Am crescut într-o societate în care bătaia era ceva normal. Ba mai mult era considerată obligatorie. Am luat de vreo 3 ori bătaie de la tata, complet nevinovat și după ce și-a dat seama că greșise am avut parte de clasicele ”până te însori îți trece” sau ”las, că sigur ai făcut tu ceva”.
La grădiniță, printre alte bătăi, pedepse, palme și tras de urechi am stat în genunchi o oră pe boabe de porumb. Nu zic că am fost cuminte. Că nu fusesem. Oricum am avut noroc. Asta aveau la bucătărie. Cu câteva zile mai înainte un alt delicvent de 5 ani a stat pe coji de nucă până a umplut linoleumul din grupa mică de sânge. Au chemat-o pe mă-sa și l-au trimis acasă. A revenit după 2 săptămâni. Educatoarea s-a scos. Fusese rău copilul. Cea mai nasoală chestie a fost când m-au închis în pătuțul pliant din perete. Nu-mi amintesc motivul, dar m-au ridicat cu tot cu pat și am stat acolo, cu capul în jos, sufocat între salteaua de burete și perete, urlând ca un descreierat, până a venit mama să mă ia acasă. Fusesem rău…
La școală, în afară de profu de mate, Vlad, toți învătătorii și profesorii băteau la noi ca la fasole. Existau excepții. Dacă părinții tăi aveau o funcție înaltă în partid, sau dacă lucrau la un magazin, orice magazin, erai scutit. Era grea viața atunci, și era bătaie, la figurat, ca profesor să ai în clasă copii cu părinți care lucrau la alimetara, la magazinul de carne, la shop, la librărie sau la magazinul de îmbrăcăminte și încălțăminte. Practic orice magazin era bun. Din păcate, tata era inginer silvic, adică” șef printre copaci” cum îi plăcea lui să-și spună, iar mama era învățătoare.
Da. Și mama îi bătea pe elevii ei de le suna apa-n cap!
Cel mai tare ne bătea profu de geografie. Te așeza frumos, îți înclina capul și trebuia să stai așa câteva secunde, până se pregătea el. Apoi îți lipea o palmă care îți deconecta creierul de organism. La propriu. Unele fete mai leșinau, dar nici asta nu era o problemă. Aveam asistentă. Le stropea cu un pic de apă, apoi le făceau de căcat în fața clasei:
– E mai slăbuță așa… Precis nu au grijă părinții de ea… cred că nu i-au dat de mâncare…
Eu o luam de la profu ce geogra cam de 3 ori pe săptămână. Pentru că săptămâna avea 6 zile era acceptabil. o palmă la 2 zile era okeish. Într-o zi am luat 3 palme de la el, că ne-a prins că ne băteam în spatele școlii. La a 3-a palmă am uitat să scriu. Pur și simplu nu mai știam literele. Am tras linii toată ora. Mă făceam că scriu, pentru că altfel luam bătaie de la proful cu care aveam ora atunci. Adică proful de istorie. Ăsta venea la oră cu o botă lungă de 2 metri și groasă de vreo 2-3 centimetri. Cu aia ne bătea. De la distanță. Era cioban, avea 300 de oi și cu 10.000 de lei rezolvase un post de suplinitor. Singurul lucru care ne plăcea la el, era că el bătea pe toată lumea. Adică la ăsta nu conta dacă mă-ta lucra la magazin. Te bătea înmainte să te întrebe cine ți-s părinții. Într-o zi l-a bătut pe băiatul șefului de la ICRA. Ăia cu legume-fructe. Un fel de en-gros comunist. No, șefii de la depozite erau mult mai șmecheri decât șefii de magazin. L-a raportat la partid și în 3 ore l-au scos din școală cu bagaje cu tot.
Dirigintele, Băbeanu, ne bătea rar. Da bine. Pe Ion, un coleg l-a bătut vreo 20 de minute pentru că a spart tabla. Apoi pentru că obosise și trebuia să se sune, l-a ridicat și l-a dat de bancă până a rupt-o cu el. Băncile atunci erau din stejar. Nu din pal ca acum. I-au chemat părinții la școală și i-au obligat să plătească și tabla și banca. Normal. Dacă nu ar fi spart tabla, nu ar fi luat bătaie și nu se rupea nici banca. Logic. nu?
Profu de Atelier (un fel de ”lucru manual” unde făceam toate căcaturile pe care trebuiau să le le facă angajații școlii) ne-a bătut cu un furtun din ăla de la un utilaj hidraulic. Avea o sârmă de oțel în interior. Spărsesem tabloul lui Ceaușescu din Atelier. Normal că din greșeală. Ne băteam cu bucăți de placaj, ne împărțisem în 2 tabere și fiecare arunca cu ce putea înspre ceilalți. la un moment dat, tabloul imens de pe perete a căzut și s-a făcut țăndări. Nici astăzi nu știu cum… Când a venit maistrul (profu) parcă înebunise. Ne-a bătut până a obosit, apoi l-a sunat pe frate-so care a venit de acasă și ne-a bătut și ăla până a obosit. 5 elevi au avut niște oase rupte și au ajuns la spital. 2 dintre ei nu au venit săptămâni bune la școală. Nimeni nu a comentat nimic. Practic, pentru isprava asta puteam fi exmatriculați definitiv. Ni s-a explicat că primisem cea mai ușoară pedeapsă…
Cel mai trist e că dacă le spuneam părinților despre asta, ne băteau și ei. Pe principiul ”sigur ai făcut tu ceva, că nu te-ar fi bătut tovarășul profesor degeaba” Cel mai de căcat era când îi chemau pe părinți și ei te băteau în fața clasei. Era o UBER umilință.
