Am avut un weekend plin. Vineri noaptea am fost la o zi de naștere. Ne-am bețivit un pic. Sâmbătă am fugit la Cluj unde ne-am culturalizat la film. Și am vizitat câteva magazine. Eu. Nevastă-mea restul. Adică toate. Am ajuns noaptea târziu înapoi în Baia Mare. Dimineață, v-am povestit ce aveam pe suflet, fără să uităm să pomenim cât de spart e drumul de la Baia Mare spre Dej. apoi ne-am dus foarte drăguț în vizită la nașii noștrii. Unde ne-am enervat cu niște beri. Când ne-am întors acasă am dat într-o gropiță. Și ne-am spart geanta la mașină plus că s-a tăiat cauciucul. Nu ar fi o problemă prea mare pentru că în mod normal dauna ar trebui să fie acoperită de asigurare. Dar nu sunt sigur. Dar am și eu o mică întrebare pe care o adresez domnului Berceanu, pentru că el e ministrul transporturilor. Am urmărit foarte atent fazele de la dezăpezire atunci când dumneavoastră ați spus ca mașinile care nu au rovignetă să fie lăsate în câmp. Ce nu înțeleg eu e de ce nu le-ați scos pe alea care aveau rovignetă. Nu se poate dezăpezi un drum, ok, îl închizi , iei toți oamenii din mașini și îi duci la un ceai fierbinte undeva. Până se rezolvă treaba. Voi nimic. Cine s-a descurcat bine, cine nu , ghinion. Nu am văzut nici o demisie, nimic. Nici o scuză publică. Absolut nimic.
Acuma s-a topit zăpada și au apărut gropile. Eu plătesc 3 rovignete. Mi s-a rupt roata la mașină. Până acum am schimbat piese de vreo 2000 de euro la mașinile firmei în 3 ani. Mașinile le-am luat noi și s-au rupt prin gropi. Pe drumurile pentru care plătim rovignetă. Acuma dacă cei care nu plătesc rovignetă, dumneavoastră îi lăsați să moară în drum, noi ăștia care plătim nu ar trebui să primim banii înapoi dacă stăm înzăpeziți sau ne rupem mașinile în gropi? Măcar banii de rovignetă. Nu ați prestat serviciul pentru care ne-ați luat banii. Ne vrem banii înapoi. Ce ziceți domnule Berceanu? Că timp de glumițe cu Mircea Badea aveți când inaugurați șosele de centură. Poate vă implicați și în treburi serioase. Treburi pentru care primiți salariu. Dacă stau bine să mă gândesc și banii ăia ar trebui să îi dați înapoi… Aveți mai jos penibilul moment al lui Berceanu.