Afaceri cu Moși Crăciuni.

Pentru cei care locuiesc în capitală expresia „șmecher de București”poate să fie jignitoare. Sau laudativă. Pentru noi cei din provincie, această expresie nu are nimic bun. Pe principiul : la noi în oraș nu faci șmecherii! Fă la voi acolo în București! Pentru mine personal e doar o expresie. Nu mă deranjează, nu mă ajută. Mă lasă rece. Există un motiv pentru care am ales această expresie pentru a începe articolul de față. Din cauza lui. A lui Liviu! Care e un mare șmecher de București. Da mare frate! Nu un rupt în cur, un șmecher de adevăratelea! Care are 100.000 de euro cash în seif, bani albi pentru combinații negre. Nu face ilegalități. În schimb cumpără lucruri foarte ieftine de la cei care nu se mai descurcă cu banii. Terenuri, case, lacuri, mașini, bijuterii! Absolut orice lucru care poate aduce un câștig bunicel. Nu știu dacă e moral ce face, nu mă interesează, nu judec pe nimeni aici. Ce știu totuși despre el e că are foarte mulți prieteni. Pe care îi ajută când poate… Nu chiar de fiecare dată. Are el o filozofie mai ciudată, dar nu am să v-o povestesc acum. Poate altă dată…

Liviu, mulți bani cash. Foarte mulți. Și un simț extraordinar pentru afaceri. Toate afacerile pe care le-a făcut i-au mers de minune, mai puțin asta despre care vreau să vă povestesc eu acum.

În 1996 prinde al meu din zbor o informație cum că este o criză majoră de moși crăciuni de ciocolată pe piața din București. Se interesează în stânga, în dreapta și află că întradevăr era criză. Criză însemnând că nu era nici urmă de moșii cu pricina. Relațiile lui pe la firmele de distribuție l-au asigurat că vor cumpăra imediat orice cantitate de moși crăciuni de ciocolată poate el să facă rost.

Se urcă al meu pe mașină și pleacă în Austria unde este (sau era) o mare fabrică de produse din ciocolată. Cum, necum rezolvă al meu un camion de 20 de tone de moși crăciuni livrabili în 20 noiembrie. Plătește comanda și vine liniștit acasă. Așteptând liniștit livrarea. Vine data de 20 noiembrie. Nimic. 1 Decembrie . Nimic. Pleacă al meu din nou în Austria. Și când ajunge acolo. află că dintr-o regretabilă eroare comanda lui nu a fost finalizată. Dar ca să compenseze întârzierea, i-au promis că foarte repede îi livrează 2 camioane de moși de ciocolată. Nu unul! Doi! Pentru aceeași bani. 50 % reducere. Nu era o ofertă bestială?

Doar că tirurile au ajuns în România in seara zilei de 23. Adică cu o zi înainte de Crăciun. 2 tiruri de moși de ciocolată… Nici un distribuitor nu le-a mai cumpărat. Pentru că era prea târziu. S-a agitat al meu cu niște prieteni prin magazine, să încerce să mai vândă. Dar s-au vândut foarte puține….

În seara de Crăciun, Liviu nu a mai fost de găsit. L-au sunat l-au căutat. Nimic. S-au dus la el acasă. La poartă era mașina lui plină de cutii cu moși de ciocolată. Lumina aprinsă în casă. Au sunat , au bătut la ușă, au sunat pe fix. Nimic. La 3 noaptea au chemat pompierii și au spart ușa. Liviu al meu era căzut în mijlocul camerei. În comă alcoolică. Băuse 2 sticle de whisky. Lângă el un pom de Crăciun împodobit, cu? Cu? Cu moși crăciuni din ciocolată. Adică omul meu a luat căteva cutii de moși și i-a agățat pe brad. Cu ață, frumos…

L-au dus la spital și l-au pus pe picioare repede. Primele cuvinte au fost:

I-am spart în gură pe toți! I-am spart în gură pe toți! Pe cine ? ce? Nu înțelegea nimeni…

Misterul s-a risipit după vreo 3 zile. Când au văzut din nou bradul plin de moși crăciuni. Toți aveau fața spartă!

Da mă, m-am răzbunat! I-am spart în gură pe toți!!!

Să nu vă speriați. A vândut  toți moșii. La ruși. Că ei au Crăciunul la 2 săptămâni după noi! Și v-am spus că era criză în anul acela!

Vă doresc Sărbători Frumoase. Cât mai americane. Sau mai liniștite. Cum vă doriți. Și sănătate. Restul nu contează!