Garsoniera era în același hal de o bună bucată de vreme. Tentativa cu Nea Fane eșuase lamentabil, așa că aveam nevoie urgent de un meșter… Urgent, în termenii pe care îi percepeam noi la 25 de ani însemna în următoarele luni… Așa că ne-am pus pe căutat meșteri… Da la modul serios de data asta…
După alte două luni, într-o seară când ne întorceam de la un ceai dansant, împreună cu 2 ”căprioare” (asta e o glumă proastă, misogină care s-a născut intr-o noapte în care o fată s-a speriat de lumina unei lanterne…) vedem în holul blocului un cetățean care lipea niște afișe. ”pun parchet, gresie, repar instalații. Ieftin! Ionuc 0742 2sr dst”.
Teoria ”dacă nu faci nimic, la un moment dat o să se rezolve” se confirmă și de această dată. Ne-am dus direct la om.
I-am explicat ce și cum, gata! Mâine vine și dacă totul e ok, facem treabă.
Încă o problemă rezolvată!
și …a venit după 3 zile.
Într-un trening albastru de fâș pe care scria cu litere aurii Italia și cu o pereche de pantofi de lac. Feșăn!
Dar, pentru că noi nu judecam oamenii după cum se îmbracă… am purces la treabă! Plus că dacă-l pierdeam și pe ăsta iar stătem 3 luni…
Trebuise să termine o lucrare în altă parte. Pentru că el e un om serios, toată lumea îl știe, și nu vrea să încurce clienții… Că nici nouă nu ne-ar conveni să ne lase baltă și să plece la altă lucrare… Asta era drept. Nu ne-ar conveni…
Deci. Dăm jos peretele, facem o boltă faină, punem 3 halogene și gresie din aia cu model de marmură… nu gresie din aia că e de țărani, mai bine din aia crem, că așa se pune acuma în toată Europa, știe el cel mai bine că doar a muncit 5 ani în construcții în Italia. A măsurat peretele cu un liniar de 25 de cm pe care îl ținea în mâneca de la trening.
– 400 de dolari toată lucrarea.
Ne-a luat gazul. Aerul… Gaz nu mai aveam de mult… Aerul… Adică n-am mai avut cuvinte vreo 30 de secunde. Erau foarte mulți bani pentru noi… Banii noștri de alcool și femei pe 3 luni… Dă-l dracului de perete, ce dacă are o gaură-ntrânsul! La revedere. Așa rămâne.
Și în acel moment ne-am reamintit gluma cu calendarul ortodox…
– Saaaaauuuu… lungește al meu foarte mult un cuvânt, făcându-ne curioși, vă fac lucrarea cu 100 de dolari în avans , dar lucrez când am eu timp … Da nu mai mult de o lună…
N-am mai stat la taclale. Am bătut palma și fiecare și-a văzut de treabă. Ce era o lună pentru noi? Nimic…
A doua zi, Ionuc și-a adus sculele. Adică 3 șpacluri, 2 bidinele, niște găleți și o salopetă. A măsurat din nou peretele cu liniarul, dar mai atent de data asta, că așa se măsoară când cumperi deja materialele, apoi am stat 3 ore și am calculat cum să punem gresia. Vreau să vă mărturisesc că nu era cel mai bun la matematică… Nici la logică… i-am dat banii și cheile de la garsonieră și ne-am văzut de viață… De băut nu i-am dat… Să nu pățim ca și cu Nea Fane…
Norocul nostru era că Ionuc nu consuma alcool. Dar avea altă problemă… dispărea… Câte 2-3 zile.
Nu ne-am îngrijorat foarte tare. Doar erau ”sculele” la noi.
Dar și când a venit, a venit!
Adică nu știm exact când a venit. Că ne-am trezit cu materialele în casă. 20 de pachete de gresie, vreo 10 pachete de parchet, 3 saci de adeziv și o toaletă. Da! o toaletă. Pe care a pus-o lângă pat. În afară de 2 pachete de gresie, restul materialelor nu aveau legătură cu lucrarea de la noi din garsonieră… Vă dați seama că eram un pic uimiți…
După 3 zile a adus niște bormașine Bosch, și niște role de cablu.
Apoi niște faianță. Și niște oale de bucătărie.
Apoi a luat adezivul și bormașinile dar a adus un sul mare de folie de plastic.
Apoi a mai adus o mașină din aia de tăiat piatră. Asta a stat doar 3 zile la noi. Până sâmbătă noaptea. A venit împreună cu alt ”coleg” să o ia. Că era grea… Colegul avea un lanț de aur la gât care era un pic mai gros decât furtunul nostru de la duș… și doi dinți, din același material prețios… Nu ni s-a părut nimic suspect… Cred că era tot constructor…
Ionuc al nostru transformase garsoniera noastră în depozit logistic…
Au mai fost aduse spre depozitare de scurtă durată niște lopeți, 2 cauciucuri de dacie și vreo 60 de becuri.
Nu cred că trebuie să vă mai spun că lucrarea nu se mai întâmpla… Adică nimeni nu făcuse nimic. Peretele era la fel… Bine, să nu înțelegeți că ne deranja peretele, ne deranja mai mult faptul că nu prea aveam loc în garsonieră… Veneau și la noi în vizită niște oameni… niște fete… tăt era de o gresie, o lopată și de un cablu. Nu mai ținea vrăjeala cu ”dracu știe ce-i cu astea…”
Apoi, într-o bună (vorba vine) zi Ionuc, profitând de absența noastră a cărat marea majoritate a mărfii din garsonieră. Mai rămăsese niște gresie, o rolă de cablu, parchetul și toaleta. Bineînțeles și ”sculele”…
No! Din momentul acela ni s-a părut nouă că ceva nu e în regulă.
Nu era deloc în regulă! Și ne-am hotărât să punem piciorul în prag. Am cumpărat altă yală, și am schimbat-o. Ca să-l învățăm minte! Am evaluat noi marfa din garsonieră și am ajuns la concluzia că valorează vreo 300 de dolari, deci, omul avea tot interesul să vină după ea. Bașca, era marfa cumpărată pentru alți clienți și nu apucase să o ducă pe șantier… Sau cel puțin așa știam noi…
Am jubilat 2 -3 zile lăudându-ne cât suntem de deștepți…
Apoi l-am sunat… și i-am trimis mesaje… și l-am sunat…
Ionuc, nu a mai apărut niciodată. Dar, tot răul spre bine. Acum aveam și gresie de pus în toată baia și parchet și toaletă nouă, meșter n-aveam…
Până când Radu, cumnatul lui Andrei s-a plictisit de noi și s-a apucat să renoveze garsoniera… dar asta e altă poveste… pe care o să v-o spun săptămâna viitoare…
Dar gresia, gresia era ….feșăn? 🙂 Toaleta era de aceeași culoare sau Ionuc le șmanglea de unde apuca, așa, fără să țină cont de culori și ambianțe? :))
Ati dat din lac in putz. :)))
Sti cum se zice….. Nu-i alcool nu-i distractie,da o fo fain! :))))
Pingback: Ce mi-a plăcut săptămâna trecută (11) | Martie din Post
Nu cred! Asta e preferata mea,am ras cu lacrimi.Bravo Gabi!
ai lăsat povestea cum a lăsat Ionuc garsoniera