adânc până-n piept un muc care ieșise și el de bucurie la aer, apoi își ridică cu mâna sănătoasă pantalonii care ședeau cumva oblic în zona inghinală.
– Fac cinste la toată lumea! Pizza la toată lumea. Io plătesc!
Stă un pic, respiră de căteva ori, mai trage niște muci în interior. Mă vede, tresare din nou, mă privește galeș în ochi.
-Șefu! Tre să îmi dau demisia. Plec la București. Sper că înțelegi… Diana! Diana! (Diana era colega mea care se ocupa de acte, demisii, angajări, chestii) comandă pizza la toată lumea!!!
Diana, apare, surprinzându-ne pe toți. Cu telefonul mobil al firmei.
-Bogdan. te caută cineva de la radio Zu.
-Al meu, instalează pe fizionomie un zâmbet angelic:
-Alo, Bogdan la aparat! ridică demonstrativ degetul mic… Ne face un gest din sprâncene. Ceva gen: stați să vedeți spectacol…
– Bună ziua! daniel buzdugan la telefon. Te-am sunat mai devreme că ai câștigat un apartament. Dar s-a produs o eroare… și de fapt apartamentul a fost câștigat de altcineva. Ne cerem scuze…
Al meu, se clatină moale, prevestind un leșin. Mă apropii de el, în caz că leșinul câștigă lupta. Îmi întinde telefonul.
Din cantină se aude un hohot puternic de râs, cetățenii care stăteau pitulați după ușă ies bulucindu-se și strigând
-am câștigat un apartament! Am câștigat un apartament! Pizza la toată lumea!
doi dintre ei se învârt în cerc, mimând zborul unui avion…
Bogdan al meu își amintește de genunchii beliți… Îi mângâie tandru… apoi brusc începe să urle, mai abitir ca înainte:
– Diana! Diana! SĂ NU MAI ADUCĂ PIZZA! ABANDONEAZĂ COMANDA! ABANDONEAZA!!! SĂ NU MAI ADUCĂ PIZZA!!
N-ar trebui sa fie legi impotriva la chestia asta ? Cum sa te sune cineva sa iti spuna ca ai castigat la un concurs si dupa aia ca o glumit ? De la cine o plagiat gluma asta, ca din cate stiu eu groparu (.ro ) nu face din astea ?
Zuie, PU!
Nașul meu a câștigat la 6 din 49. A dat șampanie si la câinii de pe strada, si-a vizitat toti prietenii cu șampania după el, si ii întreba:
– Tu cât ai sa-mi dai? 7000 lei? Nu-i mai dai. S-a grațiat datoria..
– Tu cât ai sa-mi dai? 10000 lei? Gata s-a grațiat. Nu-i mai dai.
– Tu cât ai sa-mi dai? Nimic? OK, tie iti dau buticul din cartierul X
– Tu cât ai sa-mi dai? Nimic? OK, tie iti dau buticul din cartierul Y
Si a ținut-o nașu asa vreo 3 zile. N-a scăpat unu. Era si este un om de milioane, si la propriu si la figurat.
Se duce după ce termina cu „colindatul” la agenția principala loto, acolo unde te prezinți cu biletul „gras”.
– Buna ziua – buna ziua. Am venit sa îmi ridic câștigul. Si ii întinde nașu biletul cu gratie….
– Stai domnule sa vedem dacă ești pe cheie.
– Cum domnule, ce cheie? Nu umblați cu prostii..
– Stai domnule, ca dumneata ai jucat un bilet cu schema redusa (adică nașu jucase un bilet cu vreo 16 numere, la schema redusa – știu jucători despre ce vorbesc)
– Nu știu domnule, am cele 6 numere pe bilet? Mie îmi dai banii..
Va dați seama ce a ieșit acolo, pana l-au lamurit aia ca el jucase o schema redusa si bineînțeles (soarta) nu era nici pe cheie. Pana la urma câștigase ceva o varianta la grupa a 2-a si mai multe la a 3-a. Oricum suma insignifianta, fata de milioanele de dolari de la categoria 1-a. Suma câștigata abia ii acoperea biletul, cheltuielile din zilele precedente si din zilele următoare, pentru ca trecând peste rușine, a început sa colinde din nou:
– Știi tu aveai sa imi dai 7000 pe care ti i-am gratiat….Nu se mai grațiază..
– Stii, tie ti-am dat un butic, stii nu ti-l mai dau ca a căzut castigul……….
ps
poveste reala, neînflorita….
Hotarat omul! :))
Mno – viata ne invata ( cel putin pe mine pana acum) ca nu deschizi pliscul pana nu te vezi cu banii in cont/buzuar, obiectul in proprietate etc.
Pe urma – sincer sa fiu – iti mai trece euforia si nu mai gratiezi datorii, nu-ti mai dai demisii etc 🙂