Se poate sfinți lumina? Lumina lui Flutur era fake?

Sigur ați auzit de ultima ispravă a Bisericii. Au adus ”lumină” cu avionul de la Ierusalim. Și au cărat-o prin toată țara cu elicoptere și mașini. Paralel Dl Flutur a adus cu alt avion altă lumină sfântă de la Ierusalim. Că dă bine la alegători și de când cu uninominalul sunt mai implicați oamenii în a arunca banii pe prostii. Acuma nu mai trebuie să vă spun că Biserica s-a atacat major că a intrat pe piață lumină sfințită contrafăcută. Că lumina lui Flutur nu e originală. E fake!

A fost un circ frumos  (și etalarea prostiei cu căratul luminii cât și disputa cu original – fake) care nu dovedește decât un singur lucru. Atât bisericii cât și domnului Flutur li se rupe de enoriași și de faptul că 40 – 50.000 de euro au fost aruncați pe o prostie. Mai bine dădeau mâncare la un azil de bătrâni sau la o casă de copii.

Întreb și eu: cum se poate sfinți o  flacără? Sau lumina? Este o schemă aici? Că banuiesc că Biserica are un ritual și pentru asta. Dar dacă cumva deschide unu ușa și se face curent, se stinge flacăra, ce se întâmplă? O iau de la capăt ca să o sfințească? Sau o aprinde repede cu o brichetă? Are garanție? Că din câte știu eu Biserica e singura instituție din România care vinde produse fără garanție. Și fără manual în limba română.

0 comentarii la „Se poate sfinți lumina? Lumina lui Flutur era fake?”

scrie! :)) simplu. cu contul de Wp, Fb sau Tw

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.