Ce-am vrut. Ce-a ieșit. Ce-aș fi putut fi…

– Tu ce vrei să te faci când o să fi mare?

– Doctoriță. Roșise toată. Ne uitam la ea cu admirație. Doctoriță…

– Tu ce vrei să te faci când o să fi mare?

– Inginer! Îl și vedeam cu un halat din acela albastru cum merge prin fabrică și dă ordine unui maistru cărunt… Cu o mapă sub braț și cu 3 pixuri de culori diferite în buzunarul de la piept…

Apoi a venit rândul meu:

– Tu ce te faci când o să fi mare?

– Tractorist!

Muzica sublimă care se auzea încet pe fundal a încetat brusc cu un scrâșnet de alămuri turtite sub un escavator…. Razele reflectoarelor au pălit și globul de discotecă care arunca pătrățele jucăușe pe pereții clasei devie puternic de la orizontală, oprindu-se într-o rână. O păsărică care până acum câteva secunde ciripea mirific, se înecă cu propria salivă și începu să tușească isteric pe un ton baritonal de fumător înrăit… Un fluturaș care făcea lupinguri în plopul din fața clasei căzu secerat de spaimă și se transformă la loc într-un vierme… Timpul se opri în loc ca într-o secvență din Matrixul care urma să apară peste vreo 20 de ani… Tovarășa învățătoare se scărpină nervos în cap și neglijînd faptul că eram 36 de prunci în clasa aia urlă isteric:

– Cum tractorist, cretinule? Nu vezi că toți vor să fie intelectuali? Tu vrei să fii tractorist?

Și i-am răspuns exact ca și in manualul secretarului de partid:

Eu cred că este nevoie și de tractoriști și de țărani și de muncitori… Ca nu putem să fim toți  doctori sau ingineri… Spuneam asta strângând cu putere în pumn cravata roșie de pionier de la gât… Învățătoarea nu a părut convinsă de argumentul meu marxisto-leninist și încheie discuția cu mine și restul târgului de cariere de la noi din clasă printr-o palmă bine plasată pe ceafa subsemnatului. Am strâns din dinți și nu am vărsat nici o lacrimă. Să nu-i dau satisfacție… Și mă vedeam cu ochii minții cum am să conduc un tractor din acela roșu și frumos pe câmpiile patriei… Ca să-i fac în ciudă…ș

Tractorist am vreut să mă fac. Nu mi-a ieșit. Nu că mi-aș mai dori, dar atunci mi s-a plăcut cea mai tare chestie posibilă. Am ales alt drum în viață. Nu-mi pare rău. Nu regret. Dar… Dacă acum m-ar întreba cineva ce m-aș face când o să fiu mare aș avea o cu totul și totul altă părere. Nu, nu m-aș face Dinu Patricu, Țiriac, Gigi Becali și nici Bianca Drăgușan… M-aș face …. Suspans… suspans… suspans… Botezător de străzi!

DA! Botezătorul de străzi e ăla care dă numele la străzi. Cum să se numească strada asta? Păi să sunăm un specialist. Și te cheamă pe tine. Doctor docent în nume de străzi: Te uiți și vezi o fabrică. Și zici: Strada Fabricii! E un cimitir. Strada Cimitirului. Dacă ești bine dispus pui Strada Imortalității. Când ești în maximul efortului creativ îi zici Strada Necropolei… Ce poate fi mai tare? Este?

Da ziceți-mi și mie ce or fi văzut alți botezători de străzi când a dat nume ca și :

Abnegației, Afânata, Albatrosului, Inspirației, Inventatorilor, Invingătorilor, Căderea Bastiliei, Chibrit, Cosmonauților, Casanova, Hărniciei, Bobâlna, Ileana Cosânzeana, Făt Frumos, Performanței… Gândiți-vă ce poveste se poate găsi în spatele fiecărui nume din ăsta mega inspirat…

2 comentarii la „Ce-am vrut. Ce-a ieșit. Ce-aș fi putut fi…”

  1. ooo la noi in Arad este o intreza zona cu numele de Fat Frumos (un fel de cartier) ce-i drept avem si zona Bou’ Rosu sata pana a venit unu mai destept de i-a zis Piata Romana teoretic doar, ca practic tot Bou’ Rosu a ramas

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.