Miercuri. Pe la ora 1…. Noaptea…
Terminasem de jucat poker cu 2 vecini de pe palier. Băusem binișor… cam un litru de vin pe cap de jucător profesionist. Adică eram abțiguiți… Fumasem pasiv/activ vreo 4-5 pachete de țigări. Ca grup … zic.
Fumul se solidificase și transformat în fâșii, se lipise pe pereți. Becul chior, de 40 de wați, încerca timid să străpungă negura nicotinică. Pe masă și pe jos erau urmele unei lupte între intelectuali… Sticle de vin, mucuri de țigară, cărți de joc, niște monezi, si alte chestii care se găsesc în orice garsonieră de burlaci…
Andrei câștigase cei 20 de lei puși în joc. Nu jucam în general sume mari, dar de data asta după ce cumpărasem vinul, 2 sticluțe de votcă Săniuța (asta o să fie o altă poveste), țigări, cola pentru vin (sper că nu v-ați așteptat să fi cumpărat ceva vin din ăla fistichiu…) ceva sticksuri/snacksuri și o lumânare (ca să ”tragă”fumul) nu ne mai rămăseseră decât 5 lei/jucător profesionist de poker…
– Fii atent! zic, cu o voce de bariton mahmur lovit de un camion. Facem curat mâine. Că astăzi nu mai are cine.
– Da, răspunde gutural Andrei… Apoi hârcâie morbid… Aud, efectiv, pelicula de gudron dezlipindu-se de pe traheea lui și mototolindu-se cu un zgomot de celofan uscat. Rămâne și el surprins de zgomotul produs. Apoi, simțind că cedase prea ușor, completează:
– Mâine ar trebui să facem un pic de curat. Astăzi nici eu nu am chef. Dar mâine… Vocea se estompează încet, ca și cum cineva ar micșora volumul unui radio vechi, hodorogit. Tușește din nou!
– Căcat, eu deschid balconu! Mor cu fumul ăsta!
Mă surprinde. Noi de obicei nu deschideam balconul. Pentru că nu aveam încălzire. Dar și asta e altă poveste…
În chiloți și cu o singură șosetă în picioare, se îndreaptă clătinându-se ușor spre ușa de la balcon. Ușă care în ultimul an suferise mai multe abuzuri decât Kunta Kinte într-o viață întreagă. Da. Din partea noastră… Avea prostul obicei să se blocheze. Și unele momente fuseseră prost alese… Da… Foarte prost alese…
Deci, ușa avea doar o balama funcțională și își pierduse de mult forma rectangulară. Avea mai degrabă una trapez-unghică… Strâmbă cum ar veni… Ca să stea în tocul ei, ușa era fixată profesional, cu o ganteră. De 10 Kg. Ganteră pe care Andrei o primise cadou de la soția unui coleg de-al lui, care îi fusese amantă vreo 2 luni. Soția îi fusese amantă… nu colegul…
Deci. Ca să deschidă ușa, trebuia să ia gantera. Și așa cum era de așteptat, pentru că e un gest pe care orice bărbat în chiloți, beat, cu o șosetă în picioare l-ar face la ora 1 noaptea, Andrei a luat gantera și a executat rapid 2-3 bicepsuri.
– Bine Arnold! zic și eu. mai mult în glumă decât în serios. Bagă niște repetări!
Așa cum știți alcoolul scoate tot ce e mai bun și mai frumos din oameni… Drept urmare Andrei începe o serie de mișcări acrobatice cu gantera în mână. Pe grupe de mușchi. Biceps stânga, biceps dreapta, umăr stânga, umăr dreapta. Apoi la piece de rezistance: triceps!
Prinde gantera, o duce peste cap, pe spate, apoi întinde brațul!
Una! Doiiiiii … Gantera se plictisește de atâta antrenament și se smulge din mâinile atletului nocturn. Și pentru că e știut faptul că ganterele au o atracție puternică față de sol, bucata de fier se lipește de podea cu un zgomot absolut asurzitor. Structura de beton a blocului vibrează ascuțit… Andrei încremenește cu mâna deasupra capului, speriat.
– Dude… asta nu-i bine…
Ridică încet gantera, o proptește în ușa balconului și se duce pășind ușor, pe vârfuri, în pat.
Dar lucrurile nu puteau rămâne așa…
Fix după 5 minute cineva bate nervos în ușă.
Mda. Trezise, al meu, tot blocul…
Si nu numai blocul. La ușă era administratorul cu un polițist. Polițist care în momentul în care Andrei a deschis ușa a făcut un pas mare în spate… Ca să nu fie rănit de fumul care căzuse pe mozaicul din hol…
5.000.000 de lei amendă. Lei vechi… Pentru că administratorul îi spusese că spargem ceva pereți în garsonieră. Noaptea. Miercuri… Așa auzise el de la un vecin… Că renovăm… Polițistul nici măcar nu s-a sinchisit să intre. I-a cerut buletinul, a completat rapid un proces verbal apoi a plecat fără nici un fel de explicație. Administratorul triumfa! Era tot un zâmbet și o voie bună. Ne rezolvase…
Eh, ce să-i faci… Pățăști. Ne-am culcat.