Mama ne bătea mai ușurel. Mai cu dragoste, așa. Nu avea metodă. Se enerva repede, ne dădea câteva palme și aia era. Cel mai rău m-a bătut când i-am vândut toate borcanele pentru murături și mi-am luat o minge Artex. M-a bătut vreo 20 de minute. Nu pot să nu observ că avea o rezistență mai mare decât profu de atelier. E și normal, doar mama se antrena zilnic cu elevii ei…
Tata în schimb ne bătea cu metodă. Sadic. Cu plăcere. Cu o curea grea, subțire, cu cataramă metalică. Odată când știam că o să iau bătaie, mi-am luat pe mine 4 perechi de pantaloni și vreo 4-5 pulovere. M-a bătut vreo 5 minute și când și-a dat seama că trișasem m-a luat la pummi. Am uitat să vă zic că taică-meu avea o condiție fizică incredibilă. Mai adăugați și faptul că făcuse vreo 10 ani de box la profesioniști. No. Am doborât un record atunci. Am leșinat și m-am trezit în aceeași bătaie de 4 ori… Ne bătea cam o dată pe lună. Primele 2 săptămâni de după erau nașpa. Că nu prea vedeam cu ochii umflați și trebuia să dorm pe burtă… Au fost și excepții. Cea mai mică perioadă dintre 2 bătăi a fost de 2 zile. Pătasem patul cu sânge, de la bătaia primită acu 2 zile…
Ne bătea și ne pedepsea din orice motiv. Odată a pierdut sora-mea cheile de la un coteț. Ne-a bătut bine de tot pe amândoi, apoi ne-a scos în pijamale să le căutăm. Era februarie – 20 de grade afară și zăpada avea 80 de centimetri. Le-am căutat 2 ore. Le-am găsit. Apoi am făcut pneumonie.
Am luat bătaie de la tata pentru că am bătut un copil, pentru că am spart un geam, pentru că am luat un 8 la școală, pentru că aveam un birou dezordonat, pentru că nu curățasem zăpada noaptea, pentru că mâncasem bomboanele de pe pom, pentru că am vorbit urât cu o vecină, pentru că mi-am rupt uniforma, pentru că… nu-mi mai amintesc pentru ce. Am luat atât de multă bătaie de la omul ăla încât atunci când a murit nu am putut să plâng. Dimpotrivă. Mă simțeam ușurat că nu o să-l mai văd. Am mai avut coșmaruri câțiva ani după aceea în care visam că vine să mă bată. Mda…
Cam asta a fost partea neagră a copilăriei mele. Și într-o măsură mai mare sau mai mică toți copiii de vârsta mea au trecut prin așa ceva. Era normal să iei bătaie. Ba chiar, repet, unii considerau că e necesar. Nu știți cât de des se folosea expresia ”bătaia e ruptă din rai”. Nu știți…
De aceea suntem atât de agresivi, atât de aprigi de decisivi și de proști. Ne sare muștarul din orice prostie și ne luăm de gât ca niște tâmpiți. Urlăm unii la alții la telefon sau din mașini, scuipăm înjurături de mame și de sfinți și ne arătăm mușchii cu orice prilej. De aceea ne regăsim etichetați mereu în mulțimi de proști, maneliști, bozgori, poponari, curve, țărani, handicapați, pițipoance și fraieri și singura preocupare e să demostrăm că suntem mai tari, mai deștepti, mai bogati sau mai șmecheri…
Așa că, dacă ar fi să mă întrebați pe mine, educația cu bătaia a eșuat.
Poate ar fi cazul să încercăm și alte variante.
E un pic de exagerare ,dar si mult adevar in povestea ta….o luai pe coaja scurt ,de la oricine …de la profi,de la parinti,de la vecini sau de la aia mai mari ca tine din curtea scolii …
nu exagerez cu nimic.
Tu glumesti acuma. Chiar ai luat bataile astea?
yeap.
Fratele meu dar la voi a fost ca in evul mediu. Sau va calea pentru un eventual razboi?
asa era ”normal” atunci
Am cunoscut si eu aceasta normalitate. Parintii au fost mai soft in cazul meu dar cadrelor didactice n-am ce sa le reprosez
confirm si eu … mi-am luat bataie pana in clasa a 8-a. MULTA! DEGEBA! Tot ca pla am ramas 😀
Eu n-am luat-o chiar asa, dar confirm ca așa era sistemul. „Bataia-i rupta din rai” sau „las ca-ti trece până te însori”. Cel mai rău o luam în generală, diriginta Nedelcu (Satana) ne trăgea de perciuni până ne dădeau lacrimile. Învățătoarea Pitaru Eugenia ne punea cu palmele pe bancă și ne lovea peste degete cu muchia liniarului de lemn. Nu mai puteam scrie nimic toată ziua. Și exemplele pot continua. Depinde intr-adevar și de generație, eu sunt din ’63.
73 🙂
Si in 80 era la fel!
Foai. Foarte trist. Am luat si eu la gradinita prin anii 90 si la generala in anii 00. Dar nu asa, ce ai luat tu se numeste tortura. Si cand am luat la gradinita, bunica mea era sa asasineze educatoarea, deci aveam bodyguard :))
serif, diriginta mea avea o metoda asa gratioasa de bataie, ma apuca de ureche, imi facea un tangaj la cap, dadea drumul si ma izbea cand veneam spre palma ei din inertie. macar de ar fi fost profesoara de fizica, puteam zice ca a calculat sa imi amestece ideile cat mai bine
Recunosc, un articol foarte bun.
Nu am mai ras de mult timp asa, multumesc ca traiesti / vietuiesti omule.
dar ce o fi de râs???
suntem diferiti. unii percep altfel anumite chestii…
Eu nu am prins timpurile acelea, dar, da, sotul meu manifesta o agresivitate iesită din comun din cauza bătăilor din copilarie(el le-a prins), trist…
Lucrurile grave, pot fi spuse si cu umor.
