Și la Veneția merge fără factură!

venetia O clientă de-a noastră care recent s-a întors din al doilea concediu, pe  care l-a petrecut la Veneția a vrut neapărat să ne povestească ce impresie a făcut dânsa la Veneția într-un magazin de bijuterii. Și-a ales bijuterii de vreo 6.000 de euro și patronul care s-a deranjat personal să o servească a fost atât de amabil încât pe loc a redus prețul la toate bijuteriile cu 20 %. Foarte mulți bani.

Ca un țăran prost ce sunt, am întrebat și eu: Da’  ați primit factură sau un bon fiscal pe banii ăștia? Doamna s-a îngurguțat la mine și mi-a replicat că nu se dă factură dacă scoți bunurile din țară. Mă repet, sunt un țăran prost, și am fost cuprins de o mâncărime în partea dorsală de nu m-am putut abține să nu-i explic duduii cum stau lucrurile cu tva-ul și cu bunurile scoase din țară.

Dupa aia doamna a remarcat că tva-ul la macaronari e fix 20%. Hmmm… Coincidența dracu…

Ca să schimbăm subiectul, doamna a început să se plângă că anul acesta nu o să reușească să mai plece și a treia oară în concediu ca și până acum. Că e criza asta nenorocită. Și că e foarte greu…

Uitasem să vă comunic. Doamna deține, pe persoană fizică, una bucată farmacie. Care vinde și pe timp de criză. Că bolile nu au intrat în recesiune. Dimpotrivă!

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.