După vreo 20 de minute, Andrei se ridică din pat, apucă haltera și o lovește cu putere de peretele bucătăriei… Zgomotul reverberează pe holurile goale ale blocului de parcă locuiam în peștera Scărișoara… Ecouri multiple… mult timp… prea mult timp…
-Ești cretin? Ce dracu faci? Îmi și imaginam polițistul revenind, amenzi, povești, explicații…
– Cum ce fac? Renovez! Apoi s-a băgat liniștit în pat.
La fiecare 30 de minute se ridica, lua gantera și lovea peretele bucătăriei… Nimeni și nimic n-a dormit în acea noapte în blocul nostru…
Dimineața, când m-am trezit soarele intra zglobiu printr-o gaură din peretele bucătăriei. Bolțarul subțire, gri cenușiu contrasta matinal cu vopseaua închisă la culoare… Am stat un pic să-mi revin… Andrei dormea liniștit… Well…
M-am îmbrăcat încet apoi am plecat la muncă…
.
Seara când m-am întors Andrei stătea în mijlocul garsonierei, îmbrăcat într-o salopetă murdară și cu o pereche de ochelari de protecție pe bara față. Arăta ca o pictură din aceea motivaționalo-comunistă… Lângă el, ca un câine ciobănesc german, adică la fel de mare, ședea un baros imens. Plin de cicatrici…
-Ce faci?! zic…
-Cum ce fac? Renovez. De astăzi avem bucătărie deschisă. Așa e modern. Intrăm și noi în ….
N-am mai auzit restul propoziției… Pentru că, a meu, își scuipase muncitorește în palme, apucase barosul și începuse să lovească peretele cu putere… Pentru scurt timp. Una din prizele din perete făcu un scurt, o jerbă de scântei țâșni din baros, și dintr-o dată rămăsesem fără curent. Nu doar noi. Toată scara… Am uitat să vă spun. Aveam niște șuruburi în loc de siguranțe…
Andrei încremenise cu barosul în brațe…
După 2 minute cineva bătu puternic în ușă…
– șșșșșș! Andrei stătea cu un deget pe buze. Șopti încet: taci… Dacă nu-și dă seama că suntem acasă, pleacă…
De plecat a plecat el… după vreo oră…
Amorțisem de atâta liniște…
Așa ne-am apucat să renovăm garsoniera… Bine nu noi, niște meseriași… Ne-am dat seama , după vreo 3 săptămâni de stat cu molozul și cu barosul în mijlocul casei, că nu ne pricepem și că suntem prea leneși pentru așa ceva, așa că am chemat niște meșteri… Chemare care s-a transformat în cea mai epică renovare din blocul nostru… de garsoniere… pline de pensionari… Dar asta e altă poveste…
.
poza e de aici
Foarte fain,favorita mea pana acum,Andrei ii nebun :))))
Incredibil! Inca rad! Trebuie filmat un serial!
Dap, povestire cu si despre cocalari, hahaiala de doi bani, sunt curios cum ai reactiona in ziua de azi cand niste cretini ca cei din povestire si-ar face cuib deasupra ta, si ar incerca ceva glume in miez de noapte, mai o manea mai niste izbituri in podea. Probabil in acele momente o sa-i spui nevestei ceva de genul: „pusca si curea lata, asa bou am fost si eu odata”
Chiar nu credeam ca voi citi la tine pe blog asemenea mizerie.
Da, stiu, erati tineri, si, nu-i asa, aveati mai multe drepturi decat ceilalti, niste fraieri de pensionari.
hahahahahahahahahahahahahaha!
Serif, cand ne mai spui niste povesti si pe video? Spre exemplu, inca nu ne-ai zis cum ai intrat cu masina in rapa. 😀
:)))) Frumoasa povestioara!!
ahahah buna asta!
dar ar fi si mai tare daca ai povesti asa ceva in masina 😀
Pingback: Ce mi-a plăcut săptămâna trecută (7) | Martie din Post
„Una din prizele din perete făcu un scurt, o jerbă de scântei țâșni din baros, și dintr-o dată rămăsesem fără curent. Nu doar noi. Toată scara…” foarte tare faza asta am ras cu lacrimi … :))
imi aduci aminte de anii petrecuti in regie… acum m-am mutat la casa mea, mare greseala… pentru vecinii mei! inca nu am renuntat la obiceiurile din facultate
este stiut ca majoritatea prostilor ramana asa toata viata….
Pingback: GARSONIERA DE LA 10 – 5 – RENOVAREA . Nea Fane | Gaben.ro
Pingback: GARSONIERA DE LA 10 – EPISODUL – 8 – REFINANTAREA | Gaben.ro