Chesia asta ma face sa imi dau seama ca la noi in familie se poate vorbi despre bataile luate doar cu lacrimi de ras si despre vitejiile de razboi. Bineintele, este atat de internalizat totul inca si bunica-mea vorbind despre ai ei, si maia despre bunica, si tata despre ai lui tin mereu sa mentioneze ca asta i-afacut oameni mai buni si ca oricum si-o meritau. Noroc ca putem rade, pentru mine asta ramane un semn ca ceva, acolo, in ele, in noi, stie ca e ceva in neregula cu asta. Cum s-ar zice, ridem sa nu plangem.
This made me cry.
Îți mulțumesc frumos pentru curaj și deschidere.
Nici chiar asa, dar pe-aproape. :))))) Devine dupe caz.
N-ati cunoscut-o pe invatatoarea mea, Bocse se interpreta. Cea mai blanda era cand te dadea cu capul de tabla. Cucuiul trecea repede.
Pe Niculescu, baiatul sefului secu pe judet, fiindca vorbea cu mine, i-a crapat capul cu rigla de 50. Cand am vazut cum tasneste sangele si cum ridica din nou rigla, am taiat-o pe geam.
Niculescu al batranu, a venit la scoala si cand a auzit tarasenia, a scos cureaua si l-a lesinat pe fic-so. Norocul aluia ca i-or cazut patalonii lui tac-so…
Vreti sa continui? Io zic ca nu vreti…
Ce măcel! Mi se frangea inima numai citind…trist,pacat!
Io am ras dar la finalul m-am intristat. Am ras pentru ca si eu (generatie 74) am luat bataie la scoala generala cat china, desi eram in oras (imi imaginez ca la tzara era mai crunt):
-ne batea profu de desen cu ghiulurile de pe degete, pe o mana avea morga si pe alta spitalu. era chiar fair ca te intreba cu care sa-ti dea 😛
-profa de franceza avea liniar de lemn triunghiular si itzi lovea buricele degetelor (mare, aratator si mijlociu) de vedeai stele verzi la propriu
-dirigu era mai bland arunca doar cu creta dupa tine
si altele de care nu imi mai aduc aminte.
Acasa, mama ne dadea regulamentar la cur cu o curea (de piele erau atunci). Dupa o bataie (cauza fiind aruncarea hartiilor aprinse de pe geam – am locuit la bloc), ne-a scos in curu gol pe coridorul blocului sa plecam unde vrem daca facem chestii din astea….. samd
M-am intristat pentru ca bataia ce ai luat-o a fost prea multa si din motive nu tocmai serioase pentru o bataie asa crunta.
Absolut niciun motiv nu justifica bataia unui copil. Niciunul, nu exista motive serioase sau mai putin serioase! E abominabil si in cel mai bun caz demn de dispret.
Am scris aseara un comentariu, si l-am sters. Mai incerc o data… Dupa ce am citit articolul, mi-a crescut tensiunea gandindu-ma ca o sa fiu chemat la scoala ca o lesinat fiica-mea dupa ce o luat o palma de la un profesor. Imi treceau prin cap 200 de feluri de a omora profesori ( mama e profa, tata o fost prof, fiica-mea inca nu merge la scoala ). Eu nu am luat bataie multa, si mai ales nu in forma descrisa mai sus. Pe strada la mine insa erau copii care luau bataie cu furtunul de la masina de spalat. Am uitat multe de pe vremea aia, dar urmele alea adanci in carne pe corpul prietenilor mei nu le-am uitat. Si nu, copilul nu a ajuns cine stie ce „bine”, ca asta mi se pare in ultima vreme un argument in discutie – „ce, nu ai ajuns bine, vad ca ti-a folosit bataia”.
Eu nu am luat bataie asa multa si tare, dar motivele de care imi amintesc erau absolut idioate. Eu ca si copil nu aveam ce invata din pedeapsa, decat – daca m-ar fi dus capul – ca ai mei nu au rabdare cu mine deloc. Dar un copil nu intelege concepte abstracte de tipul „rabdare”, „morala”, „parenting”, etc…
Sunt nascut in 64, sper sa nu fiu decanul de varsta 🙂
Pe timpul nostru parca nu era asa bataie la scoala. Se mai practica un tras de ureche, de perciuni sau o linie la palma. Ceea ce am citit mi se pare putin ireal, singurul lucru logic la care ma gandesc este zona geografica de unde esti – asta daca nu esti cumva nascut si crescut in alta parte – si stiu ca pe acolo oamenii sunt mai aprigi la manie (legendele cu fiecare cetatean este dotat cu cutit la purtator). Probabil conteaza si scoala (eu am facut pedagogicul integral clasele 1 – 12) probabil ca standardele erau diferite. Boacane am facut si noi, i-am rasturnat trabantul profului de economie politica si ne-a scazut nota la purtare. De tabloul tovarasului nu ne-am atins pt ca nu aveam atata curaj 🙂
Te inseli amarnic. Si eu sunt tot din generatia ’64. Tot liceu pedagogic. Nici nu vreau sa imi amintesc de perioada aia. Taica-miu nu avea bataile planificate pt un cincinal, ci pentru vreo 4. Cand m-am maritat la 21 de ani i-a zis lui al meu ca mai avea o bataie planificata si eram perfecta. In imaginatia lui. Detest violenta de cand ma stiu. Nici in film nu o suport si inchid ochii.
imi pare rau pentru tine, eu am terminat la Iosif Vulcan in Oradea, acasa nu am luat bataie, singura palma primita de la tata a fost cand i_am furat un corn unei colege de clasa, pe care oricum l-am mancat impreuna, atunci am inteles ca nu e bine sa ai incredere in nimeni, nici macar in prieteni (clasa a doua) ..well prea multe subordonate, stiu:)
Trebuia sa pomenesti si de partea in care unii erau luati la bataie de alti elevi degeaba (deh distractie), iar profesorul ii credea pe ei, nu pe tine (deh majoritatea decide) si mai incasai vreo 2-3 palme, rigle peste maini, tras de buza de jos.
