Acum 20 de ani!
Nu aveam în copilărie nici o scuză ca să scap de învâțat.Absolut nici una. Dacă le ziceam că am ceva treabă pe lângă casă, nu mă mai frecau o perioadă la cap. Dar seara începeau din nou. Ți-ai făcut temele? Compunerile, referatele, analizele. Toate temele. Ba mai aveau idei năstrușnice să mă asculte la materiile pe care le aveam a doua zi! Singura scăpare era când aveam consultații. Că astea pe vremea mea erau obligatorii. În funcție de facultatea la care te duceai, trebuia să alegi una sau două materii la care să te prezinți la consultații. Și nu erau facultative. Erau obligatorii. Adică pe principiul: dacă eu mi-am stricat dupămasa cu consultații și tu nu ai bunul simț să vii până aici , apoi stai că te ascult eu 3 ore la rând și te liniștesc. Și aveai parte de niște liniștiri când mergeai acasă la părinți cu 2 de 3 în carnet. Că pe vremea mea erau și carnete de note. Nu era site-ul școlii să te uiți ce face progenitura ca acuma. Ce vă povesteam? A! Cu consultațiile! Deci când mă întorceam de la consultații și mă luau la întrebări despre lecții le ziceam că am dat caietele cu teme unui coleg. Că el nu știe. Și eu vreau să îl ajut… Dar existau niște probleme și cu metoda asta! Una! Că nu mergea de prea multe ori. Și a doua că nu puteai abuza de un singurr nume. Că dacă vroiai să pleci și tu cu colegii undeva te întrebau: vine și colegul ăla la care îi tot dai temele? Păi , daaaa! Tu nu ai ce căuta cu vegabonzii ăia care nu învață nimic și uite că mi-a zis diriginta că are note mai mari decât tine… Tu ești prost și înveți pe rupte și ei profită de munca ta!!!
Present day.
– Ce faci, nu înveți?
Mama stătea cu mâinile în șold în cadrul ușii deschise. Pe pariu că stătea de mult acolo, dar el cu căștile pe urechi nu auzise nimic. O fi văzut că era pe site-ul ăla porno? Ce bine că a stat săptămâna trecută să mute biroul ca să nu se vadă ecranul monitorului din ușa camerei… ALT+TAB. Un fișier excell cu comparația între două plăci de bază.
-Ce faci, nu înveți? repetă ea pe un ton mai ridicat…
– Cum nu, uită-te. Și intoarse monitorul spre ea…Avem un proiect o bază de date la școală. Un șir de numere boleene, combinate amorfic și aranjate vectorial. Ceva foarte simplu…
Mama dădu din cap. A înțeles tot! Puiul mamei cum vorbește el ca un doctor în fizică cuantică… La Cern ajunge!
– Deci, Ți-ai făcu t temele?
– Da…
– Să văd!
– Nu pot să îți arăt. Că mi-s pe laptop. Și te-am rugat să îmi iei un model mai performant. Mi s-a stricat bateria.
– Păi încarcă-l , încercă ea timidă, cu o sclipire în ochi pentru că pentru prima oară putea să îi dea replica…
– N-am cum! Că încărcătorul e la școală. Ți-am zis că umblu cu el după mine că bateria e de doi lei!
– Da ăla negru de pe masă ce îi?
– Ăla e de la play stațion!. Nu se potrivește…
Buzz! Buzz! cretinul lui coleg de clasă! Pe mess:
– Bă! Fii atent ce țâțe are asta!!!
Cu o mișcare foarte studiată, apăsă cu piciorul pe butonul de power al prelungitorul de la monitor. Era gândită și asta! Tot cu ceva pornuri… Poveste veche, de când avea monitorul cu fața la ușă…
Mama tresări la vederea ecranului negru! Ce s-a întâmplat?
Așa face rahatul ăsta de monitor! Că și pe ăsta l-ați luat pe cel mai ieftin din magazin!!!
Dap, pe vremea noastra exista carnet de note , in care se treceau notele, trebuia adus semnat si exista de asemenea si trozneala de rigoare ( la scoala si acasa). Acu’ mai atinge cu degetul un popandau din astia mici ca te afla toata lumea.
Ador sa te citesc. Ne povestesti chestii de tot rasul:)) Ma bucur ca studiez materii ce-mi plac al naibii de mult, si nu sunt nevoit sa invoc motive de genul.