Țuțu este un pompier. Orice fel de pompier. E un om care și-a ales ca și meserie lupta cu flăcările. Nu s-a făcut popă, nu s-a făcut doctor. S-a făcut pompier. Ce face un pompier? Vă atrag atenția că asta e o întrebare capcană. Pe lângă faptul că el luptă cu flăcările, el mai are o îndatorire. Să prevină încendiile. Și cum face el asta? Simplu. Obligându-ne să respectăm niște reguli simple. Bineînțeles că există și o pedeapsă pentru cei care nu respectă aceste reguli. O amendă.
.
Un miros de lemn ars umpluse strada și deja foarte mulți săteni fugeau spre casa care luase foc.
– Pompierii! să vină pompierii! Sunați repede la pompieri!
Toată lumea alerga disperată încercând să ajute fiecare cum poate. Unii cărau găleți de apă, alții încercau să scoată ce se mai putea din casa în flăcări. Alții se țineau de cap și urlau de zici că li se rupea splina. Nu îmi dau seama cu ce li se părea lor că ajută dacă urlau, dar e bine că erau prezenți și că erau solidari cu durerea gospodarului nostru. Flăcările mângâiau lemnul casei într-un dans pervers. Toată strada era acoperită de un fum alb prin care reflexele flăcărilor din casă desenau forme ciudate. Siluete grăbite trasau tunele în rotocoalele efemere, răvășind norii de cenușă care căutau o secundă de liniște pe țărâna uliței.
Proprietarul casei era îmbrăcat doar cu o pereche de chiloți și cu un tricou de damă. Incendiul îl prinsese în somn. Tricoul îl luase de pe sârma de rufe din curte pentru că de fiecare dată când o scânteie poposea pe pieptul lui pletos de zimbru, creea un mic foc de artificii… Și sătenii se opreau mirați să privească gospodarul nostru care țopăia și urla îmbrăcat doar în chiloți trăgându-și palme peste piept ca o gorilă în călduri care își marca teritoriul. Omul încerca doar să stingă micul incendiu din plex… Nu-i ardea de glume… Dar după două ture de incendii la purtător s-a hotărât că ar fi mai sănătos să acopere claia de păr cu ceva. Așa că puse mâna pe un tricou. Era mov și un pic cam decoltat. Dar nu avea el timp de parada modei, avea alte probleme pe cap…
Din depărtare se auzi un zumzet de motor. Apoi de după coama dealului se zări raza jucăușă a unui girofar. Un murmur vesel străbătu mulțimea, și parcă în următoarea secundă toată scena îngheță. Oamenii se opriseră din fuga haotică. Veniseră pompierii!
Mastodontul roșu urcă mica pantă, poticnindu-se și pufnind nervos, apoi se opri amenințător în fața casei în flăcări. Era exact ca înaintea unei bătăi între doi câini. Mașina și focul care înconjura casa parcă se cântăreau din priviri, înainte de a începe să-și măsoare forțele…
Din mașină coborâ un domn bine îmbrăcat, cu o mapă subsoară. Se îndreptă spre omul care încerca disperat să scoată din brațele flăcărilor agoniseala lui de o viață.
-Bună seara, urlă el cu o intonație de general de brigadă.
Doar simpla rostire a cuvântului „bună” îl făcu pe omul nostru să se oprească interzis, uitând că ținea un scaun de bucătărie în mână…
– … seara…
– Dumneavoastră sunteți proprietarul?
– …Da…
– Puteți vă rog să îmi semnați și mie procesul ăsta verbal?
– Cee? Cum? Ce să fac? Ce proces?
– Vă rog să completați cu numele dumneavoastră… aici… aici… și …
întoarse hârtia spre focul care mistuia casa pentru a avea mai multă lumină
– …aici. De fiecare dată își întărea spusele bătând cu pixul în foile de hârtie…
… Da cine sunteți dumenvoastră… și ce-i asta…?
– Mă scuzați, nu am apucat să mă prezint. Sunt Țuțu Flacără dar prietenii îmi spun Pompierul Atomic. Și acest proces verbal a fost întocmit pentru a vă amenda. Pentru că nu ați respectat normele de pază și protecție împotriva incendiilor.
Omul nostru, trecu peste momentul de uluială, și explodă nervos, împroșcând cu vorbe și scuipați…
– Mie îmi arde casa și vouă vă arde de procese verbale și amenzi?
– Domnule, până nu semnați noi nu stingem nimic. Și vă rog mai repede. AAA! O să am nevoie și de un buletin…
– Ceee??!!
Omul stătea în fața pompierului în chiloți și cu tricoul mov cu decolteu. În spatele lui focul mușca adânc din lemnăria casei…
asta da priveliste 🙂 sper ca n-a fost live-blogging 😛