Hmmm… Eu sunt nascut in ’81 si am prins 3 clase sub comunism insa n-am avut parte de tratamentul asta „privilegiat” din partea profesorilor si cu atat mai putin din partea parintilor! Si chestia e ca am crescut la tara, in zona Botosaniulu, cu niste parinti cu o conditie intelectuala redusa insa cu o bunatate si bun-simt in exces. Totusi, nici macar nu am auzit ca vreun coleg sau vreun cunoscut sa fi primit genul asta de tratament. Mi se pare un pic incredibil insa trebuie sa dau crezare autorului…
Trist si incredibil!
Si eu tot 81 sunt si daca stau bine sa ma gandesc bataie de la profesori am luat pana prin clasa a 10-a (1997) defapt de la profu de sport , fost luptator, care era si diriginte. In generala mancasem bataie de la nevasta-sa, tot profesoara de sport, tot diriginta, iti infigea mana stanga in par, te tinea, si cu dreapta te facea tur-retur pana termina de facut morala. Tin minte ca am intarziat la ora de engleza, eram printr-a 6-7, profa ne-a trimis la sala de sport sa „stam de vorba” cu diriga, vai ce bataie am mancat atunci. In clasa I-a educatoarea, una mare si grasa, avea obiceiul sa ne bata cu indicatorul, consuma unul pe saptamana…Acum stau si ma gandesc cum sa rupi frate ditamai toiagul pe o bucatica de carne…
asta explica multe… 🙂
M-a batut tata cu furtunul de la masina de spalat, ud leorca in cada. De ce? Pentru ca facusem vreo boacana. Da, suntem barbari si asta se reflecta in viata noastra la maturitate.
Eu am o singura intrebare pt sustinatorii educatiei cu bataia: ei mai pot iubi pe cineva care ii loveste? Iar daca ei nu pot se asteapta ca fiintele acelea micute sa ii mai iubeasca dupa ce ei ii lovesc? Ne uitam la stirile de la ora 5 si ne miram de ce betibii din rural isi leaga parintii de pat si le ia pensia pt bautura.
nu stiu, poate o fi fost la voi in Maramures ceva mai violent. Io de ex n-am vazut nimic in halul asta.
Dirigintele meu din clasele VI-VII era profesor de sport. Bătea băieții cu o bară de lemn de la un „șpalier„ până obosea pentru orice, dar orice motiv. Profesorul de fizică din liceu lovea băieții cu pumnii iar pe fete le dădea cu capul de tablă. Bătaia cu furtunul sau cleștele de lemn de la mașina de spălat era ceva banal la mine în cartier. Din păcate ….
Prin ’97, ne-am luat-o de la doamna invatatoare cu un tac de biliard, adus special de unul din parinti, pt cand „copii nu-si fac temele”. S-a rupt de mine, restul au luat-o cu jumatatea mai groasa, care a ramas in dotare 2 ani.
Gaben, recunosc metodologia, atat cea de la scoala, cat si de acasa.
Asa-i ca la un moment dat nici nu mai conta motivul pentru care o luai?
La orele de „Atelier” unul din cei doi maistri instructori ne batea cu o curea de transmisie trapezoidala de la masina de gaurit …
Proful de geografie ne altoia cu aratatorul – un bat lung 1,5 spre 2 metri si gros de vreo 3 cm.
Directorul adjunct avea o placere sadica sa ne pocneasca cu catalogul in cap.
Proful de fizica – 2,05 m si 120kg, fost sportiv de performanta nu ne batea … ne apuca cu amandoua mainile de perciuni si ne ridica in aer … cate 2 – 3 zile nu puneam pieptenul pe cap
In rest viata la scoala era frumoasa 🙂 Adevarul e ca nu ne prea bateau chiar degeaba ca faceam si noi tot felul de „blestematii”. Acum sunt doar niste amintiri neplacute …
Omul este singurul „animal” care își bate puii.
Pana si ca generatie mai tanara (’88), am prins pe unii care mai bateau. Era riglele alea cu profil triunghiular, de lemn si mai primeai 20 din alea la palma de nu puteai sa tii stiloul in mana toata ziua. Noroc ca erau bancile alea rabatabile cu structura metalica si mai tineai mainile pe ele ca sa te mai lase durerea.
Din fericire n-a durat mai mult de 1-4, ca dupa s-au linistit lucrurile si au intrat intr-un fel de normalitate.
In familie a fost mult mai buna si mai eficienta morala(la fel si in liceu) cand iti era rusine sa iti dezamagesti parintii si profesorii care te tratau frumos. Cand ai fi preferat sa iei bataie in locul moralei si iti venea sa intri in pamant.
subscriu – desi sunt cu un decan in urma, si am prins doar 1 trimestru de comunism fiind nascuta la tara am prins din cele mentionate de toate, mai ales acasa.
La scoala, fiind la oras imediat dupa acel trimestru de comunism, eram tratati mai soft, insa am avut colegi cu arcada sparta de profi sau batai stupide gen ‘da-ti jos ochelarii’ – din partea celor mai mari.
La scoala nu s-a atins nimeni de mine. Dar acasa, de fiecare data cand luam vreo nota mai mica de 8 ma astepta bataie cu cureaua de abia stateam jos de durere. Avea mama o curea veche fara catarama si cel mai cumplit lucru era cand ma trimitea pe mine sa o aduc, ca sa-mi incasez portia. Si stateam ca proasta sa dea in mine, pana-mi invinetea fundul, asa de vinovata ma simteam pentru un amarat de 7 sau 6.
Si ce relatie ai acum cu minunata ta mama?
