Foarte important: daca nu te pricepi, taci!

image-2013-02-26-14308621-46-remus-pricopieMinistrul Educației, domnul Remus Procopie a avut în doar câteva ore două idei care l-au propulsat pe o poziție foarte înaltă în topul meu personal.

Topul oamenilor care vorbesc prostii în România…

Prima: o să facă el un site pe care o să pună toate manualele de care au nevoie elevii. în format electronic.

pentru că am văzut deja de prea multe ori filmul ăsta vă spun eu ce o să se întâmple.

Vor organiza o licitație. O firmă de care nu a auzit nimeni va câștiga această licitație cu o sumă imensă. Gen 900.000 de euro. Vor trece 2 ani, firma respectivă va primi 1.200.000 de euro și nu va face nimic. Apoi statul va rezilia contractul și va atribui lucrarea unei alte firme pentru suma de 1.500.000 de euro. Prima firmă va da statul în judecată și va câștiga daune de 1.000.000 de euro. Cea de a doua firmă va face un site de 500 de euro, care nu va funcționa niciodată. Apoi se va declara in faliment și nu vom mai auzi niciodată de ea.

Între timp la Suplacu de Bacău doi copii din clasa a VIII, Ghiță și Ionuc, vor face pe calculatorul de la biblioteca din sat un site pe care se vor găsi toate manualele de care au nevoie elevii din România.

A doua: să se scoată sistemul de notare la anumite materii.

De ce? ca să vină elevii cu plăcere la școală… HA HA HA HA!!!!!!!!! :)))

Nu am reușit să aflu care sunt aceste materii. Dar în afară de educația sexuală (care lipsește cu desăvârșire…) nu văd ce altă materie ar putea fi predată fără a fi notată. În primul rând dispare motivația de a învăța la respectiva materie… Plus că profesorul respectiv ar pierde și ultima picătură de autoritate pe care o mai are în fața elevilor. Și aș băga mâna în foc că absențele ar crește cu vreo 800%…

Dacă ești incapabil, nu te pricepi, nu ai consilieri… măcar copiază un sistem care funcționează în alte țări. E atât de simplu!

De exemplu Germania? Ce ziceți? Sau și asta e prea greu…?

Nu ar trebui … În fond și la urma urmei știm niște persoane din guvern care au copiat cu succes…

Și pentru curiozitatea mea personală, care sistem de învățământ vi se pare cel mai bun? Din ce țară? Vreau și un argument… :)))

14 comentarii la „Foarte important: daca nu te pricepi, taci!”

  1. La Învăţămînt numai panarame a pus guvernul Ponta dar la ce să te astepti de la cineva care a plagiat doctoratul? Pricopie ăsta pare total depăşit în materie de programă şcolară, dar foarte pregătit pentru nişte lictitaţii, cum aţi şi subliniat mai sus!

  2. Suplacu de BaRcau, ca-i de la noi de pe westcoast, adica de la BH! Apoi, de ce ar introduce cineva ed. sexuala in scoli cand de la stirile orei 17 incolo nu vezi alceva la teve… 😀

  3. Sunt foarte curios să văd cum anume va „dispărea motivația de a învăța” la sport, muzică, desen, abilități de comunicare, lectură în absența notelor. Și de asemenea, care este relevanța unor note la asemenea materii „vocaționale”.

  4. romania inainte de 1989, cu unele exceptii
    respect fata de profesor
    programa scolara clara
    examene treapta I, treapta II, bac, admitere la universitate

  5. Domnu’ ministru oare nu a aflat că întotdeauna ceea ce îţi faci cu mâna ta se numeşte …….:) ….lucru manual (artizanat) ?

  6. E Suplacul de Barcau :)))

    In alta ordine de idei eu sunt de acord cu scoaterea notelor la anumite materii.Daca vrei se poate dezvolta.
    Pe de alta parte in ultimul timp notele date de profesori sunt fara valoare, vezi rezultatele de la bac si capacitate.

    Fiulmeu mai mare e la un sistem de invatamant fara note si fara calificative ( e adev doar clasele 1-4 ) si chiar si cel mai neatent coleg de al lui a luat punctaj bun si foarte bun la concursuri extrascolare,

    Un profesor nu trebuie si nu e ok sase impuna cu ajutorul notelor

  7. Mai încape loc de întrebări? evident că sistemul de învățământ din România :))

    Pe naiba, la noi se pune accent foarte mult pe TOCIT și nicidecum pe dezvoltarea creativității și a gândirii în general. Dacă ar fi să aleg o țară atunci cu siguranță aș alege oricare dintre țările vestice sau nordice. Toate au un sistem de învățământ foarte bine pus la punct și nicăieri nu se face cultul profesorului precum la noi!

  8. Mie imi place ca toata lumea vorbeste despre sistemul de invatamant fara sa fi avut vreodata ocazia sa faca un an departe de Romania. Eu am terminat de ceva ani liceul, apoi am intrat la facultate. Si nu mi s-a parut niciodata greu sau nasol (adica era frate cand vorbeam de materii unde habar nu aveam o iota). Apoi am fost la facultate la Padova si pot spune ca facultatea din Romania (chiar daca am facut cu totul altceva) este minunata, credeti-ma pe cuvant :). Problema la noi sunt hotiile si din ce in ce mai mult lipsa de interes din partea elevilor. Viseaza toti ca le cad banii din cer si nu trebuie sa faca mai nimic pentru ei. Cam asta e problema. Esti mai cool daca te distrezi si nu stai in casa sa pui burta pe carte.

    1. Bănuiesc că Universitatea din Helsinki și cea din Zaragoza se pot pune la număr, sunt și astea afară plus că ambele au tradiție și prestigiu. Dacă nu aș fi avut habar de ce zic atunci nu aș fi zis nimic. Nu fi așa sigură că ești singura care a studiat afară. 🙂

  9. Am avut placerea sa particip la schimb de experienta prin perioada liceului. Am fost atat in Ungaria, cat si in Germania sau Marea Britanie. In primul rand ar trebui sa incercam creeare unor spatii decente pentru a preda. Apoi notarea ar trebui schimbata, mi se pare extrem de mult notarea pana la 10. Unele materii nu isi au rostul in programa scolara, o incarca inutil.

  10. As dori in primul rand C.V. acestui P.M. al invatzamantului din Ro. si sa ne spuna dupa care tzara din lumea civilizata s-a orientat ca sa le urmam exemplul …..fiindca avem extrem de multe lacune in acest sector ?! Sa auzim numai de bine!

  11. RELIGIA !!!
    Pentru aia nu trebuie să se dea note.
    E o manevră pregătitoare pentru a se băga în mod obligatoriu .
    Așa o să mai ia ceva bani popii și de la învâțământ sa dacă nu ei, nevestele lor.
    Orele de religie stau în spatele scoaterii notelor.

Dă-i un răspuns lui StefanAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.