Noi avem în minutata urbe, care mai are un pic și devine capitală europeană a a culturii, Mall. Nu Mol. Mall din ăla cu magazine… și cinema-uri.
La subsol există o parcare. Mașinile, știu că o să fiți uimiți, parchează acolo. Unele…
Ca să intri și să ieși din beci, cum îi zicem noi, aici în provincie, tre să cobori și respectiv să urci o rampă. Un fel de plan înclinat, da din beton.
În limbaj automobilistic îi zicem ”rampă”.
Rampa din spate dă-n trotuar. Adică ieși din mall, folosind rampa direct pe trotuar! Practic pietonii trec pe riscul lor…
Ieri, pentru că beciul mall-ului era plin, am parcat afară. La vreo 50 de metri. Și am venit, pe jos, folosind cu îndemânare mersul biped. Apropos: poți să folosești ”îndemânare” dacă vorbești de picioare? Sau ar fi nevoie să folosim alt termen. De genul: Îndemână – Îndepicior?
Iar am deraiat.
Intenționam să pun piciorul pe bucata de asfalt care făcea legătura între rampa Mall-ului și trotuar. Eu eram pe trotuar. Dădeam să calc. Sper că ați înțeles…
Un claxon isteric explodează în liniștea serii. Unda sonoră mă lovește puternic în piept, speriindu-mă, apoi se răspândește concentric, ridicând apa și noroiul de pe drum. Mă opresc, șocat, cu un picior în aer, așa ca-n Matrix, încercând să identific sursa vacarmului. Durează 2-3 secunde până-mi dau seama că sunetul venea de la o mașină care urca agale panta. Și care era la vreo 10 metri de mine. În mașină, o doamnă cu o freză de aceea cu sărmăluțe, roșu rugină-vișină putredă -sfeclă roșie ședea înfiptă cu podul palmei în claxon. Da proptită bine, că din cauza presiunii i se umflaseră ochii în cap. Claxonul răgea în continuare…
Acuma, mă știți că-s precaut. Și jovial și comunicativ, da asta-i altă discuție… M-am dat repede un pas în spate, gândindu-mă la ce poate fi mai rău… Poate are femeia vreo problemă la mașină. Poate nu are frâne. Nu?
Cucoana, cu mașina din dotare, urcă panta (rampa, planul înclinat) și după ce trece de mine pune frână. Brusc. Apoi din 2-3 încercări și cu un scrâșnet sinistru bagă in marșarier. Dă în spate și trece de mine. Pune frână din nou, bagă în viteza a 3-a și dă să plece de pe loc. Motorul moare, femeia, nervoasă, dă la automat, pornește, maltratează din nou cutia de viteze, bagă în sfârșit în viteza întâi și cu un scârțâit de roți pleacă de pe loc, ca să frâneze brusc după un metru fix în fața mea. Motorul cedează psihic și se oprește. Brusc.
Mă aplec, lejer, ca să văd ce s-a întâmplat. Adică devenisem brusc interesat.
Am astfel ocazia să observ ”doamna” în toată splendoarea ei. Un ruj rușu pompier și niște cercei de aur imenși completau freza de porn star din anii 70. Cu o țigară din aceea lungă și subțire în mâna stângă, încerca, fără să-și zgârie unghiile roz de 5 centimetri să deschidă geamul din dreapta. L-a deschis. Pe cel din spate. Apoi pe cel de lângă mine. Apoi încercând să-l închidă pe cel din spate l-a închis pe cel din față. A mai batjocorit câteva secunde butoanele și într-un final a reușit să închidă toate geamurile, cu excepția celui din dreptul meu. A oprit casetofonul și s-a aplecat lejer ca să-mi vadă ochișorii. Vreo 3 lănțișoare și 4 cruciulițe au alunecat zdrăngănind zglobiu în hăul creat între doi sâni imenși, sechestrați într-o cămașă pestriță, mulată pe organism. Cu o voce de țambal spart , zâmbind acru, îmi comunică:
-Uită-te pe unde mergi, țărane! Nu vezi că-s în rampă?
No.
Primele 3 secunde nu am avut cuvinte.
Chestie care mi s-a întâmplat doar de vreo 2 ori în lunga -mi existență…
Apoi am început ardelenește, pianissimo să-i explic părerea mea despre claxonatul pietonilor, am trecut repede la un mezzo-forte când am ajuns la partea despre femeile care și-au luat carnetul pe pile și nu pot porni mașina în rampă și am încheiat, forte, cu discuția despre țărani. Crescendo, cum zicem noi la țară.
Apoi așa fără nici un aversisment, fortississimo, i-am transmis două-trei urări scurte și apăsate…
Unda de șoc o lovește putenic în piept apoi se răspândește concentric, ridicând apa și noroiul de pe drum.
Plec.
În spate aud motorul chinuit, încercând să pornească… Mașina, debraiată, aluneca încet, încet înspre mall. Cucoana se chinuia să-și închidă geamul.
Calando…
Offff, graba asta te face nesimțit…. Sau nesimțita in cazul de fata ! :-))
Nu cred ca era graba… mai mult ca sigur ca femeia nu stia sa plece cu masina din panta…
Tot e bine că v-aţi despărţit prieteni. Chiar dacă pe modelul: „El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanță, dar nu ne-am insultat”.
Da.. nu ne-am jignit…
Nici tu n-ai noroc la prosti… 🙂
Cand ai zis „la indemana mersul biped” deja stiam ca o dai pe aia cu indepiciorul, ori ai devenit previzibil, ori m-am molipsit de la tine si eu si incep sa gandesc ca tine :)). Sa n-ai concurenta cu mine peste ani la imprimat tricouri :))…zic si eu.
Dude. Esti tu prea bun. N-are cum, altfel…
Prea tare…
Doamne primeste-o si pe asta :)) in marea ta gradina … Sa te nimeresti intr-un wekend ploios si atunci sa vezi ca nu gasesti un loc de parcare intre masinile de SM care stau 2 pe cate 3 locuri
Oricum faina povestea, si pe langa MALL vezi tare multe povesti deastea din lumea „moderna”
Hai noroc 🙂
Ți ai găsit beleaua…
Best part: „Calando” :)) Un fel de sfarsit apoteotic in care auzi pe fundal sunetul descrescator al sopranei :))
Sau ceva gen sfarsitul unui film James Bond…
trebuia sa spui vacii ca daca se intersecteaza, pietonul are prioritate…