La mine a fost ceva de genul, insa cea care ne batea pana ne săreau capacele era mama…ne a avut de tanara si noi a trebuit sa simtim toate sentimentele ei de frustrare cu viata ei si cu tata…asa ca stiu ca nu exagerezi. Te cred in tot ce ai scris. Trist este ca durerea ce ne au provocat de mici, o vom avea mereu…si ca ei ne pierd pe noi cand crestem si ne maturam, mai ales cand avem proprii copii pe care ii iubim mai mult decat orice pe lumea asta si incercam sa i intelegem …insa este imposibil! Ei raman singuri si noi ramanem la fel de singuri ca de copii , fara mama insa mai linistiti…
Tata s-a oprit din a-mi da bataie cand am inceput sa il incurajez sa ma omoare si i-am propus ajutor cu tentative de suicid. In ziua in care i-am zis ca nu imi pasa de viata mea si nici de a lui si abia astept sa murim sa scapam dracului de suferinta a fost ultima zi in care am luat bataie pentru „raspuns obraznic” si orice alta ineptie din categoria „faci cum spun eu cat traiesti in casa mea”. Sunt de 15 ani plecata de acasa si nu simt nimic cand ma suna si imi spune ca ii e dor de mine. Acu cativa ani imi venea sa ii raspund obraznic ca eu tocmai incepusem sa fiu a dracului pe cand el isi terminase terapia prin bataia copiilor. Dar acum nici atata nu mai simt. Pentru ca vietile noastre pt mine nici acum nu mai conteaza. Am un sot extraordinar care in 10 ani mi-a resuscitat bucuria de a trai. Dupa el (zdravan batut tot timpu de taica-su vitreg) noi doi am murit de cand ne-am nascut, am trait ce parea a fi o vesnicie in iadu de acasa si acum suntem in ceruri parca. Ne tratam cu dragoste si respect reciproc. Taica-mio a fost mirat si a tot glumit (sa nu zic batjocorit) cu referire la viata noastra anormala. „Cum baaai, ce barbat esti tu de te prosteste muierea sa speli vasele?” Iar pe mine ma lua cu: „Esti fata mea io te-am crescut si n-are de ce sa te mai bata barbatu-tou. I-am usurat munca”
Sunt socata de ce citesc aici si sincer mi-e greu sa cred. Suntem aceeasi generatie (74 in cazul meu), am facut scoala partial la tara, partial la oras. Am vazut cateva „batai” gen rigle la palma si scaltoace si cea mai sinistra dintre toate cand invatatorul meu (un tip foarte batran si echilibrat) si-a iesit din minti de nervi si a batut o colega in fata clasei cu pumnii. Asta mi-a ramas in cap pentru totdeauna, a fost socanta pt toata lumea mai ales pentru ca invatatorul nu era genul bataus si nimeni nu se asteptase la o astfel de izbucnire.
Totusi, articolul asta vorbeste despre un fel de macel sistematic si generalizat iar asta, sincer, nu corespunde cu experienta mea. Nici colegi sau prieteni batuti atat de rau nu am avut…
Dar da, niciun cadru didactic nu era pedepsit pt asa ceva, puteau fi oricat de agresivi sau nu, fiecare dupa cum il ducea capul.
Acasa o incasam destul de des de la tata dar niciodata in felul descris. Ce era cel mai groaznic la bataile de acasa era ca erau aleatoare adica erau legate mai mult de starea lui de spirit decat de gravitatea faptei incriminate. Culmea e ca pana sa citesc seria de articole dedicate violentei din ultimele saptamani am considerat ca tata a fost un tip agresiv si brutal. Dupa ultimele lecturi insa tata incepe sa-mi para un delicat :-). Mama nu-mi amintesc sa ma fi atins vreodata.
delicious! good stuff
Tata mă bătea rar dar rău. Cu siguranță mi-a afectat sentimentele față de el. Nu pot să zic că nu-l iubesc dar e un fel de iubire reziduala, tristă cumva. Ca idee, nu am spart în viața mea un geam, nu am dat foc la nimic, am avut note mari..
La grădiniță aveam o cotoroanta de educatoare. Eram la program prelungit și trebuia să dormim la prânz. Ei dacă nu puteai să dormi stăteai întins în pat cu ochii închiși o oră și ceva. Dacă doamne ferește amorteai și miscai vreun picior,imediat venea cotoroanta și îți ardea o palma, așa fără sa faci zgomot sau să deranjezi pe cineva.
În spatele grădiniței era o casă și într-o zi ne jucam prinselea pe catarate. M-a prins vecinul agățată de gard și mi-a tras doi genunchi în spate de mi-a tăiat respirația. Nici o educatoare n-a zis nimic deși toate au văzut. Nu uit cât trăiesc.
S-a întâlnit mama cu cotoroanta acum vreo doi ani. I s-a plâns ca e văduvă și o duce rău. Karma sucks,ei? Nu știu cum aș reacționa dacă mi-ar bate cineva copilul. Probabil violent că deh așa am fost crescută
Cand aveam 6 ani m-a batut tata cu cablul de la aspirator pana m-am pisat pe mine. De ce? Fiindca am lasat o cana de cacao cu lapte pe canapea si a varsat-o cainele. De ce nu am pus-o pe masa cum mi-a zis el? Yep. Oricum fratii mei si-au luat bataie mai des ca mine, eu per total am scapat ieftin de-a lungul copilariei. Imi era frica de el cand eram copil, il percepeam ca fiind imprevizibil, gata oricand sa iti traga una de iti muta falca. Cand m-am maturizat mi-a fost mila de el. D-zeu sa-l ierte, nici eu n-am putut sa plang cand a murit.
