Vineri, o zi ploioasă care încheia o săptămână grea. Foarte grea.
Și pentru că nenorocirile vin în serii de câte 3, liftul din mizeria aia de bloc nu mergea. Acum, să fiu sincer, nu mergea 300 de zile din 365. Dar în ziua aceea parcă mi-aș fi dorit cel mai mult să meargă… Era oprit undeva între etaje. Dracu știe de ce…
Aveam laptopul, o geantă plină de acte și o plasă plină de mâncare. Era vineri… N-aveam chef să ies din casă până luni…
10 etaje… Andrei nu era acasă. Adică nu văzusem mașina jos, în fața blocului…
10 etaje… Pe măsură ce urcam mă uitam la lift. Mă gândeam că poate am noroc și e pe la etajul 2… sau 3…
Da. Era la 9. Un pensionar (era plin blocul de ei… ) blocase ușa cu un scăunel. Nu știu de ce… Rahat! Am deblocat ușa iar liftul a plecat imediat în jos. Eh. Ghionion… Am lansat un blestem mic de dureri de prostată hemoroizi pentru toți cetățenii de la etajul 9 și apoi am purces spre cucerirea ultimului etaj…
Ajuns în fața ușii, arunc geanta cu laptopul mai pe spate, mă înclin ca să țin geanta cu acte în echilibru și ridic plasa cu mâncare în brațe… Scot cheia din buzunarul de la pantaloni, o vâr în broasă, descui, apoi trag un șut zdravăn la ușă.
Care se deschide larg și se oprește cu un scârțâit sinistru zgâriind mozaicul holului.
Un urlet de femeie zgudui stabilimentul! Ramân blocat în fața ușii cu toate bagajele în brațe și cu piciorul cu care lovisem ușa întins în față. În garsonieră o femeie de vreo 35 de ani, grăsuță, stătea goală și icsoșă în fața mea, acoperindu-și sânii cu o șosetă. Urla încontinuu. Mai puțin în fracțiunile de secundă în care trăgea aer în piept.
Poveștile alea cu urletul de copil care e cel mai puternic sunet pe care îl poate scoate un om sunt minciuni. Femeia aia putea acoperi și zgomotul produs de o navetă spațială la decolare… Vedeam cum crapă vopseaua de pe holul blocului… din cauza vibrațiilor …
Andrei stătea și el gol, întins pe jos, încercând să ridice o mână în fața ei, ca să o facă cumva să tacă… La un moment dat, disperat, ridică și el o șosetă și o flutura disperat în fața femeii… Încerca să-i atragă atenția cumva… În zadar. Femeia urla …
Privindu-i așa dezbrăcați mă gândeam că semănau foarte bine cu modelele care îi pozaseră lui Rubens…
Chiar și în aceste momente în care eu găseam asemănări cu munca marelui artist, femeia urla în continuare, trăgând disperată de șoseta care nu prea avea cum să-i acopere pieptul… De parcă asta era singura ei problemă…
Andrei s-a ridicat, m-a tras înăuntru, apoi i-a acoperit gura femeii cu palma. Cumva, situația s-a liniștit, femeia s-a refugiat în baie unde s-a îmbrăcat în viteză și apoi a plecat. Fără măcar să se întoarcă spre noi.
Ne-am uitat unul la altul și am izbucnit în râs. Pe culoar se auzea cum se deschideau ușile… Nu în fiecare zi o femeie urlă ca din gură de șarpe într-un bloc de pensionari… :))
– Frate, ești nebun! Cum dai buzna așa? mă ia al meu la rost printre sughițuri…
– Cum, zic? De unde să știu că ești acasă?! De ce n-ai pus cravata pe clanță. (ăsta era semnul nostru când aveam ”treabă”)
– Cum n-am pus! Am pus cravata aia galbenă cu Tweety. Că am zis că poate e întuneric când vii și să nu fie probleme…
-Nu era frate nici o cravată! Dude! Ești nebun?
Am mai râs o vreme, am băut o bere, am povestit… Apoi am mai râs un pic… Fain…
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l stabiliți când împărțiți locuința cu cineva, e semnul care indică faptul că ”se lucrează”… :))) restul sunt detalii…
Peste fix o săptămână mă întorceam acasă… Parcasem mașina în fața blocului. Când să urc, primesc un SMS. Era Andrei: ”Nu veni. lucrez… :)) ”
Nu prea aveam ce să fac… așa că m-am așezat pe banca din fața blocului. După câteva minute din bloc iese administratorul, tras la 4 ace, cu ochelari fumurii de soare și cu o cravată imensă, galbenă , cu tweety atârnându-i peste burtă…
Am început să râd isteric…
Și-a luat revanșa că i-ați furat chestiile de la cablu =)))
Mai poate spune cineva că este monotonă viața între pensionari?
mai am niste povesti in tolba … :))
:)) Funny
:)) Scoate-le din tolba, nu le lasa sa zaca acolo…
le scoatem. da incet… sa se obisnuiasca cu lumina…
Mai pune d-astea,ase-s de faine!!!
Epica asta :)) de acum administratorului poti sa ii spui „Tweety” …
:)))))))) Gaben scrie o carte !!!