10.500 de euro pentru prima noapte de iubire…

61369454Am avut de ales între un articol despre primministrul norvegian sau acesta în care vom vorbi despre virginitatea unei fete, sex pe bani și striptease. Mi-a luat mult timp să mă gândesc ce v-ar place să citiți… Să purcedem, deci…

Așa cum puteți observa în titlu, am ales varianta cu sexul… Sper că nu v-a stat inima…

Well…

În 2009 o româncă care la ora respectivă era la ”studii” în Germania și-a scos virginitatea la licitație pă net!. Ideea nu era nouă, din păcate, nici măcar în doemniul curvelor nu suntem campioni. Sper că nu vă deranjează expresiile mai deșucheate din acest  articol, dar dacă se întâmplă am să vă rog să reveniți mâine, când voi folosi un limbaj academic pentru articolul cu băiatul din Norvegia. Oricum dacă ați citit până acum, mi-ați făcut deja un bine :))

După o licitație care a durat vreo 2 luni și care a scandalizat întreaga Europă, (deși, așa cum vă spuneam ideea nu era nouă și mai fusese folosită de niște curve  tinere) fata a închis jocurile la 10500 de euro. Sau le-a deschis… dar asta e altă discuție…

Câștigătorul, un italian (de parcă putea fi altă nație !!!) de 45 de ani. Actul s-a consumat, fata a luat banii dar pentru că prima noapte de dragoste la fete nu se uită niciodată (și prima noapte de război la băieți, așa am auzit) românca noastră a plecat cu virilul pretendent în Italia, abandonându-și ”studiile” din Germania.

N-a mers. Relația, nu a mers! Nu s-a așteptat nimeni la asta!  Adică cum să nu reziste o relație cu un om care dă 10500 de euro să se culce cu o domnișoară virgină?  Cum!? Nu e ă acesta un semn sigur că vrea o relație de durată, bazată pe respect reciproc și iubire dezinteresată?  Gherlă! Nu localitatea, relația în sine! Eșec! Fail!

Dar femeia (de acum…)  noastră, ca o româncă adevărată nu s-a dat bătută. Sau s-o fi dat… De 10500 de euro… În fine. să nu fim răi! Și-a găsit un alt pretendent , de data aceasta pe gratis (sper!) și a rămas în Italia. Aflăm cu plăcere că și-a pus silicon în sâni și colagen în buze. Are nevoie la noul loc de muncă. Adică la striptease-ul unde prestează. Poate pentru această meserie a ”studiat” în Germania.

Și, pentru a încheia într-o notă pozitivă vă mai anunț că Alina (nume de scenă) e din Caracal și că fiscul german i-a confiscat 5000 de euro din banii primiți pentru prima noapte de iubire. Din păcate nu s-a gândit să îl oblige pe Italianul dezvirginator să plătească el taxele. Era și fain un anunț de genul: Mă las dezvirginată pentru 10.500 de euro plus taxe. (DDP).

Ce să-i faci. Nemții ăștia scot bani și din p … dezvirginări…

Puteți arăta acest articol prietenelor voastre care vor să se ducă la ”studii” în Germania. Să vadă că nici acolo nu răzbești cu o facultate! Tot Italia e mai potrivită…

Și dacă sunteți ultragiați, să nu uităm de cetățeanul care a plătit 100.000 de dolari ca să se culce primul … cu o păpușă…

.

poza e de aici

5 comentarii la „10.500 de euro pentru prima noapte de iubire…”

  1. de fapt dupa ce-am citit articolul am tras cateva concluzii:

    fiscul german este mai bun negociator (chiar daca foloseste argumente de forta ) decat cetateanul italian sau…belgian care putea f..e la 10.000 de eur o gramada de virgine.

    fata si-a ales gresit profilul la facultate din lipsa de consultanta pe zona (pariu ca era studenta la drept ca orice manechin din Romania care se respecta ) si daca era bine indrumata ar fi ales un profil economic…

    italianul a facut toata miscarea din patriotism cu gandul la sutele de conationali de-ai sai care vor contribui la relansarea economiei prin sumele retinute de fiscul din peninsula in urma incasarilor facute la stabilimentul unde presteaza concitadina lui Marius Tuca Show.

    ca o concluzie la concluzii: globalizarea incepe sa-si arate roadele…

  2. La ce panarama e, ma mir ca s-a gandit unul care sa de-a suma respectiva. Macar daca tot ne luam dupa altii si ne vindem virginitatea, sa defilam cu ceva frumos.

  3. Uai, da’ asta e afacere banoasa…
    Hai fetele, ca va dau gratis un pont: prinzi fraierul, pardon, castigatorul licitatiei, ii iei banii. Cu o parte din ei iti faci operatie de „revirginare”… platesti taxele la stat, din care scazi, bineinteles, cheltuielile cu „investitia”.
    Apoi o noua licitatie… un nou fra… castigator fericit.

    Uite asa poti vinde marfa uzata, drept nou-nouta.

Dă-i un răspuns lui tuborgchefAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.