Uitasem acest episod din viata mea. A fost groaznic. Prima bataie am crezut ca nu se va mai repeta niciodata. Nu are cum. Dupa ce am inteles ca e deja normalitate a-m inceput sa-mi urasc parintii. A fost cea mai grea etapa din viata mea. Nu m-a durut bataia atat de tare cat m-a durut sufletul. Am fost foarte dezamagit cand am inteles ca si parintii mei pot gresii, iar mai tarziu am fost convins ca nu ma iubesc. M-am trezit dintr-o data singur. De parinti mi-era teama, asa ca-i evitam cu orice pret iar scoala era doar cat sa nu mi-o iau si asa am ramas la 5 tot timpul. Norocul meu ca imi placea sa citesc ca sa uit tipetele si palmele. Repet. Nu bataia ma durea ci faptul ca se intampla sa mi-o dea ei. Abea la 30 de ani cand am si eu copiii mei, i-am iertat si ai mai ajut pe batrani. Nu le-am spus niciodata cat de greu a fost. Atunci, nu as fi stiut ce sa spun iar acum nu mai are rost.
Am si eu o fetita mica acum si instinctiv i-am dat o palma la fund intr-o zi. N-am dormit o noapte. Ea a plans de oftica ca si mine iar eu mi-am adus aminte de acele timpuri cand as fi vrut sa dorm cat mai mult si sa stau treaz cat mai putin ca sa nu mi-o iau. Iesem din camera doar daca ieseau ei din casa si nu faceam asta din teama . Mi-era frica sa nu vada ura din ochii mei si sa mi-o iau si mai tare. Au trecut anii… n-am murit dar nici bine nu mi-a prins.
Mă mir că mai trăiești! Probabil dorința de-a te văita te-a ținut în viață.
asta ai inteles tu? well… ti-ai irosit 5 minute din viata, degeaba …
Eu am inceput clasa I-a in 1994… Inca si noi luam bataie. 1994!!!! Oras. Bine, daca compar cu cate ai luat tu, putine. Dar imi amintesc clar senzatia liniarului pe unghii sau palma mainii. Altii au fost dati cu capul de tabla sau de perete. Sau cu compasul ala mare de lemn peste spate. Eu am avut noroc, invatam bine si eram mai scutita.
In clasele 7-8 deja nu preamai ne loveau la scoala.
Daca imi amimtesc bine am inceput liceul in 2002!!!
Atunci nu prea mai era bataie la scoala. Insa era o profa in special care NE TERORIZA PSIHIC!!! Mult mai rau decat bataia. Bataia trece. Faptul ca te face sa te simti un nimic la o varsta atata de frageda….. Eu si in liceu invatam bine, dar jur ca nu exagerez, inca si la 2 ani de la terminatea liceului visam ca urla la mine, de ce nu am tema facuta….
Altii din clasa au ajuns in depresie. Au ajuns sa nu doarma. Au ajuns sa nu mai dea la facultatea mult dorita, pt ca se simteau un nimic si nu o sa reuseasca niciodata in viata (asta ne spunea zilnic). Auajuns sa nu mai vina la scoala de frica.
Dar nimeni nu a facut nimic. Toti profii si parintii stiau cum este… Nu s-a facut nimic
In schimb nu ne bateau acasa. Doar f rar, si cand chiar facusem ceva. De curea nu am avut niciodata noroc. Am
Primit doar cu mana, lingura de lemn, si o singura data cu un umeras.
Imi pare rau pt bataia pe care ai luat-o. Asi tinde sa cred si eu ca e putin exagerata, insa imi amintesc ce imi povesteau parintii mei despre bataia luata acasa si la scoala, si de fapt te cred. Este uimitor cate s-au intamplat si NIMENI nu a constientizat si a zis: hai ba fiti seriosi, nu e normal ce facem.
In zilele noastre bataia nu mai e atat de mult folosita, ba chiar interzisa teoretic si deseori lucrurile stau cam asa – Citez: ‘Ne băteam cu bucăți de placaj, ne împărțisem în 2 tabere și fiecare arunca cu ce putea înspre ceilalți.’ Treceti voi la timpul prezent tot citatul. Acum as vrea sa aud niste idei din partea celor orientati spre solutii, ca nici eu nu sunt de acord cu violenta de nici o nuanta.
Tulburatoare amintiri mare serif.Am m-ai auzit relatari de genul asta dar asa ceva….zici ca e din film de groaza.Sunt tot din generatia 70′ dar nu am trait asa ceva de dur.Oricum ai un psihic de mamut lanos daca ai putut exorciza asemenea experiente.
Eu te-am facut, eu te omor! Vai, ce de amintiri! Sau: Te joc in picioare până îți dă sângele, apoi te dau cu sare, si apoi chem salvarea si poliția. Punct. Mda… cam asa era…
„Iti trag una de iti sar dintii din gura!” – asta era preferata lui taica-meu
cred ca ar trebui sa facem invers, sa ii provocam pe cei care nu au luat bataie sa isi spuna povestea. Cred ca sunt foarte putini aceia care pot spune cu mana pe inima ca nu au incasat-o niciodata, de la parinti, alte rude sau de la scoala. Gradinita nu mi-o mai amintesc…stiu ca nu ne prea bateau doamnele educatoare, ne pedepseau in schimb, sa stam la colt cu mainile sus – asta imi aduc aminte acum (am terminat gradinita in ’92).
In generala, clasa 1 & 2 am avut o invatatoare magnifica, tanara si foarte iubitoare cu copii, nu-mi aduc aminte sa fii tipat la cineva. Apoi urmatorii 2 ani am avut cate 1 invatatoare aproape de varsta pensionarii – mi-am luat-o si eu cu linia peste degete, dar cam atat…. Iar mai departe, la gimnaziu si in liceul, nu a mai fost cazul. In primul rand pentru ca nu faceam asa multe boacane si apoi, am preferat sa ma tin departe de pericol. Cat am putut.
