Era blondă, frumoasă și destul de fâșneață. Adică descurcăreață. Lucra la o firmă de medicamente și toată ziua era la volan. De două ori pe săptămână mergea într-un alt județ, ca să se întâlnească cu medicii de acolo. Și de fiecare dată, într-o comună uitată de lume era oprită de poliție. Radarul. Uita aproape de fiecare dată de ei. Nu pentru că era blondă. Pur și simplu avea multe pe cap. Și era mult prea dimineață…
– Bună dimineața. Sergent Pățitu vă rog să prezentați certificatul autoturismului, asigurarea obligatorie, și permisul dumneavoastră.
Știți cu ce viteză circulați în localitate?
Ea bâlbâia ceva. Că se grăbește, serviciul, că s-a trezit târziu…
Nici o reacție. Polițistul scria imperturbabil.
– V-am sancționat cu 2 puncte penalizare și o amendă de 150 de lei, din care trebuie să plătiți jumătate în 48 de ore. Actele dumneavoastră. Vă doresc drum bun.
Toate erau cum erau până când au început să contabilizeze punctele. Bani nu erau o problemă. Dar punctele se adunau vertiginos. Trebuia să facă ceva! Dar ce? Bineînțeles că eliminăm din start faptul că putea să respecte legea și să meargă cu viteza legală. Măcar acolo! Dar, nu! Trebuia să găsească ceva să scape de polițiștii ăia nesuferiți! Și repede!
Până când… Exact când a fost oprită de poliție ca să primească ultima amendă, ultimele două puncte care o lăsau fără carnet A GĂSIT SOLUȚIA!
S-a dat jos din mașină și în timp ce polițistul scria cunoscutul proces verbal, s-a apropiat timidă de el și l-a întrebat încet:
– Nu vă supărați, soția dumneavoastră nu are nevoie de ceva medicamente din alea scumpe, că noi reprezentanții avem acces gratuit la foarte multe medicamente.
– Nu domnișoară. Pardon , doamnă.
Scria mai departe fără să o bage în seamă. Chiar știa deja pe de rost numărul mașinii… și numele ei…. Mai încercă o dată:
-Poate aveți dumneavoastră nevoie de ceva medicament, sau părinții dumneavoastră, sau ai colegului dumneavoastră….
Polițistul se opri puțin din scris, și se uită pe sub ochelari la colegul lui care apăsa de zor pe butoanele radarului.
-Nu doamnă. Nu avem nevoie!
– Poate aveți vreun coleg pe care să îl ajutați… Sau poate să îi faceți un cadou…. Polițistul se opri brusc din scris. Nu o privea. Se uita la foaia de hârtie. Se făcu liniște. Și ea realizase că dusese discuția prea departe.
– Nu vreau să vă dau mită. Vă rog să nu mă înțelegeți greșit… Dar poate că o pastilă de Viagra ar fi o glumă bună pentru un coleg…
Dintr-o dată ieși soarele. O păsărică ciripi o suită de note din Primăvara de Vivaldi…. Vacile de pe câmp se mișcau într-un dans sincron printre florile de mac care explodaseră ca o jerbă de artificii… cerul se însenină și soarele aruncă o căldură plăcută peste comună…
– Aveți dumneavoasă Viagra? … nu pentru noi… Să facem așa cum ziceați o glumă la un coleg… nu avem nevoie noi, dar … Și colegu… (arătă din cap spre celălalt polițist) are un prieten la care chiar vroia să îi facă o glumă… Nu pentru mine… Noi…
– Bineînțeles că nu pentru dumneavoastră… Se vede că sunteți bărbați (era să zică potenți, dar i se făcu frică să nu creadă ăla că s-ar culca cu el pentru punctele alea de rahat …) sănătoși. Eu îmi dau seama, că doar sunt ca și un cadru medical…
Băgă mâna în poșetă și scoase două cutiuțe albastre… Le lăsă ușor peste procesul verbal… Polițistul le luă, îi dădu actele înapoi și cu cel mai profesional zâmbet i se adresă înclinând ușor din cap:
– Doamnă , era să zic domnișoară că atât de tânără și drăguță sunteți, de data asta vă dau un avertisment…
– Mulțumesc mult, sunteți un drăguț. Se grăbi spre mașină ca să nu cumva să se răzgândească polițistul și pentru că i se făcuse frică ca nu cumva să îi mai facă ăla ceva avansuri.
Porni mașina, zâmbi politicos și le făcu cu mâna polițiștilor din mașină. Aceștia îi răspunseră politicoși cu un rânjet malefic pe față…
Peste 3 zile aceleași personaje. Aceeași oră. Același loc. Viteza doar că era un pic mai mare. Îl zări în ultimul moment pe polițist și frână violent. Polițistul alergă puțin ca să ajungă lângă mașină.
– Sărumâna doamna doctor! Cam grăbită în dimineața asta… Deși o dojenea, avea o sclipire de fericire în ochi… Părea bucuros că o vede…
– Bună dimineața…
– Știți pastilele alea două. Care ni le-ați dat…
– Da… ce-i cu ele?!
– Le-am dat lu’ șefu. Așa bucurie n-am mai văzut. Ne-a mărit și salariul… E mai în vârstă, știți dumneavoastră… Avea nevoie și el…
zâmbi ușor și îi făcu cu ochiul.
– Mă bucur că v-au folosit…
– Doar că e o mică problemă…. Am mai avea nevoie de 2 dacă se poate… Știți cum sunt șefii…
– Nici o problemă.
Răsuflă ușurată. Băgă mâna în poșetă și scoase cu grijă 2 cutiuțe.
– Poftiți! …am o mare rugăminte. Mă grăbesc, am întârziat puțin …
– Nici o problemă. Vă rog să conduceți cu griijă și drum bun să aveți! Sărumâna!
O rupse la fugă cu pastilele în pumn spre colegul lui…
Și uite așa de două ori pe săptămână, cei doi polițiști primeau câte o pastilă pentru bucuria … sufletului… șefului… Sanchi!
Doar că fata noastră pe zi ce trecea ea era tot mai grăbită. Nu mai oprea. Încetinea și scotea pe geamul întredeschis cutiile cu pastilele minune. Polițiștii fugeau pe lângă mașină ca să le poată lua. Erau exact ca maratoniștii care primeau câte un pahar de apă în fugă… Deveneau din ce în ce mai experți. Și mai atletici. Băgau câte un șprint scurt de 50 de metri, în paralel cu mașina și prindeau cu multă îndemânare cutiuțele mult dorite.
Vă dați seama ce gândeau ceilalți șoferi când îi vedeau fugind după mașina domnișoarei, pardon , doamnei noastre…
Apoi îi auzeai din celălalt capăt al comunei cum strigau:
– Să conduceți cu grijă, doamna doctor… Sărumânaaa
no comment …pt ca m-am inecat cu cafeaua! :)) :))
ps:
mi-am amintit de asta
http://www.youtube.com/watch?v=og5AQ8aqmDI
cam ieftina povestea.
mai concentrat.