Ionuc era patronul clasic pentru perioada anilor 92-93. Pentru un orășel mic ca și Vișeu de Sus rețeta succesului în afaceri era în acei ani să ai un bar, un en-gros și o mașină. Barul exista. Se numea Paradis și vă dau cuvântul meu de onoare că vreme de 2-3 ani chiar a fost un paradis. Singura concurență erau barurile de la parterul blocurilor cu pereții acoperiți cu lambriuri din lemn și birturile comuniste cu scaunele din fier forjat și podeaua din beton cu mozaic cu modele roșii. Ei Paradisul era un bar care avea o reclamă luminoasă afară și toată podeaua era acoperită cu mochetă. Mochetă, vă dați seama? 6 aparate de pokerși 2 mese de biliard. Și televizor color! Voi realizați ce lux exorbitatant era asta în acei ani. Savoarea birtului era Mihai, un barman școlit pe litoral și născut în București. Era plin de glumițe, poante și șanfrenuri. Dar despre Paradis am să vă povestesc cu altă ocazie.
En-groul era o cameră dintr-o casă bătrânească unde erau aruncate de-a valma pufuleți, saci de bomboane și biscuiți, cartușe de țigări, băuturi și sucuri, toate în spatele unei mese pe care trona un calculator pușcat și o imprimantă matricială cumpărată second hand. Un singur angajat, o doamnă ”de încredere” trecută de prima tinerețe și care toată ziua completa rebus și mânca semințe, spărgându-le ostentativ între cei 4 dinți de aur din față.
Deci pentru a aproviziona ambele afaceri (barul și engroul) ai nevoie de o mașină care să nu te lase în drum. Mercedes. Ei da, Ionuc avea Mercedes. Un vapor de mașină strâmbată de atâta cărat și cu garniturile atârnând pe la colțul geamurilor. Un 300 diesel, bot de cal cum era botezată de cunoscători, care fusese taxi în Germania apoi taxi în Cluj și acum se retrăsese să moară ca și elefanții în creierul munților, în orașul meu natal. Dar Ionuc nu o putea lăsa să moară. Pentru că el avea nevoie de mașina asta. Mașina mergea binișor. Dar avea o singură problemă. Cum dădea frigul, și la noi în Vișeu frigul are o cu totul altă scală de referință, nu mai vroia să pornească. Că după cum zicea Mihai – barmanul de la paradis – clopoțeau segmenții în motor ca la biserică înainte de slujbă.
Ionuc nu era omul care să se lase oprit din drumul lui spre succes de un amănunt. Așa că dacă se lăsa frigul își parca mașina în vârful unei pante din parcul orașului. Dimineața ținea pe bujiile incandescente de 11-12 ori și apoi pleca la vale, băga în viteză și pornea tractorul. Avea de mers pe jos până acasă aproape un kilometru, dar nu conta.Era sigur că mașina a doua zi era aptă de drum.
Mihai – barmanul vâzănd acțiunea într-o dimineață s-a scărpinat în barbă și i-a spus lui Ionuc: Acuma îi bine. Da după ce dă zăpada cred că tre să îți lași mașina pe vârful Prislopului ca să fii sigur că pornește…
Într-o dimineață pe la ora 4, ne întorceam noi de la Paradis, puțin ”obosiți” și vedem mașina cu pricina în fața casei lui Ionuc cu motorul pornit. Când ajungem lângă mașină observăm un boschetar pe bancheta din spate a mașinii, cu limba scoasă ca și cum ar fi fost mort. Batem în geam. Nimic. Bă frate o fi leșinat. Batem mai tare. Zgâlțâim mașina. Nimic. Băi frate ăsta e mort. Ne-a trecut și băutura și am uitat de frigul de afară. Mașina închisă. Motorul pornit. Omul inert înăuntru. Ne panicăm și începem să strigăm la gardul lui Ionuc să-i spunem ce s-a întâmplat. După 10 minute de urlete, se aprinde lumina afară și apare al meu cu o cămașă de noapte lungă până la genunchi, cu mâinile ascunse subsioară ci cu niște papuci de casă de damă. Din aceia care au un pompon roz în față.
Ionuc! Vezi că un cerșetor a intrat în mașina ta și cred că-i mort! îi strig alarmat, încercând să-i descriu cât mai repede situația.
Al meu fuge în casă și apare cu cheia de la mașină, deschide ușa din față , bagă mâna deschide ușa din spate și îl prinde pe cerșetor de picior. Ăla se ridică dintr-o dată și din cauza sperieturii își mușcă limba. Urlă animalic de durere. Ionuc se sperie de urletul disperat al omului și face 2 pași în spate. Dar pentru că spatele se retrăgea cu viteză mai mare decât restul corpului se dezechilibrează și cade în fund în zăpada depusă pe drum. Bineînțeles că din inerție i se ridică cracii în aer și cămașa de noapte lunecă voluptos dezvelind un cur păros care contrasta sublim pe albul înghețat al zăpezii.
Se ridică nervos și se duce direct la mașină și îi dă două palme peste cap cerșetorului. Prima noastră reacție a fost să sărim să îl batem și noi pe invadator. Noroc că ne-a oprit omul și ne-a explicat că de fapt el îl lăsase pe nefericit să doarmă în mașină, pentru că dacă o oprea nu o mai putea porni. Și ăla dormea acolo tocmai ca să nu îi fure cineva mașina. Buimac de somn, nu realizase că omul din mașină dormea. Mai adânc decât era normal dar dormea.
Boschetarul ne privea nedumerit cu limba sângerând și cu o privire tâmpă fără să înțeleagă ce era cu tot scandalul și de ce mai și furase două palme după cap…
S-a liniștit după de a înțeles ce s-a întâmplat și s-a culcat înapoi, trântind supărat ușa mașinii.
Problema s-a lămurit, și toată lumea s-a îndreptat spre casă, totuși nu ne-am abținut să nu zâmbim când l-am văzut pe Ionuc mergând spre casă, cu o pată udă pe spatele cămășii de noapte care devenise transparentă și se lipise de fundul păros pe care avusesem ocazia să îl vedem mai devreme…
Ca fapt divers vă spun că mașina aia care avea peste 1.000.000 de kilometrii a mers încontinuu timp de 5 luni de zile. După care i s-a topit motorul…