Acasa in schimb…este alta poveste….. Dintre cele 3 surori, eu am incasat-o cel mai mult de la taica-miu…n-as putea sa spun exact din ce motiv, dintre cele mai stupide bineinteles ( de la impiedicat prin casa, pana la faptul ca eram prietena cu o fata din bloc pe care nu o placea el). Mai tarziu, am crescut si am inceput sa opun rezistenta, in toate modurile posibile, verbale….. pana intr-un final fizice. Cand, in Ajun de Craciun acum 6 ani, am ripostat la faptul ca vroiam sa ma loveasca. A ramas socat si apoi m-a ocarit toata ziua, dar a renuntat. In schimb dupa 2 luni, am plecat de acasa si dusa am fost.
Nu il sun, nu vorbesc cu el, nu vreau sa stie de nimeni, nu ma intereseaza de el. In schimb am cosmaruri, visez ca ne luam la bataie si ca il snopesc din bataie sau invers. Ultima data, acum de Craciun….. m-am trezit plangand din somn – am visat ca eram gravida si ca m-a batut. Da, sunt gravida, ceea ce a facut ca socul sa fie si mai mare cand m-am trezit
Nu intentionez sa il mai vad vreodata sau sa ii spun ca va fi bunic.
Nu vreau sa stiu de el…. cineva scria mai sus ca la moarte tatalui sau s-a simtit usurat. Asta astept si eu sa mi se intample dupa ani de zile de teroare si inca 7 ani de cosmaruri.
Asa ca….. eu cred ca noi trebuie sa facem terapie, cu totii, si apoi sa devenim parinti.
Giorgiana sunt de acord cu terapia, eu inca mai incerc sa uit si sa iert bataile de la tatal meu, ma gandesc ca el nu a putut mai mult de atat, ca in suferinta lui a fost un mod gresit de educare, crescut intr-un mediu in care bataia era un mod de educatie nu a fost capabil sa gandeasca singur si sa vada efectul acestui mod de educatie…imi pare rau si te inteleg 🙁 . Am venit din acest mediu, mi-am facut copiii si am avut aceleasi porniri la frustari, adica sa dau cate o palmuta ca sa fac corectie pentru ca asa am fost invatata, si crede-ma ca m-am trezit din cosmar cand am vazut ce reactie a avut copilul si de atunci de peste 10 ani lucrez la mine ca sa fiu un parinte mai bun. Ai grija de tine!
exagerari,5% adevaruri
Dureros….dureros ca inca unii nu au putut sa ierte si sa uite si continua in durerea lor sa faca acelasi mod de educatie cu, copiii lor….cum poti sa ajuti sa creasca un OM daca tu care il iubesti dai in el, si ne suparam ca adolescentii nostri fara pic de incredere in ei fac lucruri ingrozitoare….
pe noi ne batea diriga cu penarul de lemn, arunca cu el dupa noi, cand eram la tabla. S-a sinucis la 73 de ani
http://specialreports.dailydot.com/how-to-destroy-an-american-family
http://www.nytimes.com/2015/11/29/magazine/the-serial-swatter.html?_r=1
” He was interviewed at length by a social worker, a psychiatrist and a psychologist, who confirmed that the swatter’s childhood had been tragic, marred by an abusive father and a mentally ill mother. The psychiatric report noted that he had essentially no remorse: ‘‘His description of the pleasure he gets from causing humiliation and harm … is suggestive of quite significant emerging psychopathic traits.’’ ”
Brutalitatea naste brutalitate. Nu e chiar asa alb-negru dar o persoana batuta, abuzata si umilita in copilarie are sanse mici sa realizeze ca i s-a comis o nedreptate si la randul lui le va aplica aceeasi „corectie” altora. Insa o generatie intreaga de adulti, fie ca au avut copii sau nu, nu au reusit sa se trezeasca la timp iar efectele se simt si in ziua de azi…
Prietene… as fi putut inghiti povestea asta daca nu o dadeai complet in SF…. copil in pijamale in zapada de 80 cm si la -20 grade pentru 2 ore????!!!!… se pare ca bataile alea chiar te-au afectat… psihic…
Chiar ca mi-am pierdut 5 min din viata… Ce vrajeli!
serif. nu te mint cu nimic. nici nu vreau sa-ti demonstrez nimic. cred ca cel mai bine ar fi daca ne-am vedea fiecare de viata. ce zici? n-am muri. nu?
