Pe vremea copilăriei mele, să ai o alergie era sinonom cu un handicap sever. Adică dacă cumva te scăpai să le explici colegilor că ai alergie la polen, pe lângă faptul că o furai peste nas cu toate florile care aveau măcar o urmă de polen, mai primeai și vreo poreclă de genu renu – polenu și în mod sigur ți se dedica și vreun cântecel din acela cretin – copilăresc. Na na na na na na! De ce erau atât de rare alergiile? Pentru că nu aveam normele astea europene megasofisticate. Nu contest că trebuie să existe o igienă și un control foarte riguros la fabricile de alimente. Dar acum mie mi se pare că am luat-o în cealaltă direcție. Pentru că alimentele sunt atât de pure microbiologic încât nu mai avem cum să ne creem toleranța la bacterii și microbi. Și cea mai mică schimbare în alimentație poate însemna o catastrofă. Am cunoscut oameni alergici la lactoză (absolut orice produs lactat), căpșuni, roșii, miere de albine, roșii, castraveți, praf, ciment, mucegai, adică aproape la toate chestiile din jurul nostru. Am avut chiar o prietenă alergică la fân. La fân, oameni buni! Iarbă uscată. Iarbă pe care o strângeam de pe câmp și o făceam căpițe. Cum să fii alergic la iarbă…? Am doi prieteni care au plecat în Germania, înainte de revoluție și i-au ținut 3 zile în spital pentru că nu aveau nici o alergie. Și s-au speriat doctorii germani că testele lor pentru determinarea alergiilor sunt expirate. Și au stat ai mei fain în spital până au venit alte teste, ca să se convingă oamenii că ei chiar nu aveau alergii. Părerea mea e că anii din copilărie petrecuți la țară la bunici sunt cei mai importanți pentru a crește niște copii care să nu moară dacă dau de o alună sau o zmeură!. Lăsați copii să se ude la picioare, să răcească, să umble prin iarbă, să fure mere și cireșe și să le mânânce nespălate, să mai bage câte un sandwich fără să se spele pe mâini, să adune ouăle de la o găină, să se tăvălească prin praf cu un cățel și să tragă de coadă o pisică… Trebe. vă spun eu sigur!
Ideea acestui articol mi-a venit când am observat că laptele uitat pe masă nu s-a stricat după două zile. Când eram prunc, și mama aducea lapte de la o femeie care avea vacă, laptele se strica în 2-3 ore dacă îl lăsai la căldură. Pentru că laptele conține niște bacterii. Care se înmulțesc când au ocazia. Doar că laptele ăsta cumpărat din magazin nu are nici o legătură cu laptele de vacă. Nici măcar nu cred că se întâlnesc vreodată… Să nu mă luați cu UHT și pasteurizări că și berea e pasteurizată. Și se strică… Doar apa asta albă, pe care voi o numiți lapte nu se strică…
Apropos de laptele care nu se strica…nu se strica pt ca sunt omorate toate bacteriile posibile si imposibile pe care un lapte ar trebui sa le aiba normal ..odata cu omorarea bacteriilor se duce pe apa sambetei si toate vitaminele care le are laptele si adio calciu…asa ca lapte UHT(daca cumva nu este imbunatatit cu vitamine si calciu dupa tratamentul termic)=bautura alba ca altfel nu stiu sa o chem!