Chem taxiul. N-am mașină. Nu mi-a rămas mică, pur și simplu s-a stricat… o să vă povestesc mai încolo de ce…
Nu știu ce faceți voi când așteptați taxiul… în afară de faptul că stați pe facebook… da eu, încerc să ghicesc ce șofer vine să mă ia. Da, e un joc pe care l-am inventat când nu aveam smartphone. Așa de bătrân sunt…
Trec peste întregul proces de previziune/ghiceală, pentru că e un fel de secret…
Dar pot să vă spun că eram convins că o să vină un șofer gras, mic și cu șlapi în picioare. Asta mi-a ieșit!
Și de obicei nu greșesc. De obicei…
Apare un Renault. Laguna sau Scenic. Sau ceva. Nu mă pricep la mașinile franțuzești. Deloc… E ceva normal în Ardeal…
Albă. Curată. Impecabilă.
Oprește frumos lângă mine și înainte să apuc să schițez un gest, șoferul, un cetățean mic și gras, la COSTUM, CRAVATĂ ȘI CĂMAȘĂ ALBĂ coboară din mașină și-mi deschide ușa. Stau un pic, șocat… Clipesc de câteva ori ca să-mi obișnuiesc pupilele cu imaginea ireală…
Urc în mașină. Curată bec. Lună!
Urcă și cetățeanul și pornește mașina. Un Richard Clayderman revarsă niște acorduri în boxe. Un odorizant discret răspândea un aer proaspăt…
– E prea tare muzica, e prea cald, sunteți bine? mă întreabă șoferul privindu-mă atent în retrovizoare…
– Nu… E totul bine… prea bine…
Purcedem la drum. Îi dau adresa, mă relaxez gândindu-mă că totuși există și taximetriști care își fac meseria cu plăcere…
Totul decurge minunat…
Sună telefonul șoferului.
Răspunde.
Mă gândesc că nu e bine… Dar, hei, erau prea multe chestii pozitive…
– FĂ! SPUNE-I CĂ-I CRĂP CAPU! ȘI ȚIE FĂ! – începe al meu să urle ca un dement…
CĂ TU M-AI BĂGAT ÎN CĂCAT!
MI-E SĂ-MI DEA BANII!
CĂ INTRU CU TOPORUL PESTE EI!
AM SPĂLAT MAȘINA! M-AM ÎMBRĂCAT LA COSTUM!
I-AM DUS LA BISERICĂ ȘI LA RESTAURANT ȘI DUPĂ FLORI ȘI DUPĂ DRACU ȘI DUPĂ MĂ-SA!
ȘI AM ASCULTAT TOATĂ ZIUA MUZICA ASTA DE RAHAT DE MĂ DOARE CAPU!
CĂ EI E DOMNI, NU ASCULTĂ MANELE!
MIE SĂ-MI DEA BANII! CLAAAR FĂ?! CĂ-I SORĂ-TA!
Închide nervos și aruncă telefonul, scârbit pe banchetă… Își scoate cravata de la gât.
Accelerează brusc, depășește 2-3 mașini, claxonează isteric un biciclist nevinovat…
Klayderman bagă un allegro ma non troppo la pian.
Taximetristul realizează grozăvia… apasă butonul de ”eject” mormăind:
– mai taci și tu în gâtu mă-tii…
pune alt CD…
Guță sau Salam sau Minune ( că noi în Ardeal nu-i deosebim…) încep să urle în boxe…
.
și pentru că nu pot să tac, doar mă știți, îl bat lejer pe umăr și-l întreb:
– Nu vă supărați , am și eu o curiozitate personală, în zilele normale conduceți cu șlapi în picioare? Fac un studiu…
.
eh… nu am noroc la taximetristi…
Am prins un taximetrist fain o data. Aveam un examen de dat (la master), era ora 7 si ceva (dimineata), sambata. Nu prea era mai nimeni pe afara la ora aia. Am facut comanda de taxi (ca trebuia sa ajung in partea cealalta de oras – Timisoara) si a venit o masina cam cum zici tu: alba, curata, mirosea bine, muzica simfonica. Doar ca taximetristul „meu” nu o facuse pt. altcineva, o facuse pt. el. A fost perfect. Am ajuns relaxat la examen. Dar asta cred ca e o experienta de „o data-n viata”. 🙂
sa nu ne pierdem speranta! :))
foarte tare
Hai la bucale ca avem UBER 🙂
chiar ce am fost . de 2 ori. intr-o saptamana :))
nu prea suport sa merg cu taxi-ul ca la cum conduc majoritatea prefer sa iau tranvaiul daca n-am masina, dar pe cand nu aveam carnet am patit sa urc intr-un clasic logan galben si era un tip la vreo 50 de ani la volan, cu barba si parul lung si cercel in ureche (cel putin in aia din dreapta), si m-a tinut tot drumul cu metallica si rolling stones… si pe langa asta omu era foarte calm n trafic. Zambeam cand am iesit parca era craciunul. Nu mai tin minte ce am vorbit sau daca am vorbit cu el da mi s-a parut foarte fain