PE SORA MEA MAMA A DAT O AFARA FARA HAINE, IARNA PENTRU CA NU INTELEGEA ENGLEZA ( NICI MAMA NU STIE NIMIC DE ENGLEZA, INSA NA…) A STAT SARACA 30 MINUTE LA USA PLANGAND, ASA CA EU CRED CE A SCRIS PENTRU CA DIN PACATE AM TRAIT SI EU CU ASTFEL DE PERSOANA…E USOR SA PREFERI A NU CREDEA CEEA CE SCRIEM, DECAT SA TI IMAGINEZI CE AM TRAIT UNII DIN NOI. SI SA MINTIM, NU ARE ROST…INSA TU CONTINUA A CREDE CA NU EXISTA PERSOANE ASA DE RELE, E MAI USOR SA NEGI A EXISTA, DECAT SA CREZI…O ZI BUNA
Pentru cei care au fost batuti este terapeutic sa vorbeasca despre asta si sa citeasca povestile altora. Pentru cei care nu au trecut prin asa ceva e de neinteles si inimaginabil poate de asta sunt neincrezatori, probabil asa recunosti cel mai usor pe cineva care nu a trecut prin asta. Suntem o societate de ciungi sufleteste vorbind. Nu e de mirare ca ne ia atat de mult timp sa ne civilizam, educatia noastra de baza a fost frica si durerea si „respectul” neconditionat. Poate de asta nu raspundem decat la bici si rezistam din pacate atat de bine umilintelor pana sa reactionam ca popor. Revenind la subiect sunt generatia 81 si tin minte ca prin liceu faceam cu cercul de prieteni, 10, 12 fete si baieti recensamantul familiilor functionale din grup. Am gasit 2, cu indulgenta. In rest, batai, alcolism, abuz verbal, umilinte si desconsiderare. Spunea cineva de mai sus ca ar fi interesant de auzit marturii ale celor care nu au avut parte de bataie. Eu pot sa spun ca nu primit bataie nici acasa si nici la scoala. De fapt in scoala tin minte cu greu 2 cazuri doar, un sut in fund dat de o profesoara unui elev considerat impertinent si un cap de tabla, nemeritat unui coleg scos la tabla care nu vedea sarmisegetuza pe harta desi era sub nasul lui. Profu s-a enervat si la impins cu nasul in sarmisegetuza,…sub samisegetuza era tabla insa…tin minte si niste scuze cu ocazia asta. Acasa nu aveam batai, aveam in schimb alcoolism si multa tristete. Betiv cum era si cu toata ura pe care inca o port nu ne-a dat o data o palma, nimanui din casa. Macar atat. Am luat o palma firava la fund de la mama atunci cand am inundat toata casa de a iesit apa pe holul blocului. Umpleam cada sa fac baie, m-am luat cu temele la mate facute evident cu radio-ul pe fundal si am uitat. Nu am auzit soneria, nimic. Au sunat-o pe saraca mama la serviciu care a intrat valvartej, a scos radioul din priza, mi-a dat una la fund de furie si s-a apucat sa stranga apa. Mi-era mai rusine si mila de ea decat m-a durut palma aia…Cel mai dureros lucru pe care mi l-a facut mama a fost sa ma tina in bucatarie 1 ora atunci cand i-am furat 30 de lei din portofel si mi-am luat 15 inghetate pe care le-am mancat singura …intr-o zi. Nu mi-a dat o palma in schimb o ora mi-a spus cat de dezamagita e de mine, cat de mult se baza pe mine, ajutorul si suportul ei de zi cu zi. Mi se innodau lacrimile in barba si ma rugam sa ma bata si pe mine ca pe alti colegi. Mi-a spus la final ca spera ca intr-o zi sa ii recastig increderea pentru ca fara incredrea in mine ii este si mai greu…Am 34 de ani si inca ma arde imaginea din seara aia…i guess worked. Aveam un vecin, baiat de militian, batut tot cu furtunul de la masina de spalat.Era cel mai cuminte, respectuos si muncitor copil pe care l-am vazut vreodata. Cand bataia era prea grea fugea din casa si intra la noi. Mama il punea la masa si facea chimie cu el, ne spunea ca a venit la meditatii. Multi ani dupa ne-a spus ca de fapt se refugia la noi fiind batut, probabil ii era greu sa explice prin ce trec unii copii…Toti avem urme pe suflet, toate dor…doar ca unele au lasat urme atat de adanci incat vor trece generatii pana cand faptul ca nu iti bati copilul nu va mai fi un titlu de glorie ci o normalitate. Da, deloc. Nu, nu depinde de ce a facut.
Bai Gaben, vezi.., e unul dintre cele mai bune articole ca raspuns la stirea din Norvegia. Si e bun pentru ca e o poveste din viata unui om.
A fost foarte educativ postul, dar si mai educative comentariile.
Eu (30 ani) nu am luat bataie (cateva palme ici-colea) dar am primit destula morala.
Am prieteni care au trecut prin experiente de genul asta.
Am primit multa „morala” si educatie, care e infinit mai buna decat orice bataie dar si „morala” face unele rani – mult mai usoare decat bataia.
Totusi, mai mult (decat morala) mi-ar fi placut daca parintii mi-ar fi povestit experiente si concluzii autentice din viata lor de tineri din care eu sa deduc ce e bine si ce e rau. Plus ca as fi relationat cu ei prin acele povesti ca si cu niste egali, nu ca si cu niste eterni dascali. Si asta ai facut tu prin postarea asta.
Multam!
Din cauza ta o uitat sa ma mai intepe inima, esti mai ceva decat aspacardin :))). Am ras cu lacrimi ca un dement. Am luat-o si eu pe holul scolii de la mama de s-a auzit pana in cancelarie….noi la etaj si cancelaria la parter :)). Si pentru un 8 am luat-o exact ca tine, ascundeam testele si semnam pe carnet in locul lu’ mama. :))
Ei oameni buni, sunt nascuta in 94 si prin anii 01-05 am luat bataie la scoala.. da! Clasa I a IV am avut invatator batran care fusese invatator pe vremea lui Ceasca.. nevasta lui la fel invatatoare dupa ce el a murit i-a luat locul. Asadar pana in 2015 cand s-a inchis scoala(din lipsa de copii) toate generatiile au luat bataie. Altii mai mult altii mai putin. In functie de cat de bine stiai. Asta era principiul.
Serif, eu sunt din 91, deci nu am prins vremuri asa de crunte ca si tine…de la ai mei rar am primit bataie…si 99.9% din cazuri chiar o meritam… dar daca mie mi-ar bate cineva copilu’ la scoala cum te-or batut aia pe tine… as intra peste ei si le-as crapa capu’…onest…
Salut! Te rog mult, (nu am citit chiar toate comentariile, poate ai mai spus-o), în ce localitate ai locuit/copilărit? Multumesc anticipat. Cu respect
Viseu de Sus
Pe mine m-a zguduit postarea.. desi nu am trecut prin atatea. Eram un copil cuminte, incercam sa invat cat mai bine, la scoala eram destul de buna insa tatal meu ma insulta mult si uneori ma batea. Am fost întotdeauna sensibila si cu un psihic fragil din cauza asta. Eu mi-am propus sa fac altceva cu copilul meu si cred ca deja se cunoaste..